Mircea Bucsa - Facilitator Procese Transformationale

S-ar putea ca fix lucrul pe care l-ai ascuns cel mai mult – poate din rușine – să fie exact cel care te diferențiază și de care ai cea mai mare nevoie în munca ta. ✨

Ce-ar fi dacă acel lucru este jucăușenia? Neseriozitatea. Capacitatea de a râde și de a lua lucrurile mai ușor.

Poate că tocmai de această latură ai nevoie atunci când lucrezi cu un client în care Copilul Interior este foarte prezent. Însă, dacă tu îți inhibi această resursă, crezând că „acum am crescut, un terapeut trebuie să fie serios, nu face așa ceva”, s-ar putea să ratezi conectarea autentică. S-ar putea să nu îl poți susține exact acolo unde are cea mai mare nevoie.

Am conștientizat asta recent, în urma unei sesiuni de constelații fenomenologice.

De multe ori, respingem părți din noi pentru că avem impresia că „nu se cade”.

Nu se cade să mai dansezi pe stradă când ești mare.
Nu se cade să glumești cu clienții.
Nu se cade să spui lucrurile direct pe față... așa cm o face un copil, care exprimă adevărul pur, fără filtre menite doar să dea bine.

Dar atunci când acel copil pe care ai încercat atâta vreme să-l uiți (pentru că ai crezut că e „rușinos” ceea ce simte sau face) este, în sfârșit, văzut... totul se schimbă.

Când îl privești cu dragoste și îl recunoști, el își poate recăpăta locul în viața ta de adult.

Pentru că face parte din tine. Și abia atunci realizezi că el nu este o slăbiciune, ci o superputere!

❤️ Vorbește-i acelui copil de care adulților din trecut în anumite momente le-a fost rușine și de care a ajuns, ulterior, să-ți fie rușine și ție.

Spune-i:

„Te văd. Acum ai crescut. Îți mulțumesc că ai supraviețuit și priviște ce lucruri frumoase am împlinit în viață datorită ție și mecanismelor de apărare pe care le-ai dezvoltat ca să mă protejezi.”

Primindu-l înapoi în inima ta, acea „neseriozitate” reprimată se poate transforma exact în puterea și resursa de care aveai atâta nevoie!

Tu ce parte din tine ai lăsat în urmă pentru că „nu se cade”? Ce resursă simți că ai ascuns din dorința de a fi „serios” sau acceptat?

Cum a fost experiența mea la The Inner?
Am fost întrebat asta după atelierul pe care l-am facilitat acolo. Răspunsul care mi-a venit natural a fost: „Intens.” ⚡

Am participat ca facilitator de constelații fenomenologice, iar tema atelierului a fost:
„Curajul de a te reCunoaște.”

Aceasta tema a început să lucreze în mine cu mult înainte de atelier.
Așa se întâmplă aproape de fiecare dată.
Apare tema și, odată cu ea, vin provocările, conștientizările, întrebările și mai apoi așezarea.
Și tot acest proces este intens.

Cu doar o zi înainte de eveniment am experimentat o durere puternică în zona lombară. Așa ca am început sa mă întreb:
🔹 Ce îmi este greu să las?
🔹 De ce îmi este frică să avansez?
🔹 Ce cred că nu pot duce?
În timp, fiecare întrebare și-a găsit răspunsul. 🎯

De când am intrat în sală am fost invitat să-mi accesez flexibilitatea. Îmi organizasem sesiunea pentru maximum 20 de participanți, iar locurile s-au suplimentat cu încă 6.
Apoi am observat că sala absorbea sunetul și mesajul nu ajungea la toți participanții, așa că am acceptat să port o lavalieră.🎙️
Am lăsat lucrurile să fie exact așa cm erau și am lucrat cu ceea ce era prezent.

Iar apoi a venit momentul în care am întrebat: „Cine dorește să vină să lucrăm?”
Mai multe persoane au ridicat mâna instant. 👋

Atunci am privit curajul în ochi.

Am văzut curajul de a face un pas înainte chiar dacă exista posibilitatea ca unele convingeri să se dărâme.
Am văzut curajul de a privi rușinea.
Curajul de a spune: „Vreau să rămân exact unde sunt și îmi este bine așa.”
Curajul de a te lăsa văzut, chiar și atunci când nu te simți confortabil.👁️
Curajul de a lucra cu cineva pe care nu are multa prezenta în online încât să știi exact la ce să te aștepți.

A fost mult curaj în acea sală. Îmi amintesc ce a spus Master Zuan la conferință:
„Curajul nu înseamnă absența fricii. Curajul înseamnă să faci ceea ce este de făcut, cu frica prezentă.”

Iar poate că a te recunoaște înseamnă exact asta.
Să încetezi să te ascunzi după cine crezi că ar trebui să fii.
Să ai curajul să vezi ceea ce este deja prezent în tine.
Să privești adevărul despre tine, despre ce a fost, ce s-a intmplat, și ce este chiar și atunci când nu este confortabil.
Și să rămâi acolo.
Prezent. 👤

Poate că de aici începe adevărata libertate. 🌱

Sunt profund recunoscător tuturor celor care m-au ales drept ghid în această călătorie, celor care m-au susținut și celor care au făcut posibilă această experiență.

Mulțumesc. 🙏

Cum câteva secunde îți pot schimba viața! Secunde în care ceva ajunge la sufletul tău și luminează ce a stat de multă vreme în întuneric.

Asta am simțit astăzi citind un text scris de Cătălina Poiană

Fraza ei:

„Era o fetiță speriată că nu reușește să fie mai mare decât e. O fetiță care ar vrea să fie curioasă, dar nu mai are curaj, căci nu știe ce se întâmplă după explorare.”

…a mișcat ceva profund în mine.

Am reușit să văd, pentru câteva secunde, acel băiețel speriat că nu reușește să fie mai mare decât e. Că nu își mai dă voie să viseze mai mult.

Am împărtășit asta cu ea, iar răspunsul ei m-a atins din nou:
„Ce secunde prețioase, Mircea... ❤️”

Asta a așezat momentul și l-a prelungit. Ce secunde prețioase au devenit un întreg moment. Ce adevăr.

Asta se întâmplă și în sesiunile de constelații.

Ceva ce voia de mult să fie văzut, apare. Apare pentru câteva secunde, te atinge profund și… gata… se face nevăzut. Când vrei să-l atingi, nu mai este.

Câteva secunde… câteva cuvinte… care te ating și după care nu mai ești același om.
Ești un om mai plin.

Mulțumesc! ✨

A te recunoaște începe prin a recunoaște ✨

Prin a recunoaște că nu mai ai 27 de ani, ci 41.
Prin a recunoaște că ai acorduri față de tine pe care le încalci frecvent și de prea mult timp.
Prin a recunoaște că insatisfacția pe care o trăiești ți se datorează, în mare măsură, ție.
Prin a recunoaște că ești responsabil atât pentru ceea ce ți se întâmplă, cât și pentru ceea ce nu ți se întâmplă.

Așa începi să te reCunoști.

Pentru că atunci când ai venit pe lume îți știai direcția și scopul. Știai cine ești menit să fii. Știai cine ești cu adevărat.

Dar viața a început să se trăiască prin tine.
Și ai început să uiți. Ai început să te îndoiești de tine și de abilitățile tale.

Pentru că, atunci când ai venit pe lume, știai cine ești. Știai încotro mergi. Știai ce ai venit să exprimi.

Apoi viața a început să se trăiască prin tine.
Au apărut provocările, dezamăgirile, comparațiile și îndoiala. Și, puțin câte puțin, ai început să uiți.

Să uiți de puterea ta.
Să uiți de darurile tale.
Să uiți de omul care erai menit să devii.

Dar viața nu ți-a luat nimic. Din contră 🌱
Prin tot ceea ce ai trăit, ți-a oferit experiență, maturitate, cunoaștere și resurse de care ai nevoie. Te-a pregătit. Te-a format. Te-a adus exact unde e nevoie ca tu sa fi.

Poate că ai fost atât de preocupat să porți greutățile, încât nu ai mai observat darurile cu care acestea au venit. Nu ai observat ce au construit ele în tine. Poate că ai uitat să vezi cât ai crescut. Cât ai învățat. Cât de mult ai devenit.

Și poate că acum este nevoie doar de puțin curaj.

Curajul de a te uita.�Curajul de a te vedea. De a vedea ceea ce este deja acolo.�Curajul de a te reCunoaște.

Sâmbătă, de la ora 15:00, în cadrul evenimentului „The Inner Mapping Inside”, la Wisdom Culture Lab, voi susține un atelier de constelații fenomenologice cu tema:
„Curajul de a te reCunoaște”

Dacă simți că a venit momentul să te privești cu adevărat, te aștept acolo.
Detalii și înscrieri pe pagina evenimentului.

Poate că și omida este, la început, ca un copil mic care nu se simte iubit, acceptat sau integrat... și atunci își construiește un cocon ca să supraviețuiască.

Îl clădește ca să se adapteze, ca să poată percepe siguranța.

Doar că, în timp, acel cocon ajunge să devină o cușcă.

Omida se transformă. Acele experiențe dureroase o schimbă. În coconul ei, ea le integrează și capătă o altă formă. Doar că, uneori, nu își dă seama de asta...

I se dezvoltă aripi, un colorit superb, devine o adevărată minune. Însă acolo, în întunericul în care s-a ascuns, nu are cm să vadă acest lucru. ✨

Dar este nevoie doar de o mică dovadă de curaj.
O mică forțare pentru a crăpa puțin coconul. Doar cât să vadă o rază de lumină!

Ca mai apoi să cadă toată acea armură jos și să poată, în sfârșit, să zboare! Să-și desăvârșească misiunea. 🦋

Să inspire și alte suflete la zbor și la a renunța la ceea ce nu le mai servește.

💫 Asta s-a întâmplat și Sâmbătă la atelierul de constelații.

S-au dat jos armuri grele, s-au lăsat în urmă haine vechi care nu mai serveau nimănui și, prin acele mici crăpături de lumină, a început să fie recunoscută adevărata transformare.

Mulțumesc fiecărui suflet care a avut curajul sa facă pasul spre a-și recunoaște și deschidă aripile! 🤍

Pe data de 6 Iunie, în cadrul evenimentului The Inner, voi facilita un nou atelier de constelații fenomenologice cu tema: „Puterea de a te reCunoaște”.

Dacă simți că a venit momentul sa îți lași coconul și să vezi ce se află dedesubt, te aștept cu drag!

Azi a fost pentru prima oară în viața mea când am găsit un trifoi cu patru foi. 🍀

M-am bucurat tare când l-am văzut, iar apoi m-am gândit: uite cm semnificația pe care o dau unui lucru îmi poate schimba instant starea.

Un simplu trifoi mi-a schimbat starea pentru câteva momente.

De fapt, eu am fost cel care i-a dat acea semnificație și uite așa s-a produs magia.
Și asta facem cu tot ceea ce ne înconjoară.

Îi dăm o semnificație.

Văzând acest lucru, realizăm că putem să dăm semnificație în ambele sensuri. Asta înseamnă că avem puterea să decidem cm ne simțim în legătură cu un lucru sau altul.

Desigur, sunt situații cu o încărcătură emoțională mai mare pentru noi, iar acolo schimbarea poate să fie mai dificilă – dar asta nu înseamnă că este imposibilă.

Asta se întâmplă de multe ori în sesiunile de constelații…

Vedem cm unui eveniment din trecut noi i-am dat o anumită semnificație. Am ales atunci (conștient sau nu) să spunem despre noi că nu putem, că nu suntem iubiți, că nu suntem apreciați sau că nu merităm.

Iar când conștientizăm acest lucru, putem păși în poziția de adult.
Ne putem asuma trecutul și acea alegere.

Din acel punct, avem libertatea să decidem: continuăm să facem la fel, sau alegem să vedem lucrurile diferit și să acționăm dintr-un spațiu nou…cu mai multă claritate și asumare.

🗓️ Sâmbăta aceasta facilitez un atelier de constelații fenomenologice cu tema: „Fac ce-mi spune inima ?”

Dacă simți că acest spațiu este pentru tine și vrei să schimbi semnificația poveștilor care te țin în loc, lasă-mi un comentariu sau scrie-mi în privat și îți ofer toate detaliile.

⚠️ Mai sunt doar 2 locuri disponibile.

De multe ori ne agățăm atât de tare de cm credem noi că ar trebui să obținem ceva, încât pierdem din vedere ceea ce ne trebuie cu adevărat.

Când m-am decis să merg la sală, aveam câteva obiective:
– aveam dureri lombare și voiam să îmi întăresc spatele;
– voiam mai multă energie, mai multă forță și să mă simt mai bine în propriul corp;
– voiam mai multă încredere în acțiunile pe care le fac.

Pentru mine, „forma” succesului însemna să merg zilnic și să fac un anumit set de exerciții.

Dar astăzi, o discuție la saună cu un coleg de la sală mi-a adus aminte de ceva ce uitasem.

Mi-a povestit că, la început, venea acolo doar ca să fie singur cu gândurile lui. Să-și ia timp pentru el, pentru dezvoltarea lui, pentru a afla răspunsul la ceea ce-l frământa.

Era foarte ursuz la început și evita pe toată lumea. Credea că socializarea îl va distrage de la obiectivul lui.

Dar timpul a trecut…și și-a dat seama că exact discuțiile din sală și de la saună i-au adus răspunsurile pe care le căuta și dezvoltarea personală de care avea nevoie.

Și atunci mi-am amintit că:
Obținem ceea ce ne dorim… dar de multe ori într-o altă formă.
În forma cea mai potrivită pentru noi.

Pentru mine, energia vine din conectarea autentică cu oamenii. Din comunicare. Din susținere și transformare.

Iar încrederea în min vine din respectarea propriului cuvânt și din acțiuni aliniate cu sufletul meu.

Mersul la sală e un bonus… Un alt mijloc prin care pot pune în aplicare acele lucruri.

Cât despre durerea de spate…poate că vine și din faptul că nu îmi dau voie să las din „greutățile” pe care le car mental și să fac pași înainte în viață.

Și exact aici ne păcălește mintea cel mai tare: să credem că trebuie să rezolvăm totul singuri, în control total, fără să arătăm ce simțim.

Dar de multe ori, exact conectarea cu ceilalți, vulnerabilitatea și deschiderea sunt cele care ne aduc claritatea pe care o căutăm.

Cât de des te blochezi și tu într-o formă…deși o parte din tine simte că are altceva e potrivit pentru tine?