25/12/2023
Campionatul Mondial din 11-18 Februarie 2023
contact Viber
25/12/2023
Campionatul Mondial din 11-18 Februarie 2023
01/03/2023
IVAN GHEORGHIU
Un promotor inegalabil de talente
Diferitele varietăți de lupte au constituit pasiunea lui cea mare încă din tinerețe. Cu timpul hotărăște să se dedice lumii Artelor Marţiale Mixte (MMA), practicând mai cu seamă kickbixing şi muay thai. La nici 20 de ani împliniți Ivan GHEORGHIU intră în posesia titlului continental, ca pe parcursul următoarelor sezoane să devină triplu medaliat și la Mondiale. Pentru realizările obținute i se acordă în 1998 titlul de Maestru Internațional al Sportului, în același an fiind decorat cu Medalia „Meritul militar”.
După încheierea carierei sportive, se dedică activității științifice și celei de antrenorat, pe care le exercită în cadrul instituției pe care a absolvit-o în 1998, și anume la Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, activează în calitate de lector superior la catedrele „Pregătire militară, fizică şi de luptă”, „Tactici poliţieneşti speciale şi pregătire fizică” și „Pregătire fizică şi autoapărare”. În paralel face masteratul și apoi doctoratul.
„Activitatea științifică și cea sportivă merg mână în mână, stimulându-se reciproc. Pe lângă preocupările mele didactice, am preluat conducerea Clubului sportiv din cadrul Academiei. Vorba ceea: Minte sănătoasă într-un corp sănătos. În general, pregătirea fizică și rezistența la stres pe care o presupune sunt foarte importante, dat fiind specificul profesiei”, a declarat Ivan Gheorghiu.
În 2005 se învrednicește de titlul de Antrenor Emerit al Republicii Moldova. În continuare, din 2007 este profesor-antrenor la Şcoala Sportivă Specializată de Box, Lupte libere şi Kickboxing. Concomitent are preocupări organizatorice în domeniul sportului, fiind conștient de faptul că fără o infrastructură viabilă și eforturi concertate în acest sens succesele obținute pe arena internațională de sportivii noștri, inclusiv de luptătorii, nu vor avea continuitate.
Astfel, în 2012 devine fondator şi vicepreşedinte al Federaţiei de Arte Marţiale Mixte din R. Moldova, iar în 2013 preia funcția de vicepreşedinte al Federaţiei naționale de lupte, fiind responsabil de dezvoltarea probelor de grappling şi pankration. În paralel, organizează desfășurarea în Moldova a diferite turnee profesioniste de Arte Marţiale Mixte, în 2017 devenind șeful forului național de profil.
Din 2018 până în prezent este preşedinte al Federaţiei de Lupte din Republica Moldova. În acest răstimp, domeniul pe care îl gestionează cunoaște o serie de succese cu adevărat remarcabile, sportivii noștri obținând mai multe rezultate inedite, unice în istoria luptelor moldovenești: în 2018 Anastasia Nichita cucerește medalia de aur la Campionatele Mondiale de tineret, iar în 2022 – la cele de seniori. În 2021, luptătorul de stil greco-roman, Victor Ciobanu, și tânăra speranță a luptelor feminine, Irina Rîngaci, își adjudecă titlul suprem la Campionatele Mondiale, iar Iulia Leorda devine vicecampioană mondială.
02/02/2023
Felicităm, călduros, toți câștigătorii Campionatului Național de Arte Marțiale Mixte (MMA) la amatori 2023 💪👏
02/02/2023
26/01/2023
📢💬Dragi prieteni, suntem bucuroși să vă invităm la 💪💪 Campionatul Național de MMA 2023 la amatori 💪💪 care se va desfășura la 29 Ianuarie 2023 în 📍 incinta sălii sportive a Liceului Teoretic „Mihai Grecu”, amplasată pe adresa mun. Chișinău, str. Valea Crucii 4/2.
Ne așteaptă un spectacol excepțional unde cei mai buni sportivi amatori de MMA ai țării 🦸♂️vor lupta pentru titlurile de Campioni ai Republicii Moldova la Arte Marțiale Mixte (amatori). 🦸
🙏Aducem cele mai călduroase mulțumiri partenerilor evenimentului: Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.), Uniunii Federațiilor Sporturilor de Contact din Republica Moldova (UFSC) și "Boxing House" store Moldova pentru aportul lor la organizarea Campionatului Național de MMA.
🙏La fel, mulțumim Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova pentru suportul acordat.
🕚Programul evenimentului:🕚
28 Ianuarie: 16:00 – 18:00 – cântarul și acreditarea participanților.
28 Ianuarie: 18:00 – adunarea reprezentanților și seminarul arbitrilor.
29 Ianuarie: 09:00 – 10:00 – cântarul și acreditarea participanților care nu au reușit în prima zi (fără modificarea categoriei de greutate).
29 Ianuarie: 11:00 – 14:00– luptele preliminare și semifinale.
29 Ianuarie: 14:00 – Ceremonia de deschidere a Campionatului Național de Arte Marțiale Mixte (MMA).
29 Ianuarie: 15:00 – 16:00 – finalele.
29 Ianuarie: 16:00 – Ceremonia de premiere.
☀️ Vă așteptăm cu drag. ☀️
20/01/2023
CAMPIONATUL NAȚIONAL DE ARTE MARȚIALE MIXTE (MMA). 2023 AMATORI
Campionatul Național de Arte Marțiale Mixte (MMA) la amatori va avea loc în perioada 28-29
Ianuarie 2023 în incinta sălii sportive a Liceului Teoretic „Mihai Grecu”, amplasată pe adresa mun.
Chișinău, str. Valea Crucii 4/2.
28 Ianuarie: 16:00 – 18:00 – cântarul și acreditarea participanților.
28 Ianuarie: 18:00 – adunarea reprezentanților și seminarul arbitrilor.
29 Ianuarie: 09:00 – 10:00 – cântarul și acreditarea participanților care nu au reușit în prima zi
(fără modificarea categoriei de greutate).
29 Ianuarie: 11:00 – 14:00– luptele preliminare și semifinale.
29 Ianuarie: 14:00 – Ceremonia de deschidere a Campionatului Național de Arte Marțiale Mixte
(MMA).
29 Ianuarie: 15:00 – 16:00 – finalele.
29 Ianuarie: 16:00 – Ceremonia de premiere.
Participanții la concurs trebuie să aibă nu mai puțin de 18 ani împliniți la momentul desfășurării
concursului și să se înscrie în următoarele categorii de greutate:
61.2 kg; 65.8 kg; 70.3 kg; 77.1 kg; 84.0 kg; 93.0 kg; +93.0 kg.
Campionatul Național de Arte Marțiale Mixte (MMA) se va desfășura conform regulilor internaționale unice de MMA Amatori IMMAF,
16/03/2021
🔥Прошел турнир FEA KICKBOXING RESET, который тысячи поклонников смотрели в режиме LIVE🔥
Главным боем турнира стало сражение за титул тяжелого дивизиона между Кристианом Ристя и Кириллом Корниловым. Схватка получилась зрелищной, каждый удар мог решить исход сражения. Во втором раунде Корнилов точным ударом отправляет соперника в нокаут и становится чемпионом тяжелого дивизиона!
23/02/2021
🔥🔥
4 полезный способа бинтовать руки!
Какой способ используете вы?