09/10/2026
🇲🇩🏸 Un capitol se încheie, dar drumul nostru continuă!
Participarea la această competiție europeană a fost o experiență valoroasă și o motivație în plus pentru toți sportivii noștri. Au fost emoții, provocări, lecții importante și momente care ne-au arătat cât de mult mai avem de învățat și de construit.
Pentru juniorii noștri, aceasta a fost una dintre primele experiențe de acest nivel din ultimii ani, iar pentru clubul Altius, o premieră absolută! Suntem mândri că am ajuns aici și privim înainte cu încredere.
Urmează multă muncă, analiză, lecții de învățat și progres — atât în joc, cât și în gestionarea emoțiilor și a presiunii competiționale. Nu ne oprim aici și nu dăm înapoi. Continuăm să muncim, să creștem și să ne propunem obiective tot mai mari! 💪
🙏 Mulțumim întregii echipe ALTIUS — sportivilor, antrenorilor, managerilor și echipei creative, care au contribuit fiecare la această experiență.
Mulțumim părinților pentru susținere, încredere și implicare!
Un mulțumesc special sponsorilor noștri:
Om.moldova
Incasso Moldova
YONEX MD
ZityMall,
datorită cărora această deplasare a devenit posibilă. Sprijinul vostru înseamnă enorm pentru noi și pentru dezvoltarea badmintonului juvenil!
Aceasta este doar o etapă. Mergem înainte. Împreună. ❤️🏸