23/09/2026
Am tot văzut în ultimele zile povestea cu „Steaua merge la TAS” și m-am gândit să văd și eu ce spune legea, nu ce spune Facebook-ul. 😄
Și după ce am citit actele, povestea mi se pare cel puțin interesantă.
Pe 26 august 2026, FRF a decis ca, începând cu sezonul 2028/2029, în play-off-ul Ligii 2 să poată participa doar cluburile organizate ca structuri sportive de drept privat, dacă până atunci nu se schimbă legislația. Decizia a fost adoptată în unanimitate de Comitetul Executiv.
Decizia oficială FRF din 26 august 2026.
Argumentul mi se pare cel puțin “rezonabil”! E clar ca atunci când nu ai un obiectiv vei avea motive să nu “joci” corect!!!
CSA Steaua nu a fost de acord și a anunțat pe 18 septembrie că a trimis documentele la TAS pentru contestarea deciziei.
(Comunicatul despre apelul CSA Steaua la TAS).
Până aici, nimic spectaculos.
Dar hai să citim Legea 69/2000.
Și aici începe distracția. 😂
Art. 29 alin. (1):
„Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, înființate ca instituții publice […] și au drept obiect de activitate […] participarea la competiții interne și internaționale.”
Deci, foarte clar: CSA poate exista, poate face sport și poate participa la competiții.
Nimeni nu contestă asta.
Legea 69/2000 – Portal Legislativ
Dar să mergem mai departe.
Art. 31 alin. (1) spune:
„Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca asociații fără scop patrimonial sau societăți comerciale sportive pe acțiuni, care au obținut licența din partea federației sportive naționale…”
Adică legea face foarte clar diferența între club sportiv de drept public și club sportiv profesionist.
Iar la art. 42, legea spune că ligile profesioniste sunt constituite prin asocierea cluburilor sportive profesioniste și sunt structuri de drept privat.
Art. 31 și art. 42 din Legea 69/2000 – Portal Legislativ
Deci problema nu este că „FRF nu vrea Steaua”.
Problema este forma juridică.
CSA este club de drept public.
Și atunci întrebarea este simplă:
dacă forma juridică nu îi permite accesul în fotbalul profesionist de nivelul SuperLigii, de ce trebuie neapărat să joace în play-off-ul Ligii 2, faza care stabilește promovarea și echipele care merg la baraj?
Atenție însă: aici trebuie să fim corecți.
Faptul că un club nu poate promova nu înseamnă automat, printr-un singur articol de lege, că nu poate juca în play-off.
Și exact aici este probabil una dintre problemele pe care TAS va trebui să le analizeze.
Pentru că până acum situația a fost alta.
În sezonul 2026/2027, regulamentul FRF spune că în play-off intră primele 6 clasate. Primele două promovează, iar locurile 3 și 4 merg la baraj.
Formatul oficial al Ligii 2 2026/2027 – FRF
CSA poate participa acum în Liga 2 și, dacă termină în primele 6, poate ajunge în play-off, chiar dacă nu are drept de promovare.
FRF tocmai asta a schimbat pentru viitor.
Pe 26 mai, Comitetul Executiv a amânat adoptarea modificărilor privind criteriile de participare în play-off.
(Deciziile CEx FRF din 26 mai 2026)
Pe 24 iunie apare deja în mod explicit discuția despre participarea în play-off doar a cluburilor care dețin drept de promovare, adică a cluburilor de drept privat.
(Deciziile CEx FRF din 24 iunie 2026)
Iar pe 26 august regula este adoptată.
Deci da, este o regulă nouă pentru viitor.
Nu este o interdicție inventată după ce KK Steaua a intrat în play-off.
Și acum ajungem la partea mea preferată. 😂
CSA merge la TAS să apere dreptul de a participa în play-off.
Perfect.
Să meargă.
Să vedem ce spune TAS.
Dar ar fi bine să discutăm despre lege, nu despre povești cu „Steaua București” scrise cu litere mari pe Facebook.
Pentru că în acte vorbim despre o structură sportivă de drept public.
Nu despre o societate sportivă profesionistă.
Nu despre un club de drept privat.
Și nu despre o echipă care, în forma juridică actuală, poate pur și simplu să promoveze în SuperLigă.
Asta nu este părerea mea.
Asta este diferența pe care o face Legea 69/2000🥱
Iar pentru cei care tot spun că „Steaua trebuie să promoveze pentru că termină pe primul loc”…
Da, poate să termine pe primul loc.
Dar clasamentul sportiv nu poate modifica forma juridică a clubului.
Poți câștiga toate meciurile.
Poți fi cea mai bună echipă din Liga 2.
Dar dacă legea cere ca fotbalul profesionist să fie organizat într-o anumită formă juridică, nu rezolvi problema cu un trofeu.
Trebuie să rezolvi problema juridică.
Și încă ceva.
Eu când aud Steaua București, mă gândesc la echipa aia cu mulți spectatori, echipa aia care face ca mulți oameni să stea în fața TV-ului.
Pentru mine, în fotbalul de azi, Steaua înseamnă FCSB.
CSA este o instituție sportivă de drept public.
Poate exista.
Poate avea secție de fotbal….dar menirea ei să crească copii…
Poate avea suporteri.
Poate juca în Liga 2.
Dar nu cred că simplul fapt că scrie „Steaua” pe siglă rezolvă automat toate problemele juridice. 😄
Și tocmai de aceea, eu chiar vreau să văd ce va spune TAS.
Pentru că sunt două întrebări diferite:
1. Poate CSA să joace fotbal?
Da. Legea spune clar că poate participa la competiții.
2. Poate CSA, în forma juridică actuală, să pretindă că trebuie să aibă acces la o fază a competiției care duce la promovarea în fotbalul profesionist?
Aici este “buba”!
Și aici trebuie să vorbească TAS, regulamentele și legea.
Nu galeria.
Nu Facebook-ul.
Nu nostalgia.
Și nici sloganurile.
Iar dacă tot am ajuns la Lausanne…
să vedem ce spune dreptul sportiv internațional despre „Steaua” de la cazarmă. 😏⚽️