10/01/2024
"Vă iert pe toți cei care m-ați irosit și care m-ați folosit, ascunși după măștile bunelor intenții și ale dragostei.
Vă iert pe toți cei care mi-ați luat pacea sufletească.
Vă iert pe toți cei care mi-ați luat câte ceva, fie că au fost lucruri, timp, visuri sau oameni pe care i-am iubit și de care depindeam sufletește.
Vă iert pe toți cei care m-ați mințit, care mi-ați înșelat așteptările, care m-ați trădat și care m-ați lovit pe la spate, nemeritat.
Vă iert pe cei care ați făcut din durerile și din necazurile mele bucuria voastră și prilej de a bârfi.
Vă iert pe toți cei care, prin disprețul vostru, ați reușit să mă faceți să cred că nu sunt destul de bun și de frumos, că nu sunt demn de voi, că nu am nicio valoare și că nu merit să fiu prețuit.
Vă iert pe toți cei care mi-ați întors spatele și care v-ați făcut nevăzuți în cele mai grele momente ale vieții mele.
Vă iert pe toți cei care ați stat în fața mea numai cu mâna întinsă, dar care nu mi-ați oferit niciodată nimic.
Vă iert pe toți cei care m-ați lovit peste obrazul pe care în trecut l-ați pupat și l-ați mângâiat.
Vă iert pe toți cei care mi-ați împovărat sufletul cu griji inutile, cu regrete, cu complexe și cu dureri nemeritate.
Vă iert pe toți cei care ați încercat să mă schimbați, să îmi luați libertatea de a fi eu, să mă asimilați turmei și să mă minimalizați.
Vă iert pe toți cei incapabili să mă cunoașteți, care m-ați denigrat și care m-ați judecat după standardele voastre mici și niciodată după calitățile mele.
Vă iert pe cei care ați fost indiferenți la durerile mele, care mi-ați oferit priviri răutăcioase atunci când aveam nevoie de un zâmbet, care m-ați rănit cu cuvinte grele atunci când aveam nevoie de o vorbă bună și care mi-ați întors spatele atunci când aveam nevoie de o îmbrăţişare.
Vă iert și vă uit!... IERTATI-MA !!.. Imi cer iertare de la toata creatia Tatalui Ceresc Primordial, fata de care am gresit in trecut, prezent si viitor. cu gandul, cu fapta, cuvantul, cu intentie, fara intentie, cu gustul, cu vazul, cu auzul si mai mari decat acestea am facut, iar greselile mele sunt cat nisipul marii , ...IERTATI-MA!
Să fiți fericiți si binecuvantati!"
Sursa: mail Irina Binder
Cum să ierți și să înțelegi oamenii, astfel încât să ai parte de relații constructive și evolutive, descoperi în romanul motivațional „Atracția și visele vol 2 Copilul” care poate să fie comandat în primul comentariu, jos: 👇
28/07/2023
Apartment 2 dormitoare de inchiriat in regim hotelier in Nisa, Franta- 400 euro / saptamana, detalii la numarul : 06 64 79 62 42 ( rue st jean d'angely, 06300 Nice )- luna august disponibil
28/03/2022
Ce mare ai crescut Mariutza... avea 3 anisori cand am inceput sa o invat sa patineze... a venit sa ma sustina d**a ani❤❤❤
26/03/2022
Ultimul dans pe gheața de la 🙏🏻
Mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-ați fost alături! A fost o perioadă frumoasă și foarte intensă ❤
N-am câștigat premiul cel mare, dar am câștigat o prietenie valoroasă cu . Bade, promiți că, din când în când, tu vii cu mine la antrenament, iar eu cu tine la gogoși? ⛸️
Sunt recunoscătoare pentru toată echipa 🥳
26/03/2022
S-a dat START VOT 👉🏼 Nicolai și Daniela la 1272 🙏🏻
Avem mare nevoie de ajutorul vostru!
23/03/2022
Dacă știi să mergi pe role, atunci este probabil să știi să mergi și pe patine 🤔
Adevărul este că în ambele cazuri, mușchii picioarelor sunt solicitați la maximum, concomitent cu ceilalți mușchi ai corpului. Mai mult decât atât, ajută la dezvoltarea echilibrului și a coordonării 💥
În plus, față de mersul pe role, mersul pe patine oferă un contact semnificativ mai stabil cu suprafața și necesită abilități de bază pentru echilibru în timpul utilizării 💫
Atât patinajul pe role, cât și cel pe patine sunt un efort extrem de distractiv care nu ar trebui să fie umbrit de vreo frică 💁🏻♀️
Așa că, spor la distracție! 💛
22/03/2022
În ultimele săptămâni, cel mai mult timp îl petrec la repetiții, cu Tand Nicolai 😍
Avem momente grele - cu căzături, nervi, nereușite. Iar bonus, mai suntem și foarte încăpățânați amândoi. Dar am învățat să ne ridicăm unul pe celălalt și, astăzi, functionăm mai bine ca niciodată în echipă 👩🏻🤝👨🏼
Mă bucur că am un partener atât de elegant, ambițios și muncitor. Sunt pe deplin recunoscătoare! 💛
De asemenea, sunt recunoscătoare și pentru voi, că sunteți alături de noi și ne votați, iar visul fiului meu poate deveni realitate cu ajutorul vostru! ✨
Ne vedem sâmbătă la ! Nu lipsiți, da? ⛸️
20/03/2022
Misiune îndeplinită la împreună cu Tand Nicolai, alias “Badea Bond” 💃🏻
Sperăm că “rețeta” noastră 007 a fost demnă de pretențiile celui mai bun agent secret, James Bond🕵🏻♂️
Deși au fost multe emoții, mă bucur că am avut parte de încă o seară nemaipomenită. Iar în viitoarele noastre apariții, cu siguranță vom ținte cont de toate sfaturile juriului ✨
Mulțumim tuturor pentru susținere și sperăm să ne votați în continuare! ♥️
Fii cu ochii pe noi 👉🏼 în fiecare sâmbătă, pe Antena1, de la orele 20:00 📺
19/03/2022
A început . Vă uitați pe Antena1? 📺