Cabinetul de curiozități

Cabinetul de curiozități

Share

Experiențe și obiecte unicat care combat prejudecățile prin istorie. Dedicat curioșilor de toate vârstele.

Inspirat de cabinetele de curiozități ale secolelor XVI-XVII și prim pas în reconstituirea efectivă a unui astfel de strămoș al muzeelor.

Photos from Cabinetul de curiozități 's post 25/06/2026

Astăzi am participat la un spectacol mai neobişnuit, unul cu Administrația Fondului Cultural Național.

Am fost pentru a primi câteva răspunsuri punctuale, la care nu reuşisem să obțin răspunsuri oficiale - nici telefonic, nici prin email, nici prin notificări trimise pe platformă (cu eforturi considerabile).

Sunt fericită că am primit răspunsurile, cu sfaturi practice bonus, dar sunt nedumerită cât de firesc trebuie să ni se pară faptul că platforma merge prost, că banii vin cu luni de zile întârziere, că AFCN nu poate face mai mult din lipsă de personal, pentru că nimeni nu se angajează pe posturile libere datorită salariilor mici, că sunt evaluatori slabi pentru nu se înscriu destui buni - - - doar că nu e normal!

Vom ajunge să ne obişnuim să meargă totul prost în țara asta.

Azi mă simt chiar descurajată în cultură.

24/06/2026

Nu ne-a spus nimeni la istoria artei de capetele de burlan, dar sunt foarte interesante şi bune elemente de identificare a stilurilor arhitecturale.

Ar fi fost mult mai multe de filmat prin Cluj, dar sunt sigură că veți începe să le căutați cu privirea 🙂

Sâmbătă căutăm din nou amprente de dimineață, vă puteți înscrie pe site - cabinetul de curiozități . ro, la categoria ateliere.

23/06/2026

Gata de atelier?

Vacanța acasă este o bună ocazie de văzut oraşul cu alți ochi 🙂

Amprentele Clujului este infuzia de inspirație şi entuziasm de care ai nevoie pentru a aprecia mai mult locurile familiare.

Inscrierile sunt pe site, cabinetul de curiozitati.

22/06/2026

Am crezut că găsesc mai multe flamuri cu anul construcției, poate mai ştiți voi altele! Chiar cred că trebuie să fie mai multe, dar poate nu în centru unde mă tot învârt. Sunt gata să plec la plimbare prin cartiere, sigur Andrei Mureşanu are niscaiva frumuseți…

Ați reținut invitația la atelier sâmbătă şi pe site tot timpul, pentru cadouri istorice pentru mari şi mici 🙂

22/06/2026

Sâmbătă pornim iarăşi să descoperim detaliile Clujului, de la cele mai jos, după care luăm mulaje, până la cele mai de sus, la care ne uităm cu binocul!

Iar poveştile încep de la animalele ascunse (unicorni, lupi, balauri, lei, vulturi şi zimbri), dar ajung la cultura, educația şi religiile Clujului.

Totul la plimbare, în timp ce descoperim o tehnică artistică interesantă, poate chiar un viitor hobby.

Sună bine? Înscrieți-vă pe site şi haideți de la 10.30 la statuia Mariei Protectoare, pe str. Universității.

20/06/2026

Istoricii de 6-15 ani sunt invitați în tabăra de vară de la Costeşti!

Particip cu ateliere interactive în tura din 17-22 iulie şi de-abia aştept să revăd cetățile dacice!

Eu şi echipa Modus Vivendi suntem pregătiți de o vară istorică!

19/06/2026

Cine să fi fost tata dragonilor?
La Cluj trebuie să fi existat un fierar specializat în astfel de dragoni decorativi, uneori pictați (cel de pe Ferdinand are urme de vopsea albastră).

Nu e legat de acoperişuri, e restanță de la animalele ascunse - doar că abia acum i-am găsit, deşi mi-ați spus de ei :)

Ați intrat pe site? Acolo țin toate curiozitățile istorice/cuturale pe care le puteți avea dacă vă inspiră.

19/06/2026

Mai am o surpriză de acum la Amprentele Clujului - atelierul care vă bucură vacanța mare! Când nu plecați din oraş, excursia poate fi în trecutul Clujului, alături de cei mici :)

Doar azi vă mai puteți înscrie la atelierul de mâine. E cu multă curiozitate, informații surprinzătoare, descoperiri mari şi mici, prieteni noi, şi alergat pe afară.

Începem la 10.30 la Coloana Mariei Protectoare şi terminăm pe la 12 la Bastion.

Toate detaliile şi biletele sunt pe site - cabinetul de curiozitati punct ro - la categoria ateliere.

Photos from Cabinetul de curiozități 's post 18/06/2026

Proiectul „Doctorul ciumei revine la Cluj” devine mai accesibil!

Suntem bucuroși să anunțăm o etapă esențială în cadrul proiectului nostru cultural, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN): am început procesul de accesibilizare a activităților pentru persoanele cu deficiențe de văz și auz.

Educația și cultura trebuie să fie incluzive, iar pentru noi a fost prioritar ca mesajul proiectului să ajungă corect la fiecare vizitator. În urma consultărilor cu partenerii noștri — Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz din Cluj-Napoca și Centrul pentru Studenți cu Dizabilități al UBB — am definitivat trei variante de prezentare adaptate nevoilor specifice:

🎓 Pentru studenții UBB (fără dizabilități): O prezentare complexă, care explorează în detaliu socpurile și activitățile proiectului, dar și contextul istoric al temei.

🤟 Pentru tineri cu deficiențe de auz: O variantă adaptată pentru nivelul de gimnaziu, cu un limbaj clar, structură vizuală accesibilă, și conținut prezentat colocvial.

👁️ Pentru tineri cu deficiențe de vedere: O prezentare care utilizează elemente specifice pentru o citire optimă: contrast sporit al imaginilor, scris galben pe fond închis, fonturi mari, tip sans serif și o densitate redusă de elemente pe pagină.

Deși știm că lumea dizabilității este vastă și fiecare categorie necesită o abordare particularizată, am integrat acele recomandări esențiale care fac experiența publicului nostru țintă cât mai autentică și ușoară.

Mulțumim partenerilor noștri pentru expertiză și deschidere în această etapă, de atragere beneficiarilor proiectului. În etapa următoare vom continua cu accesibilizarea conțintului aplicației pe care o construim, în care doctorul ciumei prezintă impactul pe care epidemiile l-au avut asupra Clujului, în locuri specifice din oraș, care pot fi vizitate de toți cei interesați.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.*

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Cluj-Napoca?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Address

Cluj-Napoca