02/08/2026
Ancore peste timp
Unele echipe se formează pentru o competiție.
Altele, fără să știe, se formează pentru o viață.
Cu aproape jumătate de secol în urmă, într-o sală de gimnastică din Bistrița, câțiva copii învățau să sară, să zboare și să se susțină unii pe alții, înainte de a înțelege pe deplin că aveau să formeze o echipă pentru o viață.
Sala era a doua noastră casă.
Avea miros de magneziu, de lemn, de aparate și de efort. Acolo am învățat să cădem și să ne ridicăm, să repetăm până când imposibilul devenea exercițiu, iar teama era înlocuită de curiozitatea unei noi provocări.
Mergeam spre antrenament cu speranța, firească și uriașă pentru niște copii, că într-o zi vom deveni campioni.
A fost o copilărie trăită altfel.
Performanța ne-a oferit enorm. Dacă alți copii își măsurau zilele în jocuri, noi le măsuram în repetări, exerciții, aparate și victorii câștigate prin depășirea propriilor limite.
Sub îndrumarea antrenorilor Eugen și Valeria Gego, acel grup de copii a devenit o echipă.
În 1982, într-o perioadă în care gimnastica masculină românească era dominată de marile cluburi ale Capitalei, echipa Bistriței a devenit campioană națională pe echipe.
Era pentru prima dată când o echipă de gimnastică masculină din Bistrița scria o asemenea filă de istorie.
Aurul acela nu a fost doar rezultatul unei competiții.
A fost confirmarea tuturor orelor de antrenament și a exercițiilor repetate uneori până la epuizare, a unei copilării trăite în mare parte în sala de gimnastică și a încrederii unor antrenori care ne spuneau simplu și atât de firesc:
„Sunt copiii mei!”
Anul acesta ne-am întâlnit din nou.
Aceste întâlniri nu sunt doar aniversări și nici simple exerciții de nostalgie.
Ele sunt ancore.
Nu pot opri timpul să curgă, așa cm o ancoră nu poate opri apa.
Nu ne lasă să fim purtați atât de departe în larg, încât să nu ne mai regăsim.
În aceste zile nu ne-am reîntâlnit pentru o ultimă misiune, ci pentru a confirma că echipa merge mai departe.
Chiar dacă, nu mai avem trupurile copiilor care "zburau" altădată fără teamă spre următorul element.
Medaliile rămân în palmares.
Rezultatele rămân în arhive.
Dar poate că adevărata victorie, după aproape jumăt