Roxana Roth

Străzile din Oxford, pline de povești s-au împletit cu înțelepciunea unora dintre cei mai mari specialiști din lume in trauma.

Mulți oameni se sperie de cuvântul traumă pentru că îl asociază doar cu accidente grave, războaie sau abuzuri extreme. Dar, în realitate, trauma este mult mai prezentă în viața noastră de zi cu zi.
Trauma nu înseamnă doar evenimente dramatice.Ea se poate instala chiar și în experiențe aparent obișnuite, dar care lasă urme în interiorul nostru.

Un copil care plânge și nu primește alinare învață, fără să știe, că emoțiile înseamnă singurătate. Atunci când e ignorat în momentele în care vrea să povestească ceva important, el ajunge să creadă că vocea lui nu contează. Iar dacă mai crește și într-o familie marcată de sărăcie și instabilitate, învață că lumea este imprevizibilă și trăiește mereu cu frica de a pierde totul.

Un copil crescut cu părinți reci emoțional sau indisponibili poartă în sine, la maturitate, o foame continuă de afecțiune și, în același timp, o teamă adâncă de a fi din nou respins. Criticile constante, primite ani la rând, se transformă într-o voce interioară care șoptește mereu: „nu ești suficient”.

Un divorț trăit în copilărie, nespus pe înțelesul lui, clatină întreaga lume interioară și lasă în urmă frica de abandon. Mai târziu, la maturitate, o despărțire bruscă nu este doar o pierdere, ci devine o confirmare dureroasă a ideii că nu meriți iubire.

Trauma nu înseamnă doar ce ți se întâmplă rău, ci și lipsa lucrurilor de care aveai nevoie ca și copil: îmbrățișări, siguranță, ascultare, iubire.

Un copil care nu este ținut în brațe sau căruia nu i se spune că este iubit, învață să creadă că afecțiunea trebuie câștigată, că emoțiile sunt prea mult și că el însuși nu este suficient. Mai târziu, la maturitate, această rană se poate transforma într-o nevoie disperată de aprobare sau, dimpotrivă, într-o dificultate de a primi și de a oferi iubire.

Este foarte important să înțelegem rolul traumei în viața noastră. Ea nu dispare dacă o ignorăm, ci continuă să ne influențeze alegerile și felul în care trăim. Când avem curajul să o privim, descoperim în noi puterea de a ne transforma.

La fel ca în poveștile lui Harry Potter, unde întunericul și durerea se transformă în forță și curaj, și trauma poate fi privită ca o poartă lumină. Iar Oxford, cu străzile lui pline de magie, mi-a reamintit că știința și poveștile, realitatea și imaginația, se pot întâlni pentru a ne arăta același adevăr: chiar și din cele mai grele încercări se poate naște speranță.

De ce ne supărăm cu adevărat....

Unul dintre cele mai profunde lucruri pe care le-am învățat din Compassionate Inquiry, metoda creată de Gabor Maté, este ca de cele mai multe ori, atunci când ne certăm sau ne simțim jigniți, nu reacționăm la ceea ce s-a întâmplat în realitate, ci la percepția noastră despre ce s-a întâmplat. Totul se desfășoară în minte.

Și, dintre toate interpretările posibile, mintea alege aproape întotdeauna scenariul cel mai rău. Nu pentru că vrem, ci pentru că așa a fost programată din copilărie, în momentele în care am trăit respingere, rușine sau abandon.

Astfel, prezentul devine doar un declanșator al trecutului. O observație aparent banală , o replică, o privire, o atitudine ,reînvie durerea veche și ne face să reacționăm ca și cm am fi din nou acel copil care nu a fost văzut, acceptat sau iubit suficient. De aceea, în momentele de supărare, nu suntem cu adevărat în prezent, ci retraim trecutul.

Dacă vrei să știi cm ai trăit copilăria ta, observă cm te simți atunci când ești declanșat: cine e cel care nu te respectă, cine e cel care te face să te simți neimportant? Răspunsul nu se află în exterior, ci în interiorul tău.

Fiecare supărare poate fi folosită ca un profesor interior. Dacă înveți să privești dincolo de poveste ,să simți furia, jignirea sau tristețea fără să o legi automat de ce a făcut celălalt, atunci vei descoperi copilul interior care încă poartă acea rană. Și, odată ce îl recunoști, poți începe să-l eliberezi.

Astfel, cu cât conștientizezi mai mult aceste mecanisme, cu atât vei fi mai prezent în viața ta. Vei fi mai puțin ușor de declanșat și, chiar atunci când apar reacții, vei reuși să revii mai repede la tine.

Buddha spune:
„Suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem, apare odată cu gândurile noastre. Cu gândurile noastre facem lumea. Vorbește sau acționează cu o minte necurată și vor urma necazuri, precum roata urmează boul care trage carul. Suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem apare odată cu gândurile noastre. Cu gândurile noastre facem lumea. Vorbește sau acționează cu o minte curată, iar fericirea te va urma, ca umbra ta, de neclintit.”

„Între toată durerea și toată bucuria, alege compasiunea – ea le unește pe amândouă. ‘’Rumi

„Rușinea este sentimentul că ești defect ca om. Vindecarea începe când îți dai voie să fii văzut și totuși iubit.” – Brene Brown

Rușinea este una dintre cele mai grele emoții pe care le purtăm. Ea nu spune „am făcut ceva greșit”, ci „eu sunt greșit(ă)”.
De aceea, rușinea ne face să ne ascundem, să tăcem, să ne micșorăm, ca și cm simpla noastră existență ar fi prea mult.

De cele mai multe ori, rușinea nu s-a născut din noi, ci ne-a fost transmisă. Am simțit-o atunci când am fost criticați, respinși sau umiliți. Când eram copii, am tras concluzia că pentru a fi iubiți trebuie să ne schimbăm, să ne ascundem, să ne negăm părți din noi.

Dar adevărul este că rușinea se vindecă în prezența acceptării. In clipa în care tu însuți începi să-ți oferi blândețe și înțelegere, rușinea își pierde puterea.

A privi rușinea în față și a spune: „Îți văd povestea, dar eu nu sunt defect(ă). Eu sunt întreg(ă). Merit să fiu iubit(ă).” acesta este un pas spre libertate interioară.

„Cum îmi controlez gândurile negative?”
Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care o aud.
Dar, de fapt, întrebarea adevărată este alta:
„Cum pot să trăiesc cu mintea mea, fără să fiu copleșit(ă) de ea?”

Pentru că adevărul este că gândurile negative nu pot fi „controlate” în sensul rigid în care ne-am dori.
Nu avem un buton de „oprește gândurile”.
Dar avem ceva mai valoros: capacitatea de a deveni conștienți de ele și de a alege relația pe care vrem să o avem cu ele.

🌀 Gândurile negative nu sunt dușmanul.
Sunt expresia unor părți din noi care au suferit, care s-au simțit în pericol, neiubite sau neiubibile.
Ele vin să ne protejeze — doar că modul lor de a face asta poate fi dur, critic, distorsionat.

🔎 În loc să le împingi, să le respingi sau să le ignori, poți face ceva radical:
să le asculți.
Să le întrebi cu blândețe:
– Ce vrei să-mi arăți?
– Ce parte din mine are nevoie să fie văzută, acceptată, conținută?

💭 Un gând negativ nu definește cine ești.
Nu este un adevăr absolut.
Este o fereastră către o parte din tine care a fost, cândva, rănită.
Și care acum îți cere atenție, în singurul mod pe care îl cunoaște.

🌱 Vindecarea nu vine prin luptă cu mintea, ci prin împăcare cu ea.
Prin recunoaștere, prezență și iubire.
Acolo unde aduci lumină, întunericul nu mai are putere.
Nu trebuie să fugi de gândurile tale — trebuie doar să nu te mai confunzi cu ele.