Pescarii Amatori

Pescarii Amatori

Share

12/04/2026
12/04/2026

Și, ati ciocnit ouăle la pește?
Adică pescarii ciocnesc icre?
🤣🤣🤣🤣🤣🤣

11/04/2026

Paște Fericit! ❤️💐

11/04/2026

Magnifica scrumbie de Dunăre se gătește în țara ei, adică la Tulcea și la Galați, în primul rând la grătar și la cuptor. Se mai poate face și prăjită, marinată sau plachie, și ciorbă și oricum, dar tot nu iese mare lucru de capul ei, că-i prea grasă și nici nu se întâlnește bine cu alte unsori încinse. Se conservă curent la sare și apoi la fum.

La cuptor ori grătar:
• 4 scrumbii
• hârtie pergament
• 1 legătură pătrunjel verde
• 1 lămâie
• sare, piper – cam de o poftă

• Scrumbiile se grijesc de mațe, apoi se crestează des pe lățime, după obiceiul de la Dunăre, ca să se pătrundă
• Se freacă cu sare și piper
• Se învelește îngrijit fiecare pescuț în hârtie pergament
• Se pune în cuptor, pe tavă, la foc mic, sau direct pe grătar, la jar potolit.

Când e gata – cam 30 de minute – se desface din hârtie, cu grijă, să nu se piardă sosul. Se așază în farfurie, și se presară cu pătrunjel verde tocat. Sosul fierbinte se amestecă într-o căniță cu zeamă de lămâie și se toarnă ploaie peste pește.

Se poate face la cuptor ori la grătar și fără foaie de pergament. Atunci scrumbia trebuie unsă bine cu ulei, la fel tava sau grătarul. Nu e la fel de bună ca atunci când e învelită, pentru că se usucă și prinde gust de la untdelemn. Alții o învelesc în aluat, dar făina absoarbe sucul fin al peștelui.

Vinul alb și sec, ca o tăietură de brici printr-un gând vechi, al scrumbioarei fine și albe la carne este Rieslingul, fie el de Rin, ca pe Târnave, fie „Italic“ ca mai peste tot.
Eu îl prefer, mărturisesc spășit, pe cel de Blaj: deși nu are nervul și vlaga solară a unui vin de câmpie, are în schimb o frăgezime și o mireasmă mai pregnante și mai atașante, mai legate de bobul copt de strugure decât oriunde ceea ce-l face frate cu scrumbia cea nobilă.

Radu Anton Roman – Bucate, vinuri și obiceiuri românești (Paideia, 1998)

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Iosif Berman | Din viața pescarilor (B-5640)

08/04/2026

Salata de scrumbie de Dunăre afumată cu ceapă este una dintre cele mai simple mâncăruri pe care le poți face. Nu are multe ingrediente, nu cere timp mult, dar are un gust foarte bun. Scrumbia afumată este sărată și intensă, ceapa adaugă prospețime, iar oțetul vine cu acel contrast care leagă foarte bine toate aromele.

Ingrediente necesare:
1 scrumbie afumată de persoană
1 ceapă mică
2–3 linguri de oțet
Mod de preparare:
Scrumbia afumată, gata curățată, se taie rondele și se așază într-un bol. Ceapa se taie subțire și se adaugă deasupra. Se pun 2–3 linguri de oțet, după gust, apoi se amestecă ușor. Salata se lasă câteva minute înainte de servire, cât să se așeze bine gusturile.

Este o salată simplă, directă și gustoasă, bună de pus pe masă fără multă pregătire

08/04/2026

𝐒𝐞𝐳𝐨𝐧𝐮𝐥 𝟐𝟎𝟐𝟔 𝐝𝐞 𝐞𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐢𝐜𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐬̦𝐚𝐥𝐚̆𝐮 – 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭!

✅Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), a încheiat campania anuală de lansare a cuiburilor cu icre embrionate de șalău (𝑆𝑎𝑛𝑑𝑒𝑟 𝑙𝑢𝑐𝑖𝑜𝑝𝑒𝑟𝑐𝑎) în Complexul lagunar Razim–Sinoie.

Domnul Guvernator Bogdan-Ioachim BULETE subliniază că rezultatele programelor derulate în ultimii ani se reflectă deja în capturile raportate de pescari. Totodată, atrage atenția asupra importanței respectării dimensiunilor minime de reținere a peștilor, având în vedere că șalăul este una dintre speciile cu cea mai redusă rată de supraviețuire până la maturitate. Astfel de acțiuni sunt esențiale pentru refacerea populației în habitatul natural.

✅Anul acesta, la finele lunii martie au avut loc primele etape ale programului dedicat refacerii stocurilor de șalău din Complexul Razim–Sinoie, acțiune ce face parte din politica ARBDD de stopare a declinului acestei specii valoroase.
Pentru reproducere, bazinele de la Baza de Cercetare Enisala a INCDDD au fost populate cu 169 reproducători selecționați, cu vârsta minimă de 3 ani și greutatea de peste 2 kg, proveniți în principal din lacurile complexului. Concomitent, au fost amplasate saltele-substrat confecționate din nuiele flexibile de răchită, destinate depunerii icrelor.
Ulterior, în oboarele special amenajate au fost introduse treptat 1.025 cuiburi cu icre embrionate de șalău, obținute conform tehnologiei brevetate. Amplasarea acestora a fost realizată de angajați ai INCDDD și reprezentanți ai ARBDD, în zona gurii canalului Enisala, lacul Razim, în apă limpede, la o temperatură de 6-7°C.
✅La acțiunile care s-au desfășurat etapizat până la data de 6 aprilie au participat și salariați ai ARBDD, instituția noastră având calitatea de gestionar al resursei naturale acvatice și de beneficiar al Contractului de Servicii „Refacerea stocurilor de șalău din complexul Razim–Sinoie”, derulat împreună cu INCDDD.

08/04/2026

Știuca este unul dintre cei mai eficienți prădători din apele dulci ale Europei, inclusiv din România. Corpul său alungit, asemănător unei torpile, este perfect adaptat pentru atacuri rapide, iar coloritul verde-măsliniu cu pete deschise o ajută să se camufleze excelent printre plantele acvatice.

Această specie este cunoscută pentru ambuscadele fulgerătoare. Stă nemișcată, aproape invizibilă în apă, iar când prada se apropie, atacă cu o viteză uimitoare. Dinții săi ascuțiți, orientați spre interior, nu lasă nicio șansă peștilor mai mici care îi intră în raza de acțiune.

Știuca poate atinge dimensiuni impresionante. În mod obișnuit, exemplarele au între 50 și 100 cm, dar uneori pot depăși 1,5 metri și peste 20 kg. Acest lucru o transformă într-un trofeu foarte apreciat de pescari.

Un aspect interesant este apetitul său variat. Deși se hrănește în principal cu pești, știuca poate consuma și broaște, păsări mici sau chiar rozătoare care ajung în apă. Este un prădător oportunist, adaptabil și extrem de eficient.

Perioada de reproducere are loc primăvara devreme, când apa este încă rece. Femelele depun mii de icre în zonele cu vegetație abundentă, oferind astfel protecție viitorilor pui. Cu toate acestea, doar o mică parte dintre aceștia supraviețuiesc, din cauza numeroșilor prădători.

Știuca are un rol esențial în ecosistem. Ea menține echilibrul populațiilor de pești, eliminând exemplarele slabe sau bolnave. Astfel, contribuie la sănătatea generală a mediului acvatic.

În România, poate fi întâlnită în râuri, lacuri și bălți, mai ales în zonele cu apă liniștită și vegetație bogată, precum Delta Dunării. Este una dintre cele mai cunoscute și răspândite specii răpitoare de la noi.

Deși este un prădător de temut, știuca rămâne un simbol al apelor sălbatice și curate. Eleganța, viteza și strategia sa de vânătoare o transformă într-una dintre cele mai fascinante viețuitoare acvatice.

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Bucharest?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Address

Bucharest