27/08/2026
🇲🇩 Echipa Țării revine în Liga C din UEFA Nations League! ⚽️
Ne așteaptă o toamnă intensă, cu meciuri importante pentru tricolori.
📅 29 septembrie | Moldova 🇲🇩 - 🇫🇴 Insulele Feroe
📅 6 octombrie | Moldova 🇲🇩 - 🇸🇰 Slovacia
🎟️ Bilete pe tickets.fmf.md
🏟️ Ne vedem pe Stadionul Zimbru! Hai, Moldova! 🇲🇩
27/08/2026
De 35 de ani, Independența ne unește. 🇲🇩
Indiferent de vârstă, profesie, limba pe care o vorbim, localitatea în care trăim sau viziunile pe care le avem, în esență, ne dorim același lucru: ca familiile noastre și țara noastră să fie în siguranță, ca tradițiile noastre să dăinuie, iar vocea noastră să fie auzită și respectată.
Fotbalul ne amintește de fiecare dată cât de puternici putem fi atunci când suntem împreună. În tribune, pe teren sau în fața ecranelor, când joacă Echipa Țării, suntem uniți de aceleași culori, aceleași emoții și aceeași dorință de a vedea Moldova reușind.
Independența ne unește prin valorile pe care le împărtășim, iar fotbalul ne oferă momente în care le trăim împreună.
Moldova – 35 de ani de Independență! 🇲🇩⚽
26/08/2026
⚽️ Fotbalul ajunge mai aproape de cei mici!
Pe 25 și 26 august, la Chișinău, cadre didactice din 44 de grădinițe din întreaga țară au participat la cursul de formare din cadrul proiectului „Fotbal în Grădinițe”, organizat de Federația Moldovenească de Fotbal.
Programul a combinat sesiunile teoretice cu activități practice pe terenul stadionului Zimbru, oferindu-le participanților instrumentele necesare pentru a integra fotbalul în activitățile sportive ale copiilor într-un mod distractiv și adaptat vârstei lor. ⚽️👧🧒
La final, participanții au primit certificate și inventar sportiv, care va fi utilizat în grădinițele incluse în proiect în anul de învățământ 2026/27.
Prin proiectul „Fotbal în Grădinițe”, FMF continuă să promoveze mișcarea și fotbalul încă din primii ani, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor din întreaga țară. 🇲🇩
24/08/2026
⚽📚 Fotbal în Școli | Pregătim profesorii, inspirăm copiii
Federația Moldovenească de Fotbal a continuat cursul de formare pentru cadrele didactice din instituțiile de învățământ nou-incluse în proiectul „Fotbal în Școli”, pentru anul de învățământ 2026/27.
La stadionul Zimbru, profesorii au participat la sesiuni teoretice și practice dedicate lecției „Educație Fizică și Fotbal”, protecției copilului, dezvoltării capacităților coordinative și jocurilor de mișcare. Participanții au făcut cunoștință și cu aplicația „FIFA -Football in Schools”.
La finalul cursului, cadrele didactice au primit certificate de participare și inventarul sportiv necesar pentru desfășurarea activităților în școlile pe care le reprezintă. ⚽🎓
În anul de învățământ 2026/27, proiectele FMF se extind cu 26 de instituții școlare selectate pentru „Fotbal în Școli” și 44 de instituții preșcolare pentru „Fotbal în grădinițe”.
Continuăm să aducem fotbalul mai aproape de copii și să promovăm mișcarea, educația și bucuria de a face sport încă de la cele mai mici vârste. 💙💛❤️
🤝 Partenerii proiectelor: maib / Mastercard, Orange Moldova, Farmacia Felicia, OM Junior
21/08/2026
🎉 La mulți ani, Alexandru Boiciuc!
Îți dorim multă sănătate, fericire, inspirație și cât mai multe realizări, atât pe terenul de fotbal, cât și în afara lui! ⚽️
17/08/2026
🤩 Un weekend la înălțime pentru Cătălina Bulmaga
Cătălina este câștigătoarea experienței oferite de Orange Moldova: un zbor cu balonul cu aer cald, de care s-a bucurat recent împreună cu sora sa 🧡
⚽Premiul a fost oferit în cadrul finalei Cupei Orange, unde suporterii au avut parte și de surprize dincolo de teren.
Alături de Federația Moldovenească de Fotbal, susținem proiecte care contribuie la vizibilitatea fotbalului moldovenesc și la implicarea comunității 🏆
Noul sezon Cupa Orange 2026–2027 a început deja, iar noi ne bucurăm să continuăm acest parteneriat.
13/08/2026
🇲🇩 Parcursul european al cluburilor din Moldova se încheie.
FC Sheriff, ultima reprezentantă a țării noastre rămasă în competițiile europene, a cedat în deplasare în fața formației elvețiene St. Gallen, scor 5-1, în turul III preliminar al UEFA Conference League.
Astfel, Sheriff își încheie evoluția în cupele europene din acest sezon.