09/09/2026
A circulat în ultimele zile o postare care folosește date din raportul UEFA despre proprietatea cluburilor europene pentru a demonstra că modelul secției de fotbal a UM 02301 ar fi unul aproape normal în fotbalul de pe continent. Cifrele citate sunt reale. Problema apare în momentul în care sunt interpretate. Problema este ce încercați să demonstrați cu ele și dacă încercați să vă mințiți urmăritorii cm îî/vă minte și armata.
Raportul UEFA arată că 52% dintre cluburile analizate sunt în proprietate privată, iar restul sunt împărțite între asociații și fundații, cluburi controlate de entități publice și societăți listate la bursă. 40% dintre cluburile europene sunt organizate ca asociații sau fundații, multe dintre ele fiind controlate de membrii lor.
Rămân doar aproximativ 5% pe care UEFA le încadrează la „government controlled”. În această categorie intră forme diferite de control public, inclusiv autorități locale sau alte entități publice. Nu sunt cluburi ale unui minister și nu funcționează din bugetul Ministerului Apărării.
Norvegia este exemplul folosit cel mai spectaculos: 0% dintre cluburi sunt în proprietate privată. Cifra este corectă, dar sensul ei este complet diferit de cel sugerat. Fotbalul norvegian este construit pe modelul cluburilor de membri. Practic, lipsa unui patron privat nu înseamnă că statul este patron. Rosenborg sau Bodø/Glimt nu sunt echipe ale vreunui minister, iar bugetele lor nu sunt aprobate de Ministerul Apărării. Sunt cluburi organizate asociativ, exact așa cm funcționează multe structuri sportive în Scandinavia.
La fel de înșelător este și exemplul Ungariei, unde se invocă faptul că o mare parte dintre stadioane sunt deținute de stat sau de municipalități. Este adevărat, dar nu are aproape nicio legătură cu proprietatea clubului. Un club privat poate juca fără nicio problemă pe un stadion al unei municipalități. Proprietarul stadionului și proprietarul echipei sunt două lucruri complet diferite.
Comparația cu UM 02301 trebuie făcută după alte criterii. Aceasta este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale, bugetul clubului este aprobat în sistemul ministerului, iar cea mai mare parte a finanțării vine din bugetul de stat. Asta trebuie căutat dacă vrem să vedem cât de comun este modelul în Europa: un minister care are în subordine un club sportiv, îl finanțează în principal din bugetul central și păstrează în cadrul lui o echipă de fotbal de seniori. Când aplici criteriul acesta, lista devine foarte scurtă.
Un lucru important, care spune mult despre direcția în care a mers fotbalul european în ultimele decenii, este că aproape toate marile cluburi cu origine militară sau legate de structurile de forță au ieșit, mai devreme sau mai târziu, de sub controlul ministerelor. CSKA Moscova a fost clubul Armatei Roșii și al Ministerului Apărării, Dinamo Moscova și Dinamo Kiev au fost legate de Ministerul de Interne și KGB, CSKA Sofia a aparținut armatei bulgare, Levski Sofia a trecut prin structurile Ministerului de Interne, Partizan Belgrad a fost creat de Armata Populară Iugoslavă, iar Dukla Praga a fost clubul Ministerului Apărării cehoslovac. Dinamo Zagreb, Dinamo Tirana, Dinamo Tbilisi sau Dinamo Minsk au avut, la rândul lor, legături directe cu structurile de interne ale regimurilor comuniste. Toate aceste cluburi au trecut însă prin privatizare, separare de ministere sau reorganizare în entități independente. Cu alte cuvinte, modelul „ministerul are club de fotbal” a fost, în cea mai mare parte a Europei, abandonat tocmai pe măsură ce fotbalul a devenit profesionist și comercial. România a păstrat însă exact acest model în cazul UM 02301, ceea ce face comparația cu restul Europei și mai relevantă.
În afara României, exemplele cu adevărat apropiate apar mai degrabă spre marginea spațiului UEFA. MOİK Baku, din Azerbaidjan, este clubul sportiv central al armatei și funcționează în structura Ministerului Apărării, având și echipă de fotbal în competițiile naționale. Armenia are, de asemenea, cazul BKMA, legat de structurile sportive ale armatei, deși statutul fotbalistic și juridic al clubului a trecut în ultimii ani prin modificări.
Așadar, ar fi greșit să spunem că UM 02301 este literalmente singurul asemenea club din Europa. Nu este. Dar este la fel de greșit, și mult mai departe de realitate, să folosești procentul de 48% cluburi „non-private” pentru a pretinde că modelul UM 02301 este ceva obișnuit în fotbalul european.
Nu este. În fotbalul profesionist european actual, situația în care un minister finanțează și administrează direct o echipă de seniori este excepție, nu regulă.
Raportul UEFA nu schimbă acest lucru. Doar arată structura juridică a cluburilor. O asociație a membrilor nu este o instituție de stat, un stadion municipal nu face clubul public, iar „0% proprietate privată” nu înseamnă „finanțare de la stat”. De fapt, dacă vrem să aflăm cât de comun este modelul UM 02301, întrebarea este mult mai simplă: câte ministere ale apărării din Europa mai au astăzi în subordine și plătesc direct echipe de fotbal de seniori?
Când cauți răspunsul la întrebarea corectă, lista devine brusc foarte, foarte scurtă.
