30/09/2026
𝐂𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐢. ♟️
Cu mic cu mare fiecare dintre noi își dorește să crească, să învețe și să devină mai bun.
𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐜𝐚̂𝐦𝐩𝐮𝐥𝐮𝐧𝐠𝐞𝐧𝐢 𝐚𝐥𝐞𝐠 𝐮𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐚𝐬𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐬𝐞 𝐦𝐢𝐣𝐥𝐨𝐚𝐜𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐫𝐞𝐞𝐫𝐞, 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞: 𝐒̦𝐀𝐇𝐔𝐋. ♟️
Într-o lume în care adicțiile sunt tot mai aproape de copii, iar ecranele le captează tot mai mult atenția, ei aleg să gândească, să comunice, să se concentreze și să își folosească mintea.
𝐀𝐥𝐞𝐠 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐯𝐨𝐚𝐜𝐚̆ 𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐳𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐞𝐜𝐫𝐚𝐧.
Unii sunt la început de drum și descoperă, pas cu pas, frumusețea șahului și puterea de a gândi înainte de a acționa.
Alții au deja experiență, rezultate și medalii, iar gândul lor se îndreaptă către următoarele competiții și către noi obiective.
În spatele fiecărei partide sunt muncă, răbdare, disciplină și pasiune. Iar în spatele fiecărui copil este dorința de a deveni, zi de zi, o versiune mai bună a lui.
𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬𝐦, 𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 – trei cuvinte care ne definesc și ne însoțesc în drumul nostru către noi orizonturi.
♟️ 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐢𝐦. 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚̆𝐦.
𝐂𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐢𝐬𝐚̆𝐦.
Pentru că șahul nu îi învață doar să câștige o partidă. Îi învață să aibă răbdare, să accepte greșelile, să caute soluții și, mai ales, 𝐬𝐚̆ 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐮𝐭𝐚𝐫𝐞.
Poate că cele mai frumoase mutări sunt cele pe care încă nu le-am făcut. ♟️❤️
𝐂𝐥𝐮𝐛𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐒̦𝐚𝐡 𝐂𝐚̂𝐦𝐩𝐮𝐥𝐮𝐧𝐠 – 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐦 𝐦𝐢𝐧𝐭̦𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐞, 𝐩𝐚𝐬 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐬, 𝐦𝐮𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐦𝐮𝐭𝐚𝐫𝐞.