Ioana Radulescu Coaching & Evolution

Ce m-a făcut să aleg psihologia după 15 ani de IT, leadership, coaching și business.

Mi se pare tare amuzant că, dacă mă uit înapoi, când eram la primul master, la Informatică, îmi spuneam: „Nu mai îmi trebuie școală cât o-i trăi. Mi-a ajuns, gata.”
Apoi au început cursurile, certificările, școala de coaching. Și, sincer, examenele de la Internațional Coaching Federation au fost la același nivel cu licența sau masterul.
Și tot nu m-am oprit, am intrat la facultatea de psihologie.
De mică mă uităm la documentare despre cm funcționează mintea. Eram fascinată de comportamente, de decizii, de „de ce fac oamenii ce fac”.
Dacă aș fi știut atunci că există varianta asta, probabil aș fi ales ceva în zona de profiling.
Dar am mers pe informatică. Eram bună la matematică și, realist, era o alegere de viitor.
Chiar și așa, m-am văzut mereu lucrând cu oameni, în leadership, în echipe și exact acolo am ajuns.
Apoi au venit și momentele mele mai grele care m-au forțat să mă uit la mine. Am făcut terapie, am lucrat mult cu mine și acolo s-au schimbat lucrurile cu adevărat.
Apoi au început să vină oamenii către mine pentru că au văzut transformarea prin care am trecut și voiau și ei să înțeleagă cum. Așa am ajuns în coaching, dar, la un moment dat, am simțit că vreau mai mult.
Uneori, lucrurile nu sunt doar despre business, sunt despre relații, despre traume care au lăsat urme mai adânci, despre copilăria care încă are un ecou în viața de adult și ca atare în business.
Am înțeles că, cu cât înțeleg mai bine mintea și comportamentul, cu atât pot să aduc mai multă valoare. Așa a apărut psihologia, ca o continuare firească.
Nu o să spun că este ușor, să crești un business, să faci o facultate, să investești în relația ta,
în viața personală și, în același timp, să începi să construiești lucruri pe care le-ai lăsat ani de zile pe pauză. Este greu.
Dar simt că viața de până acum m-a pregătit pentru acest „greu”. Cu disciplină. Cu consecvență. Cu motivație. Cu misiune. Și cu mult suport în jurul meu.
O mare parte din munca mea este exact despre asta: să înțelegi ce se întâmplă în spate, nu doar la suprafață. Exact pe tiparele acestea lucrăm și în workshopul din Mai.

Dacă te-ai regăsit, scrie „CLARITATE” în comentarii și îți trimit un exercițiu care te ajută să vezi ce îți influențează modul în care te evaluezi.

Momentul în care mi-am dat seama că problema eram eu.

A fost o perioadă în care munceam enorm. (Mi se mai intampla si acum uneori 😀)
Credeam că dacă muncesc mai mult, voi fi apreciată mai mult, voi merita mai mulți bani si un rol mai bun.

Nu aveam business atunci, eram într-o poziție de leadership dar aveam aceeași presiune pe care o văd astăzi la antreprenori.

Eram complet deconectată de mine. Nu înțelegeam ce simt. Nu puneam limite și nici nu-mi cunoșteam limitele, luam decizii personale extrem de proaste si aveam un stil de viață complet nesănătos.

Ani de zile am ținut-o așa și am ținut totul în mine, până când în mod evident am clacat.
Și cel mai tare nu m-a speriat că nu mai pot, m-a speriat gândul că…nu o să mai fiu niciodată la fel, că nu o să mai pot munci la fel, că nu o să mai fac față.

Pentru mine, să mă opresc…măcar o oră în mijlocul zilei… era de neconceput, era un sacrilegiu.

Schimbarea nu a venit când am făcut mai mult, a venit când m-am schimbat eu, când m-am pus pe mine pe primul loc, când am luat munca interioară în serios, când am început să mă înțeleg, să mă cunosc si să mă gestionez.

Și am înțeles ceva foarte important: Nu voi mai fi niciodată la fel. Și asta e foarte bine.
Mi-am schimbat complet abordarea. Am trecut de la „mai mult” la „mai clar”, de la haos la strategie, de la forțare, la alegeri în acord cu mine. Și, paradoxal, de acolo au venit rezultatele: promovarea pe care mi-o doream, creșterea echipei de la 20 la 70 de oameni si, mai târziu, propriul business. A fost momentul în care mi-am dat seama că…problema nu era munca, nu era jobul, nu era „sistemul”, eram eu… și modul în care mă raportam la mine.

Dacă te regăsești în asta… spune-mi în comentarii.
Exact pe tiparele astea lucrăm în workshopul din 28 Mai, unde mergem mai în profunzime și vedem concret cm le poți schimba.

5 tipare de gândire care îți influențează deciziile în business

Poate nu le observi din prima dar le simți, în deciziile pe care le amâni, în oboseala care nu mai trece, în senzația că nu e niciodată suficient.

Aici nu este vorba despre lipsă de strategie, este despre tiparele din care gândești și acționezi.

Și, de cele mai multe ori, nici nu știi că sunt acolo.

Dacă te-ai regăsit în unul dintre ele, scrie „CLARITATE” și îți trimit un exercițiu simplu care te ajută să vezi ce îți influențează deciziile în business.

Trăim într-o lume în care ți se spune că poți avea totul.
Poate că da.
Dar nu în același timp.
Și nu fără să știi cine ești… ca antreprenor și ca om.

Unul dintre cele mai dureroase lucruri legate de sindromul impostorului este acesta:
Oricâte rezultate ai avea, tot te simți ca ultimul om.
Pentru că problema nu este lipsa rezultatelor.
Problema este identitatea pe care ai construit-o despre tine