Laurențiu Cical

Mulți oameni nu încep mișcarea din drag de corp.

O încep din nemulțumire.

Din durere.

Din oboseală.

Din faptul că nu le mai place cm arată.

Din senzația că nu se mai suportă în propriul corp.

Din gândul că au nevoie de cineva care să tragă de ei, să-i motiveze, să-i împingă.

Și înțeleg foarte bine locul acesta.

L-am văzut de multe ori în oamenii cu care am lucrat.

Poate fi un început.

Uneori durerea te face să te oprești.

Uneori nemulțumirea te face să spui: „gata, trebuie să schimb ceva.”

Uneori corpul îți arată că nu mai merge să-l pui pe mai târziu.

Dar nu cred că mișcarea ar trebui să rămână doar acolo.

Nu cred că ar trebui să fie o pedeapsă pentru corp.

Nu cred că ar trebui să te miști doar când nu te mai suporți, când te doare sau când cineva te împinge de la spate.

Pentru mine, o parte importantă din mișcare este să începi să construiești o relație mai sănătoasă cu corpul tău.

Să nu-l mai vezi ca pe ceva ce trebuie reparat cu forța.

Să începi să-l asculți.

Să-l simți.

Să-l înțelegi.

Să aprinzi din nou, puțin câte puțin, dragul de a te mișca.

Pentru că o motivație care vine doar din respingere nu te ține mult.

Dar când începi să simți că mișcarea îți face bine, că te aduce mai aproape de tine, că îți dă spațiu, respirație și prezență, lucrurile se schimbă.

Nu mai faci mișcare doar ca să scapi de corpul pe care nu-l suporți.

Începi să faci mișcare ca să revii în el.

Uneori nici nu-ți dai seama când un vis începe să prindă rădăcini.

Acum aproape 8 ani, când am încheiat colaborarea cu o școală de fitness, mi-am spus un lucru simplu:

“Într-o zi vreau să predau mișcarea așa cm o simt eu.”

Nu știam cum.

Nu știam cu cine.

Nu știam unde.

Știam doar că ceea ce simțeam în interior era diferit de tot ce făceam până atunci.

Anii au trecut.

Am învățat.

Am greșit.

Am schimbat direcții.

Am cunoscut oameni care m-au ajutat să văd corpul, mișcarea și omul dintr-o perspectivă mult mai profundă.

Și, fără să-mi dau seama, toate experiențele astea au început să se lege între ele.

Weekendul 2-5 Iulie, acel vis a prins o formă.

MOVETreat.

Patru zile petrecute în natură.

Patru zile în care am vorbit despre mișcare, postură și respirație, dar mai ales despre cm putem reveni la noi prin corp.

Am văzut oameni care au început să respire mai adânc.

Oameni care și-au dat voie să încetinească.

Oameni care au plecat mai ușori decât au venit.

Și cred că, dintre toate lucrurile, asta m-a emoționat cel mai mult.

Nu faptul că am organizat un eveniment.

Ci faptul că am văzut oameni care au început să se privească cu mai multă blândețe.

Pentru mine, asta înseamnă mișcare.

Nu doar să îți antrenezi corpul.

Ci să creezi un spațiu în care corpul, mintea și sufletul pot să respire din nou împreună.

Plec din aceste patru zile cu multă recunoștință.

Pentru oamenii care au avut încredere să fie alături de noi.

Pentru prietenul meu, Ýungen Pop , alături de care am construit această experiență.

Și pentru versiunea mea de acum 8 ani.

Dacă aș putea să mă întorc la omul de atunci, i-aș spune doar atât:

“Ai răbdare. Tot ce construiești acum va avea sens.”

Iar astăzi simt că MOVETreat este doar începutul.

🚅 Aștept trenul spre Sibiu.

Mă uitam mai devreme la panoul din gară, acolo unde apar trenurile, direcțiile, orele, liniile.

Și am văzut trenuri cu întârzieri de 260 de minute. 😅

Mi-am dat seama, încă o dată, că sunt lucruri pe care pur și simplu nu le poți forța.

Nu le poți grăbi.
Nu le poți împinge.
Nu poți face mare lucru în privința lor.

Uneori trebuie doar să aștepți.

Și, cm stăteam acolo, m-am gândit că într-un fel așa a fost și cu MOVETreat.

Am așteptat aproape 8 ani ca această experiență să prindă formă.

Nu pentru că nu mi-am dorit-o mai devreme, ci pentru că probabil aveam nevoie să mai acumulez, să mai înțeleg, să mai trăiesc, să mai întâlnesc oameni de la care să învăț.

În timpul acesta, mi-au apărut în cale oameni minunați, contexte importante, practici, întrebări, experiențe și multe momente care m-au ajutat să văd corpul, mișcarea și postura cu alți ochi.

Și poate cel mai frumos lucru acum este că nu fac asta singur.

Facilitez această primă ediție MOVETreat împreună cu un prieten de suflet, cu care simt că împărtășesc aceeași viziune, aceeași direcție și aceeași încredere că ceea ce construim aici este doar începutul.

Este prima ediție în care aducem împreună ce am acumulat fiecare în peste 20 de ani de practică, lucru cu oamenii, mișcare, postură, respirație și atenție în corp.

Și poate asta vreau să rămână cu tine azi:

dă-ți voie să visezi ceva ce simți că vine dintr-un loc adevărat.

Dă-ți voie să crezi în lucrul acela, chiar dacă nu se întâmplă imediat.

Și învață să ai răbdare.

Pentru că unele lucruri nu întârzie.

Doar se așază la timpul lor.

Sibiu, vin.
MOVETreat începe.

Nu ne antrenăm doar când intrăm într-o sală.

Ne antrenăm și în felul în care trecem prin zi.

Și cred că asta este una dintre lucrurile importante pe care le-am înțeles în ultimii ani.

Viața de zi cu zi ne antrenează oricum.

Ne antrenează prin felul în care ne ridicăm dimineața din pat, prin felul în care stăm la birou, prin felul în care respirăm când suntem grăbiți, prin felul în care răspundem când avem multe de făcut.

Ne antrenează prin muncă, prin responsabilități, prin relații, prin sarcini simple, prin momentele în care mintea pleacă în zece direcții și corpul rămâne undeva în fundal.

Și, fără să ne dăm seama, corpul învață din toate astea.

Învață să stea tensionat.

Învață să se miște pe pilot automat.

Învață să respire mai puțin.

Învață să funcționeze în grabă.

Dar putem începe să antrenăm și altceva.

Putem antrena atenția.

Putem antrena felul în care respirăm.

Putem antrena ritmul în care ne mișcăm.

Putem antrena mintea să fie mai prezentă în ceea ce facem, nu mereu împrăștiată în tot ce urmează.

Și nu trebuie să fie ceva complicat.

Poate începe cu un gest simplu.

Cum te ridici de pe scaun.

Cum pășești.

Cum respiri înainte să răspunzi.

Cum îți simți corpul în timp ce faci ceva obișnuit.

Pentru mine, mișcarea conștientă nu înseamnă să separ mișcarea de viață.

Nu înseamnă doar o oră de antrenament.

Înseamnă să aduc mai multă atenție în felul în care trăiesc în corpul meu, în lucrurile pe care oricum le fac zi de zi.

Pentru că viața te antrenează oricum.

👉Întrebarea este:

- te antrenează pe pilot automat sau începi să fii prezent în ea?

Dacă rezonează cu tine, te invit să lași o apreciere.