24/10/2026
⚽️Micii noștri fotbaliști de la U8 au revenit pe teren pentru noi etape din Liga Piticilor, unde au jucat împotriva echipelor Bro4Sport și Viitorul Baia Mare. De la o etapă la alta, copiii devin tot mai încrezători pe teren, iar bucuria cu care așteaptă fiecare meci spune totul!
🎤Iuliu Roșiianu, antrenor: „În primul rând, vreau să felicit inițiativa organizării acestei competiții. În al doilea rând, se vede progresul copiilor mei de la o etapă la alta și sunt convins că și colegii mei antrenori observă același lucru la echipele lor. Copiii devin tot mai naturali pe teren, mai încrezători și tot mai dornici să participe la meciuri. «Domnul antrenor, când mai avem etapă?» Este întrebarea care arată cel mai bine cât de mult le place să joace fotbal.”!
👏 Bravo, copii! Să păstrați mereu aceeași bucurie de a juca fotbal!
🏆Descoperă campionul din tine!
📋Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.