ZIM FIGHT CLUB

Call Directions Contact the business

ZIM FIGHT CLUB Antrenamente personalizate de KICKBOX pentru barbati, femei si copii.

26/10/2026

Incidentul de săptămâna trecută de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița ne-a lăsat pe toți fără cuvinte.

Ceea ce s-a întâmplat ne privește pe fiecare dintre noi: ca părinți, ca antrenori, ca membri ai acestei comunități.

Violența nu își are locul nicăieri, cu atât mai puțin în școli. Dar știm și că, de multe ori, izbucnirile violente sunt strigătele de ajutor ale unor copii copleșiți, speriați sau care nu știu cm să-și gestioneze emoțiile. De cealaltă parte, copiii din clasa unde s-a produs agresiunea au nevoie de sprijin pentru a trece peste această traumă.

La ZIM Fight Club, credem că adevăratul rost al sporturilor de contact nu este lupta împotriva celuilalt, ci lupta împotriva propriilor frici, frustrări și impulsuri. Sportul înseamnă disciplină, respect, autocontrol și eliberare sănătoasă a energiei.

De aceea, ne-am decis să oferim cursuri gratuite de kickboxing, pe o perioadă de o lună tuturor elevilor din cele două clase direct implicate (clasa din care provine elevul rănit și clasa din care provine elevul implicat în incident).

Nu venim cu pretenții de performanță, ci cu o mână întinsă. Vrem să le oferim acestor copii un mediu sigur, un loc unde să respire, să se descarce fizic în mod sănătos și să învețe ce înseamnă respectul pentru colegul de sală.

Comunitatea înseamnă să fim alături unii de alții exact atunci când doare cel mai tare. Suntem aici pentru voi. 🤍

15/10/2026

🎉 Nu l-am văzut pe antrenorul nostru Ionuț Zdrăbău atât de emoționat nici la meciuri!

Grupa de copii ZIM Fight Club a reușit să îl lase fără cuvinte pe Ionuț: cei mici s-au prezentat, ieri, la antrenament cu tort, șampanie și i-au cântat „La mulți ani!”. 🎂

13/10/2026

🥊 LA MULȚI ANI, IONUȚ ZDRĂBĂU🎂🔥

Astăzi este despre antrenorul Ionuț Zdrăbău, omul din spatele comunității, cel care oferă energie, disciplină și pasiune la fiecare antrenament de la Zim Fight Club! 🥊💥

Îți mulțumim pentru fiecare antrenament intens, pentru fiecare dată când ne-ai împins dincolo de limite, pentru răbdarea, motivația și caracterul pe care le construiești în fiecare sportiv care trece pragul sălii.

Îți dorim:

✨ Sănătate de fier și energie inepuizabilă!
🏆 Cât mai multe victorii, atât în ring, cât și în viață!
🚀 Succes continuu cu proiectul Zim Fight Club și mulți campioni formați sub îndrumarea ta!

🥊 OSS! / Echipa Zim Fight Club 🥊

09/10/2026

AMR 50! Atâtea zile de antrenament intens, concentrare maximă și tehnici de luptă exersate din nou și din nou îl așteaptă pe antrenorul nostru Ionuț Zdrăbău, până la confruntarea din 27 noiembrie 🥊

Ionuț Zdrăbău își apără centura, toamna aceasta, la Baia Mare, la The North Fighting Tournament 💪🥇

06/10/2026

Așa se termină fiecare antrenament la Zim Fight Club! 🥊✨

Pentru noi, kickboxing-ul este despre respect, disciplină și încredere. După antrenamente, obișnuim să stăm de vorbă cu prichindeii noștri, cu care ne dorim să păstrăm o relație strânsă de prietenie.

Învățăm împreună să fim mai buni și să ne sprijinim unii pe alții. Încercăm astfel să le insuflăm valorile necesare pentru a deveni adevărați luptători — atât în ring, cât și în viață! 💪❤️

Îți dorești ca micuțul tău să se dezvolte într-un mediu educativ și plin de energie? Vino să ne cunoști!

📍 Adresa noastră: Strada Libertății, nr. 41-43
📞 Telefon / Înscrieri: 0746 460 993

29/09/2026

🥊 Lovituri rapide, tehnica corectă și atenție la detalii!

În reel-ul de astăzi, antrenorul nostru le arată micilor luptători o tehnică esențială de atac: cm să înlăture garda adversarului și să speculeze rapid spațiul rămas liber pentru o lovitură precisă! 🎯

Tu când ai folosit ultima dată această tehnică?

Vrei ca și copilul tău să învețe de la cei mai buni? Vino la un antrenament!

📍 Adresa: Str. Libertății nr. 41-42
📞 Telefon / Înscrieri: +40 746 460 993

22/09/2026

🔥Așa arată o zi obișnuită de antrenament, la ZIM Fight Club.

Nu este doar despre lovituri, ci despre tehnică, rezistență și o comunitate care te încurajează mereu să devii mai bun.

Ești gata să intri în ring sau să-ți depășești limitele la antrenamente? Vino să ne cunoști și să vezi atmosfera din sală.

📍 Adresă: Str. Libertății 41-43
📞 Telefon: 0746460993
💬 Lasă-ne un mesaj pentru detalii și înscrieri!

16/09/2026

📣 ZIM Fight Club caută colaborator care să pună în valoare mai bine ZIM GYM!

Căutăm antrenor de fitness/circuite care să pună în valoare mai bine ZIM GYM, sala noastră de fitness care funcționează în cadrul ZIM Fight Club.

Dacă ești în căutarea unui spațiu bine-dotat, care-ți permite să faci antrenamente de tip circuit, cardio, HIT sau cu greutăți, cu flexibilitate maximă la stabilirea programului de antrenament și o gașcă faină, caută-ne!

📍ZIM Fight Club - Libertății 41-43
📱+40 746 460 993

Address

Strada Libertatii Nr. 41-43
Bistrita
420155

Telephone

+40746460993

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ZIM FIGHT CLUB posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to ZIM FIGHT CLUB:

Shortcuts

Share