07/08/2026
"Vreți doar banii părinților.”
Este un comentariu pe care îl vedem din când în când la adresa cluburilor de fotbal și merită un răspuns sincer.
Da, la un club de fotbal există o taxă lunară. La fel cm există la înot, dans, tenis, arte marțiale, muzică sau orice altă activitate în care un copil învață și se dezvoltă.
Întrebarea nu este dacă există o taxă, întrebarea este: ce primește copilul în schimb?
La CS “Codru 1992” Călărași, taxa susține antrenamente organizate, antrenori dedicați, terenuri, materiale și, mai ales, un mediu în care copiii învață disciplină, respect, muncă în echipă și perseverență.
Mulți părinți spun: "Îl dau la fotbal să ajungă fotbalist.”
Este un vis frumos, dar performanța, în orice domeniu, nu apare din întâmplare. Ea înseamnă ani de muncă, antrenamente constante, răbdare, susținere din partea familiei și multe sacrificii.
Iar adevărul este că nu toți copiii vor deveni fotbaliști profesioniști, așa cm nu toți cei care merg la pian vor ajunge să cânte pe marile scene, sau toți cei care fac înot vor ajunge campioni olimpici.
Dar fiecare copil poate deveni un adult mai disciplinat, mai responsabil, mai încrezător și mai sănătos datorită sportului.
Dragi părinți, atunci când investiți în sportul copilului vostru, nu plătiți doar pentru niște antrenamente.
Investiți în educație prin sport, în obiceiuri sănătoase, în prietenii, în caracter, în experiențe care îl vor ajuta toată viața.
Dacă, pe parcurs, va ajunge și fotbalist de performanță, cu atât mai bine. Dar primul obiectiv rămâne întotdeauna același: să formăm oameni, apoi sportivi.
CS “Codru 1992” Călărași- Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm! 💚🤍