24/10/2026
DE LA UN GRUP LA O ECHIPĂ si PRIMUL PARTENERIAT SPORTIV LA VOLEI — O EXPERIENȚĂ CARE NE AJUTĂ SĂ CREȘTEM.
„Dacă până acum am fost un grup, astăzi cred că am fost o echipă. De aici înainte, vom întări această echipă, vom consolida relațiile de joc și vom crește împreună, prin muncă, disciplină și bucuria de a juca volei. Cred in ECHIPA”
— Prof. Curticăpean Aurelian
Astăzi, 23 octombrie 2026, în cadrul programului „Școala altfel”, am participat cu 14 fete de la Școala Gimnazială „Ovid Densușeanu” Făgăraș la primul nostru parteneriat sportiv dedicat voleiului, alături de Liceul Teoretic „Ioan Pascu” din Codlea.
Am desfășurat un antrenament comun și jocuri bilaterale, într-o întâlnire care ne-a oferit multe ocazii de învățare. Am ieșit din cadrul obișnuit al pregătirii, am cunoscut alte jucătoare și am pus în aplicare ceea ce exersăm la școală și la antrenamente.
Pentru mine, această întâlnire a fost valoroasă și prin colaborarea cu colega alături de care am derulat parteneriatul. Am învățat multe de la ea si cateva sportive legitimate la volei, iar schimbul de idei, de metode și de experiență îmi dă încredere în continuarea acestei colaborări. Le mulțumim gazdelor pentru primire, implicare și deschidere!
JOCUL BILATERAL DĂ SENS PREGĂTIRII
La antrenamente învățăm și repetăm preluarea, pasa, serviciul, deplasarea și așezarea în teren. În joc trebuie să le legăm între ele, să observăm, să luăm decizii, să comunicăm și să ne susținem colegele. Acolo vedem ce ne-am însușit și ce trebuie să îmbunătățim.
De aceea, acord o mare importanță jocului bilateral. Copiii au nevoie să aplice ceea ce învață, să simtă rostul exercițiilor și să trăiască bucuria unei faze reușite împreună.
Își doresc să participe la activități sportive, mai ales atunci când întâlnesc echipe de valoare apropiată. O întrecere echilibrată le oferă curaj, îi provoacă și le păstrează motivația.
Consider că apar dificultăți atunci când elevii pregătiți la ore și în activități suplimentare întâlnesc, în competițiile școlare, echipe alcătuite din sportivi legitimați, care se antrenează zilnic în cluburi. Respect munca și rezultatele acestor elevi sportivi, însă nivelul de pregătire și condițiile sunt diferite. Cred că întrecerile școlare trebuie să ofere șanse de participare și de progres și copiilor care învață sportul în primul rând la școală.
Tocmai aici văd valoarea parteneriatelor: putem organiza întâlniri între echipe de nivel apropiat, în care copiii să joace, să învețe și să capete încredere.
Astăzi am fost, din toate punctele de vedere, o echipă net superioară celei din primăvară cand participam la judet volei ONSS. Progresul a fost remarcat și de partenerii noștri, iar această apreciere ne-a adus satisfacție și ne-a întărit dorința de a continua. Aratam diferit si doar munca suplimentara ne-a adus aici. Am progresat enorm la serviciu, preluare și atac, dar încă nu știm să ne adaptăm așezarea în teren la fiecare fază de joc. Acest lucru se învață în timp, mai ales prin jocuri bilaterale. Trebuie rabdare si strategie.
Pentru mine, unul dintre cele mai frumoase câștiguri a fost sentimentul că fetele încep să formeze o echipă. Relațiile de joc se construiesc în timp, prin exercițiu, comunicare și încredere reciprocă. Vom lucra în continuare pentru a le consolida.
Iar ziua de volei nu s-a încheiat odată cu parteneriatul! Fetele și-au dorit să continuăm, așa că am desfășurat și cele două ore de pregătire suplimentară in sala de sport preferata. A fost o zi plină de volei, frumoasă, în care dorința lor de a juca și de a învăța ne-a dat energie.
FELICITARI, fetelor! Munca voastră începe să se vadă, iar felul în care vă implicați mă motivează să merg mai departe alături de voi!
Răspund, cu această ocazie, și celor care m-au sunat sau mi-au trimis mesaje în legătură cu voleiul: pregătirea suplimentară pe care o desfășor este voluntară, gratuită și destinată exclusiv elevelor selectate de mine pentru echipa reprezentativă a Școlii Gimnaziale „Ovid Densușeanu” Făgăraș.
Așteptăm și alte eleve ale școlii să se apropie de echipa de volei, să manifeste seriozitate și să învețe bazele acestui joc în cadrul orelor de educație fizică și sport. De aici se pleaca si usa reprezentativei de volei va fi deschisa celor care progreseaza in ore si demonstreaza prin atitudine ca vor sa invete. Intrarea în echipă presupune selecție și asumarea unor cerințe: seriozitate, calități fizice native, deprinderi motrice consolidate, care să constituie o bază pentru învățarea voleiului, dorință de învățare, o atitudine pozitivă față de școală, disciplină, consecvență, spirit de echipă și fair-play.
Contează aptitudinile, dar contează și felul în care o elevă se pregătește, răspunde la îndrumări, își respectă colegele și își asumă responsabilitățile. O echipă se construiește prin contribuția fiecăreia.
ORA DE EDUCAȚIE FIZICĂ RĂMÂNE BAZA
Pentru toți copiii, cadrul de participare este ora de educație fizică și sport. Îmi doresc ca aceste ore să fie de calitate, să ofere experiențe variate și să îi ajute pe elevi să descopere forme de mișcare potrivite lor.
În școala noastră se practică la orele mele jocurile sportive fotbal și volei. Eu am introdus voleiul în activitatea mea de foarte mult timp, iar din modulul al II-lea al acestui an școlar îmi propun să dezvolt și baschetul, înlocuind fotbalul din aer liber cu alt joc în activitatea desfășurată în sală, deoarece aceasta este proiectată pentru volei și baschet. Voleiul nu a apărut peste noapte: conținuturile sale elementare au fost predate tuturor claselor din încadrarea mea.
Alături de jocurile sportive, copiii au nevoie de conținuturile obligatorii din gimnastică și atletism, precum și de celelalte activități prevăzute în programa școlară. Consider că fiecare profesor are responsabilitatea de a aborda aceste conținuturi la nivelul cerut și de a le adapta posibilităților elevilor.
Orele bine făcute și parteneriatele sportive organizate în afara lor se completează. Împreună, pot oferi copiilor mai multe ocazii să învețe, să joace și să progreseze.
UN PROIECT CARE ARE NEVOIE DE CONTINUITATE
Parteneriatul de astazi este un alt inceput de etapa noua in care nu am mai fost. Până acum, proiectul de volei s-a sprijinit si se va sprijini cat pot pe activitate voluntară, iar pentru anul școlar viitor sper ca această pregătire să își găsească locul în oferta curriculară a școlii, printr-o formă de organizare potrivită.
Până atunci, am bucuria de a pregăti fetele din echipa reprezentativă și de a vedea cm cresc de la un antrenament la altul.
Un asemenea proiect se construiește în ani, iar atunci când ai sprijin, drumul devine mai ușor. Îmi propun să apropiem copiii de volei încă din clasele primare, prin conținuturi de bază care să le ofere pregătirea necesară pentru a începe să joace din clasa a V-a. În acest sens îmi proiectez lecțiile de educație fizică și sport, cu teme legate de ceea ce vreau să dezvolt pe termen lung, prin exerciții și jocuri adaptate vârstei. (Nu este un secret si pot oferi neconditionat toata informatia acumulata in zeci de ani de munca, oricarui profesor interesat sa faca initiative si sa construiasca proiecte cu sport). Apoi, să îi însoțim în dezvoltare, să creștem treptat nivelul și să identificăm, de la an la an, elevii care pot fi selectați pentru reprezentativa școlii.
În această construcție văd două direcții necesare pentru un viitor în care să existe cu adevărat sport școlar:
1.Participarea unui număr cât mai mare de copii la forme organizate de mișcare, prin activități incluse în curriculumul la decizia școlii.
2. Pregătirea elevilor cu aptitudini pentru echipele reprezentative, prin formații sportive organizate în cadrul ofertei curriculare a școlii.
Mă refer aici la rolul ansamblului sportiv, orientat spre participare, inclusiv la nivelul unei clase sau al unui grup de clase, și la rolul formației sportive, orientat spre pregătirea elevilor selectați pe criterii sportive și psihomotrice.
Sunt două căi diferite, care depind în primul rând de finanțare și de inițiativa profesorilor. Fără finanțare, rămâne doar voluntariatul, susținut de dorința de a construi ceva durabil. Nu poți însă cere acest lucru profesorilor ca pe o obligație, în condițiile în care ora suplimentară este plătită cu 30 de lei, dirigenția cu 400 de lei...
Personal, mi-aș dori să valorificăm aceste posibilități în școală, în cadrul de organizare aplicabil, pe baza unei programe și a opțiunilor elevilor și părinților. Avem condiții materiale și o bază sportivă cm nu au existat niciodată în această școală. Avem mulți elevi, potential și avem nevoie de activități care să îi atragă, să fie desfășurate cu seriozitate și să aducă progres individual și rezultate în sportul școlar.
SPORTUL ȘCOLAR ARE NEVOIE DE ȘANSE REALE
Din experiența mea, în unele întreceri școlare de la nivel județean, participarea echipelor cu mulți elevi pregătiți zilnic în cluburi creează diferențe greu de recuperat prin activitatea de la școală și poate descuraja profund efortul depus la ore.
Mă preocupă efectul acestor dezechilibre asupra motivației copiilor cu care lucrez. Proiectul de volei este soluția pe care am găsit-o pentru a păstra atât motivația lor, cât și propria mea motivație de a oferi activități de calitate tuturor copiilor.
Lucrând bine, apar și „vârfurile”, pe care trebuie să le sprijini să progreseze. La rândul lor, acești elevi îi pot motiva și pe ceilalți. Calitatea orei contribuie la creșterea nivelului psihomotric al tuturor elevilor. Acolo este, pentru mine, lupta principală: să îmi îmbunătățesc permanent metodele, într-o perioadă cu foarte multe dificultăți, care țin inclusiv de nivelul general de educație și de lipsa unor modele autentice.
Toți elevii au nevoie de sport, de întreceri și de obiective pentru care să muncească. Din păcate, consider că sistemul nu acordă suficientă atenție celor mulți, cât timp posibilitățile se reduc adesea la voluntariat sau la opționale care pot fi alocate ori nu.
Aud prea puține discuții despre calitate, despre inițiativă și despre faptul că multe lucruri din școli nu mai funcționează așa cm ar trebui. Cauzele sunt numeroase, dar cred că printre cele mai importante se află indiferența sistemică față de sportul școlar și lipsa unui control real al calității.
Dacă statul continuă să încarce profesorii cu obligații care îi îndepărtează tot mai mult de ceea ce trebuie să facă la ore, nu putem aștepta schimbări în bine. Cine mă judecă pentru că eu și alți colegi avem inițiative este liber să o facă. Dar cm am putea schimba ceva dacă am renunța cu toții la ceea ce considerăm corect și necesar?
Elevii din echipele de volei ale școlii au nevoie să simtă că educația se construiește prin colaborarea dintre școală și familie. Au nevoie să poată folosi ceea ce învață la ore într-un joc în care au șansa să contribuie și să reușească.
Asta înseamnă dezvoltare personală și un câștig care se răsfrânge inclusiv asupra familiei, la fel cm educația primită acasă ajută profesorul și școala în general. Castiga copilul in prinul rand si apoi, pe termen lung, societatea prin generatii mai sanatoase si instruite.
Este greu să îi motivezi pe elevi în condițiile unei întreceri inegale, în fața unor reprezentative formate din sportivi legitimați, care participă deja într-un sistem competițional cu meciuri săptămânale. Cu toate acestea, cred în ceea ce putem construi prin muncă, initiative sustinute, răbdare și continuitate.
Nu vorbesc aici despre performanță în sensul sportului de club, ci despre o muncă de la baza ce ne reprezintă și ale cărei rezultate se pot pierde foarte ușor, din multe motive. Sportul școlar autentic nu ar trebui să fie un paradox. Ar trebui să fie susținut de un stat preocupat de accesul copiilor la mișcare organizată și de construirea unei baze largi pentru sportul de performanță.
Potențial în rândul copiilor există din plin, iar experiența mea îmi arată că se poate construi, chiar dacă nu am ajuns la performanță în sensul în care aceasta este înțeleasă și cerută în sportul românesc.
Pentru școli, performanța începe atunci când asemenea activități există, când se formează nuclee în fiecare clasă și când elevii sunt valorificați treptat în echipe reprezentative care SE PREGĂTESC ÎN ȘCOALĂ.
Din orice unghi am privi o asemenea strategie, beneficiile mișcării pentru sănătate ajung la mai mulți copii. Acest lucru depinde de inițiativă, de motivație și de pasiune. Dar asta NU este suficient si nu este normal ot ca Statul ar trebui sa sustina clar baza sportului.
În România, aceste cazuri de initiativa nu sunt suficiente pentru a susține durabil un proiect si in conditiile actuale sunt exceptii. Exemplele sunt prea puține, iar piedicile și neajunsurile pe care un profesor trebuie să le depășească sunt numeroase. Este o realitate pe care o cunosc din propria experiența si o spun raspicat.
În cazul meu, există factori favorizanți: susținerea școlii, noua bază sportivă, inițiativele dezvoltate pana acum cu voluntariat, pasiunea mea și, mai ales, potențialul copiilor, pe care l-am văzut si in care cred din prima zi în care am venit în această școală. Dacă nu aș fi crezut în acest proiect la SGOD, aș fi renunțat la continuarea muncii depuse în ultimii zece ani si as fi putut sta linistit deoparte, sa admir sau sa critic ceea ce eu nu am putut face sau nu am vrut. In spatele meu se pot vedea usor cateva proiecte mari, initiate si sustinute. Odata cu ele am crescut alaturi de elevii mei si astazi am nuclee de copii care joaca volei in toate clasele mele. Pot spune ca sunt peste 100 de astfel de copii anul acesta si imbucurator este faptul ca au inceput si foarte multi baieti sa joace. Dar singur mi-e imposibil sa le ofer si lor pregatire suplimentara pentru ca timpul este limitat. Am convingerea ca daca vrei poti face orice proiect sportiv pana la un anumit nivel, asta insemnand sa te zbati pt elevi si sa muncesti mult in plus. Cel mai greu este sa ai continuitate, sa rezisti la presiunea ispitei de a"sta linistit". Oricum cred ca in ziua de astazi nu poti sta oricum linistit la cate provocari sunt zi de zi in scoli si Statul ar trebui sa aiba o minima strategie pt a sustine sportul scolar.
Demersul meu urmărește să arate că se poate construi sport școlar și că elevii iubesc mișcarea organizată. Când ai peste 20 de elevi valorosi care își doresc să joace volei la alt nivel și vin regulat după ore pentru a învăța, într-un oraș în care tradiția sportivă este legată mai ales de alte discipline, ai o dovadă clară a acestui interes, indiferent dacă exemplul place sau deranjează. Am transpirat astazi cot la cot cu elevele, asa cm o fac mereu in 30-40 minute cu peste 500 de pase pentru a le facilita intelegerea si perfectiinarea atacului. Aici e parte din contributia mea si ma simt grozav ca am reusit si eu sa cresc odata cu ele la volei. Dar cm am mai spus cred ca suntem departe de ce putem si munca trebuie sa continue.
Dacă profesorul renunță la lupta de a oferi un nivel minim de calitate la ore, este trist si asta depinde de fiecare cm isi vede menirea. Cât timp problemele și provocările cresc, este de înțeles că și calitatea activității are de suferit. În opinia mea, această renunțare arată și pierderea motivației unor profesori care se simt abandonați de sistem si nu cred ca e vina lor.
Prea puțin pare să conteze, la nivelul conducerii statului, că ai 28–32 de copii într-o clasă sau că bazele sportive școlare, acolo unde există, sunt suprapopulate, învechite ori neîntreținute, ca singura competitie scolara oficiala devine exclusivista sau apanajul elevilor legitimati care muncesc in afara scolii, ca toti elevii au dreptul la sansa de a concura in competitii finantate de Statul Roman inca din faza pe scoala si ca nu exista proiecte / competitii sportive scolare pentru nelegitimati fara sustinere financiara.
În schimb, ne grăbim să umilim prin salarizare corpul profesoral când este nevoie de reguli, securitate, selectie și disciplină. Sportul merge mana in mana cu educația care nu poate fi construită prin reforme subfinanțate și improvizate, prin bulversare si permisivitate pentru obrăznicie, minciună și victimizare continuă.
Da, există probleme multe și grele, iar când le spunem pe nume, primim tot felul de etichete. Dar aceste probleme depășesc zidurile școlii și domeniul sportului. Ele țin și de calitatea noastră umană, de la vârf până la bază.
LA SGOD AVEM ECHIPĂ
O parte dintre obiectivele mele școlare au început deja să prindă contur odată cu noua sală de sport, iar întâlnirea de astăzi ne-a arătat că efortul are rost. Sunt încă departe de ceea ce mi-am propus, dar mă bucur că la SGOD suntem altfel. Suntem diferiți și avem ECHIPĂ.
Vom continua parteneriatele, pregătirea suplimentara și consolidarea echipei atât timp cât voi putea să îmi păstrez motivația, sanatatea și convingerea că fac ceea ce trebuie: să îi învăț pe copii că se poate, că progresul le aduce încredere, sănătate și bucurie.
Vom învăța din greșeli, vom întări ceea ce facem bine și vom merge mai departe cu gândul că încercăm să realizăm ceva concret si durabil, dincolo de toate dificultățile.
Dacă le luăm copiilor ocazia de a juca, riscăm să le pierdem motivația de a învăța, iar orele noastre riscă să devină banale. Să le oferim șansa de a aplica în joc ceea ce construim la ore și la antrenamente. Asta nu trebuie să uităm.
Pentru astăzi, doar atât: sunt mândru de voi, fetelor! Am arătat mai bine în teren, iar progresul a fost evident.
După „Școala altfel” urmează o minivacanță cu volei, în care ne continuăm pregătirea. Ne așteaptă etapa pe microcerc a ONSS.
Până atunci, vacanță frumoasă elevilor și profesorilor!
A.C.
construiesc iluzii ci deprinderi pentru viata
si sanatatea ne priveste pe toti
POATE SI ALTFEL
si munca conteaza
ne prinde foarte bine
