Discuții cu Sandu

Știu că a apărut pe peste tot și că pentru mulți este deja o știre veche.

Las mai jos scrisoarea scrisă de tatăl lui Dan Burn, fundașul lui Newcastle, înainte finalei din weekend-ul trecut din Anglia.

Un scurt cuvânt înainte, fotbalul este despre pasiune, comunitate, exemple și trăiri și asta nu o să pierdem niciodată dacă nu o să uităm de ce ne-am apucat de un lucru în primă instanță.

"Dear Dan,

When I walked up Wembley Way with you, a mere seven-year-old, on my shoulders en route to the FA Cup semi-final with Chelsea in 2000, who could have predicted that the next time Newcastle would be fighting for a cup there, I’d be in the stands, watching my son in those gorgeous black-and-white stripes?

It was only ever going to be this club for you.

After all, you and Jack, your brother, drew teams out of a hat to decide which matches the pair of you would go to with our East Stand season ticket. Tyne-Wear derbies, top-of-the-table clashes and Champions League nights — you saw it all under Sir Bobby Robson.

For your own football journey, first there was Blyth Town — I’m still puzzled you decided to be a keeper — and then Spartans. A left-back to begin with — I suppose you’ve come full circle! — then a centre-half, you won everything going.

Those two years as a junior at Newcastle’s Centre of Excellence coincided with a growth spurt, when you struggled to adapt to your changing body. That letter on Christmas Eve, releasing you as a 14-year-old, was gut-wrenching.

But it never held you back. You made sure you made it.

You pushed trollies at Asda and grafted in non-League with Darlington before Everton and Fulham came calling. For your medical, I told you to “look the part”. In hindsight, perhaps wearing suits might not have been the best idea, seeing as you had to undress about 15 times. Then there was Yeovil — remember son, you’ve already won, and scored, at Wembley — Birmingham and Wigan.

Away from football, you married your childhood sweetheart, Roz, and started a beautiful family, only to move about as far away as possible to Brighton!

When the takeover happened, you told me: “That’s that, Dad. They’re never going to sign Brighton’s Dan Burn.” Then the speculation started and it was unbearable because I so wanted it to be true.

That night you came back, when I was stood alongside you in the boardroom, it moved me to tears. Your debut against Aston Villa topped it. Captaining (briefly) against Brentford was another level still.

That’s before we think about the quarter-final… I was so proud I can barely put it into words.

I still can’t believe I wasn’t there, instead, I was watching from a bar in Spain, but it doesn’t diminish it one bit. Seeing you slalom in from the left and caress the ball in with your right foot, at the Gallowgate End, with a finish Alan Shearer would be proud of — I’ve watched it hundreds of times since and I still can’t quite believe it. That was just so special.

Since then, I find myself driving places and suddenly I have a massive smile on my face because I remember that goal.

Newcastle brought you home and you bloody deserved that chance. You are still the very same lad; the best father, husband, brother and son we could all wish for. Nothing has changed you. You’re still Dan from Blyth, with the same mates who have followed you all the way and everyone can see that.

Your resilience, your perseverance, should be an inspiration to every young kid in the north east. You are no Peter Beardsley, but you proved that sheer determination and hard work can take you far. As our fellow fans sing, “You’ll never, ever beat Dan Burn.”

You are living the dream of so many and you understand that responsibility.

Sat on my shoulders 23 years ago, you were excited and euphoric walking up Wembley Way. This time it’s my turn. In the stands, I’ll be donning your match-worn shirt from the quarter-final, the one you saved especially for me. I’m welling up just thinking about the moment you run out…

That will be my lad, my Dan, on the world stage, showing who he is: a great footballer and an even better bloke.

I wish I could bottle up this feeling I have because it would make me millions if I sold it. I’m so immensely proud of you son.

Love Dad"

Superb

Astăzi începe Cupa Mondială și parcă nu am sentimentul ăla de entuziasm ca la orice mondial de până acum.

Modul în care este organizat, este o mizerie pentru valorile acestui sport și faptul că acești qatarezi au această oportunitate este doar un merit cumpărat cu foarte mulți bani.

Eu voi susține Argentina și sper că ne vom bucura de cântecul de lebădă al celor mai mari fotbaliști din istoria jocului.

Așa că, să încercăm să ne bucurăm cat putem, de un mondial corupt, pe timp de iarnă și neobișnuit.

Exista si jurnalisti sporitvi care discuta despre sport cm trebuie :)

O analiza super tare.

Karim Benzema's Journey to Becoming a Ballon d'Or Winner | The Analyst Widely expected to pick up the 2022 Ballon d'Or, Karim Benzema is now one of the greatest footballers. But how did he get here?

Aseară, la AS Roma - Betis, Joaquin este înlocuit în minutul 60 și antrenorul rival, Jose Mourinho, îl așteaptă la marginea terenului cu brațele deschise. A urmat o îmbrățișare ca între doi vechi prieteni, iar portughezul și-a explicat astfel gestul la final:

„Dacă cineva din afara fenomenului l-ar vedea jucând, n-ar spune că are 41 de ani. Jucători ca el și ca Zlatan, care continuă în activitate, o fac din dragoste pentru fotbal. Nu e vorba de un euro în plus sau în minus, nu e despre bani. Este doar iubire pentru fotbal. Am numai respect pentru Joaquin!”

Aceste lucruri ar trebui să fie promovate mult mai des decât orice altceva. Fotbalul este despre pasiune, iubire și sacrificiu.

Vă pup

Felicitări Ionuț Rada. Un adevărat exemplu de seriozitate și bun simț.

O carte despre fotbalul adevărat și greutățile prin care un sportiv trece.

Pe primul loc la Liga a2a este Unirea Dej. O echipă cu un antrenor extrem de tânăr și cu un lot la fel se tânăr, cu condiții optime de performanță și cu buget foarte foarte mic comparativ cu multe echipe din aceiași ligă.

Progresul Spartac este pe locul 9, unde este aceiași poveste că cea relatată mai sus.

Ce vreau să evidențiez e cât de păcat este de ceea ce se întâmplă în orașele mari din Ro, Brașov, Iași, unde sunt bugete imense dar nu se vrea și nu se învață din greșeli.

Și m-am săturat atât de tare de aceste "hit and run" ale oamenilor de fotbal de la noi. Câte cluburi trebuie să bagi în faliment ca să te considere lumea incapabil? Strigător la cer.

Felicitări Dej și Spartac, două echipe corecte și frumoase.

Au apărut 2 cazuri foarte periculoase în presă în ultimele zile. Declarația lui Dani Coman și a primarului de la FC Argeș sunt periculoase în condițiile în care aceste cluburi la baza au statut de ONG.

Fiind ONG, nu poți face profit, totul trebuie reinvestit. Banii fiind reinvestiți, oamenii nu au interesul să facă ceva benefic pentru comunitate sau juniori, ci diferite contacte cu terți care să zicem că sunt de casă.

Statutul unul club de fotbal trebuie sa fie S.A. deoarece este un business. Un club de fotbal nu se trebui susținut de către stat, armata, poliție, etc.

Statul poate ajuta cu infrastructura pe care să o cesioneze pe x ani, doar atât. Restul e competiție neloială și poate chiar spălare.

Cius

Câteva info ca să știe lumea cu ce mă ocup

Şeful departamentului de Scouting de la Rapid are Master în management sportiv la Universitatea din Bordeaux Rapid este înscrisă pe un drum surprinzător pentru foarte mulţi dintre cei care cunosc cât de cât istoria clubului. Clubul s-a “branduit” ca unul al celor mulţi, iubit deopotrivă pentru victorii neaşteptate şi înfrângerile incredibile. Acum, însă, se doreşte marea schimbare. Cu Ge...

Au trecut 2 zile de la eveniment și încă mă mai ia un fior așa micuț când îmi amintesc de momentul când zeci de copii au aruncat jucării în teren,

Acest eveniment a pus în același loc toate principiile de viață ale mele. Să faci bine, să dezvolți și să te bucuri de ce faci.

Acești oameni minunați au fost alături de noi în acest proces și și-au dat tot interesul să iasă bine.

Vă mulțumesc, asta pot zice din suflet

Când credeam că fotbalul românesc mai jos nu poate merge, am fost surprins.

Lipsa de istorie și de atașament din fotbalul nostru este aproape de un nou absolut.

Este extrem de greu să ai o competiție foarte ridicată atunci când nu există motivație și doar echipe care încearcă să supraviețuiască.

Și o să-mi iau hate, dar o mare vină este a celor de la DDB, un club de fotbal trebuie condus de oameni care știu fotbal. Tocmai de-aia multe cluburi la noi nu dau randament.

Noapte Bună, B de la divizia B.

M-am uitat acum câteva seri pe DigiSport și era Cristian Geambașu care facea o comparație între Liga 1 si Liga a2a din Germania din punct de vedere al suporterilor și de ce la ei vin mulți oameni în tribună și la noi spre deloc. Păi o luăm treptat?

- CFR Cluj - un club care și-a facut istoria în ultimii ani, care este într-un oraș mare dar care este atașat de istorie ( U Cluj), iar pe lângă asta, nu au încercat niciodată să activeze suporterii cu adevărat, doar factorul sportiv i-a adus în tribune.

FCSB - Patronul a ieșit la televizor și a zis că în 2013 a dat meciul celor de la Viitorul, a spus în repetate rânduri că nu îi pasă de fani sau de ce au de zis.

Universitatea Craiova și FC Universitatea Craiova 1948 se sabotează din punctul acesta de vedere. Printre singurele echipe care au mers spre fani, dar este greu sa spargi o masă mare de suporteri și să îi loializezi.

Farul Constanta - Ultimii 10 ani sunt o rușine pentru județ, FC Viitorul a dărâmat tot ce a construit prin această fuziune. Masa de fani este mică, stadionul fiind în Ovidiu. Peste mulți ani când se mută în Constanța, râmâne de văzut dacă îi pot loializa.

FC Botoșani - o echipă fără istorie în Moldova și într-o zona unde oamenii au probleme mai grave decât a da banii pe un bilet.

FC Rapid - cred că își fac treaba bine după ultimele cifre din tribună, cu siguranță și stadionul ajută.

FC Voluntari - 100 de lei biletul la meciurile unde fanii voiau sa vină, restul, nu mai dezvolt.

Sepsi - comunitate mică, fără istorie

FC Argeș - stadion vechi, incertitudine totală la conducere, e ca o gagică cu Erasmus, nu ai idee dacă să pui sentiment că poate în 3 luni nu mai e.

Chindia joacă în deplasare de când a promovat

Mioveni = Norwich

UTA - Frumix

Nu e așa greu de înțeles de ce nu vin oamenii în tribună...

La final, fotbalul este cu și pentru suporteri. De foarte puține ori se amintește că fără oamenii care se uită și susțin o echipă, aceasta nu ar mai exista.

Mou nu o să fie în istorie ca un antrenor care a fost extrem de plăcut, dar o să rămână ca un antrenor care a pus pasiune unde a fost.

Fotbalul este o stare de spirit, pentru noi în România este greu de conceput așa ceva când te uiți la TV și vezi stadioanele goale.

Fotbalul este al meu, al tău și al tuturor

"Atunci când antrenezi o echipă obișnuită cu trofeele și câștigi primul titlu, al doilea, al treilea și așa mai departe, te bucuri, e o recompensă a muncii tale. Dar mai există situația în care ești la o echipă fără trofeu de o mulțime de ani și care nu e obișnuită cu finalele, dar are suporteri incredibili, un stadion plin care îi susține mereu pe jucători. Pentru mine, în acest moment al carierei mele, e ceva ce nu fac pentru mine, ci pentru jucători, pentru patroni, care abia au intrat în fotbal. O fac pentru suporteri și pentru fericirea lor.

Sunt emoționat nu pentru mine, ci pentru cei care sunt alături de echipă. Istoria Romei este o istorie a suferinței. Numărul finalelor jucate nu este direct proporțional cu dimensiunea clubului. De asta, o finală înseamnă foarte mult pentru noi.

Asta e finala noastră, după cm Real Madrid are finala ei, cu Liverpool. Pentru noi și pentru Feyenoord meciul acesta este finala noastră de Champions. La club, în vestiar, alături de suporteri suntem o familie adevărată. Din prima zi am simțit asta. Am jucat 14 meciuri în Conference League, joia, iar duminica am pierdut o mulțime de puncte îm campionat. N-am făcut un sezon ieșit din comun, ci unul normal, pe care ni l-am propus.

Real Madrid în finala Champions League? Real a rămas foarte aproape de inima mea. Sunt foarte apropiat de Carletto, suntem prieteni și știu că și el este fericit că Roma joacă o finală europeană. Pentru echipă și pentru prietenul lui, Jose. El are finala lui, eu o am pe a mea. La final, vom vedea dacă acești tineri antrenori pot câștiga ceva. "

Jose Mourinho - după ce a dus-o pe Roma în prima finală europeană după 31 de ani.