Racing Academy

Racing Academy 🇷🇴 Professional Motorsport Team

🥇2023 MotoRC Riders Champ
🥇2022 MotoRC Team & Riders Champ Pe termen lung, orizonturile noastre sunt mult mai largi.

MISIUNEA

Racing Academy Motorsport este un club sportiv de motociclism ale cărui ambiții depășesc sfera rezultatelor propriu-zise în competiții. Vrem să promovăm sportul moto în România, să ajutăm copiii și tinerii care vor să meargă pe acest drum și să creștem nivelul general al competițiilor moto de la noi din țară. CE VREM

Pe termen scurt, vrem să participăm la competiții de nivel național și regional și să evoluăm cât mai bine și mai în siguranță în motociclismul viteză. Asta înseamnă antrenamente făcute corect, urmarea unui plan de pregătire cât mai complet și exerciții constante de voință. Căci, pentru a a-ți atinge potențialul în competiții, trebuie să-ți antrenezi fizicul, psihicul și capacitatea de control a motocicletei. Pentru antrenamentul fizic vom apela la Marc Sandu, personal trainer cu experiență în antrenamente funcționale, pe partea psihică ne vom motiva reciproc și ne vom baza și pe experiența deloc neglijabilă pe care am acumulat-o în motociclism, iar pentru controlul motocicletei vom folosi o rețetă consacrată în școlile care produc campioni mondiali: antrenamentul pe motociclete mici (pit bikes), în spații restrânse. Vrem să devenim o pepinieră de sportivi moto (în special pe ramura de motociclism-viteză), să descoperim tinere talente pe care să le propulsăm cât mai departe. În acest scop, vom oferi încă din acest an un program de antrenamente pentru copii de diferite vârste (noi le spunem antrenamente, dar pentru ei va fi o joacă teribil de distractivă), pe motociclete mici (pocket bikes, pit bikes), la viteze mici. Astfel, tinerii doritori vor putea evolua în siguranță, aplicând aceeași rețetă care a produs ultimele două-trei generații de campioni mondiali. Dar aceste antrenamente nu vor fi limitate la cei mici. Orice rider amator va putea să se distreze și să învețe să controleze mai bine motocicleta în același timp, la prețuri modice și fără a avea nevoie de întreaga logistică foarte complexă pe care o presupune participarea la competiții sau la track-days. Următorul pas va fi să facem parteneriate cu școli de peste hotare (în special din Spania și din Italia), pentru a-i ajuta pe tinerii rideri care au evoluat alături de noi să-și continue drumul în competiții de nivel cât mai înalt.

Aglomerație mare în ultima cursă de la Cremona 🤭
29/09/2026

Aglomerație mare în ultima cursă de la Cremona 🤭

Prieteni, astăzi și mâine ne găsiți alături de partenerii noștri BIG STORE la RomExpo cu ocazia evenimentului Energy Exp...
25/09/2026

Prieteni, astăzi și mâine ne găsiți alături de partenerii noștri BIG STORE la RomExpo cu ocazia evenimentului Energy Expo. Intrarea este gratuită 🎫. Vă așteptăm!

Something's cooking. Stay close 👀
24/09/2026

Something's cooking. Stay close 👀

✅ Suit✅ HelmetRace mode 🔛Start in 30 min 🚦🚦
20/09/2026

✅ Suit
✅ Helmet
Race mode 🔛
Start in 30 min 🚦🚦

Race 1- P4 după o lupta de la start la finish în cursa de ieri. Doar o secunda l-a despărțit pe Jacopo de victorie. Înce...
20/09/2026

Race 1- P4 după o lupta de la start la finish în cursa de ieri. Doar o secunda l-a despărțit pe Jacopo de victorie. Încercăm iarăși astăzi în cursa 2. Startul va avea loc la ora 17.25 ora României.

19/09/2026
19/09/2026

Friday highlights 🏁 După o zi bună de vineri, cu două clasari în P2 la ambele sesiuni cronometrate. Urmează astăzi sesiunea 2 de calificări și la ora 18.20 avem start prima cursă a weekendului.

Address

MotorPark Romania, Adâncata, Ialomița
Adâncata
927005

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Racing Academy posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share