Morning Light Dance

DEZ-VĂLUIRE în deplasare I Episodul 2
Înainte să înceapă Dez-Văluirea, trebuia să ajung eu acolo. 😂

Am ajuns la Wellbeing Festival organizat de Revista PSYCHOLOGIES cu ceva timp înainte.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să iau pulsul locului. Să văd spațiul, oamenii, ce se întâmplă, cm curge energia. Să mă așez puțin în atmosferă, înainte să mă așez în mijlocul femeilor.
Ce să va zic? Genial evenimentul! Daca ați fost, chiar mi-ar plăcea să vă citesc părerile.

După care m-am dus acasă.
Da. Acasă. 😂Noroc că stau în capu' strazii 🤣

Pentru că una e să vii la festival și alta e să vii pregătită pentru o Dez-Văluire.

M-am schimbat, mi-am luat Boa-ul, bine, nu doar unul... câteva accesorii și tot ce mai știam eu că vreau să am la îndemână și m-am întors.

Apoi am început să-mi așez spațiul.

Am făcut proba de sunet, am verificat microfonul, muzica, una-alta... și, după ce toate au fost cât de cât la locul lor, am făcut ceea ce fac înainte de fiecare Dez-Văluire: curățarea.

Am aprins lumânarea.
Și apoi m-am așezat.
În mijlocul lor.
Pe jos.
În genunchi.
Și am stat.
Am așteptat.

Nu voiam să intru direct în rolul de „omul care urmează să țină un workshop”. Voiam să fiu acolo, cu ele, înainte să începem.

Și, la un moment dat, mi-am amintit de Oglinda mea.

Cea care, în drum spre festival, mă tot întrebase una-alta și care, evident, nu mă lăsase să mă ascund foarte confortabil după „sunt pregătită, e totul în regulă”.

Și mi-am zis că, dacă tot m-a învățat ea ceva, măcar să folosesc.

Așa că am făcut o glumă:

„Eu o să încep cu patru minute mai devreme, pentru că așa am auzit eu de la cineva că e mai fain.”

😂

Ora oficială era 17:00.
Eu am început la 16:56.

Pentru că... de ce să așteptăm până la ora stabilită, dacă putem începe mai devreme? 😂

Apoi le-am povestit despre mine.

Cine sunt, de unde vin, de cât timp dansez Burlesque, de cât timp predau și cm am ajuns să creez programele mele.

Le-am vorbit despre ABC, despre Dez-Văluire, despre Dans Senzual și Coregrafie.

Am vrut să știe cine sunt eu înainte să le cer să se uite puțin la ele.

După care m-am ridicat.

Și atunci a început, propriu-zis, Dez-Văluirea.

Nu mai eram în mijlocul lor, pe jos.
Eram în picioare.
Și am început să pun întrebările.

Iar Regina am văzut-o din prima. 😂

Nu după un test, nu după o serie de întrebări, nu după ce am analizat eu cine știe ce.

Din prima.
Era acolo.

Restul... s-au dezvăluit singure.

Și apoi am ajuns și la muzică.

Pentru că, dacă tot vorbim despre arhetipuri, eu nu pot să nu le și aduc puțin în corp.

Așa că am pus Depeche Mode – Personal Jesus.

Și nu întâmplător.
Era intrarea Eroinei în scenă.

Avea un scop. Știam exact de ce am ales piesa și ce voiam să transmit prin ea. Le și explicam asta.

Totul foarte bine gândit.
Foarte controlat.
Foarte... Dez-Văluire. 😂
Până când... am deranjat cealaltă conferință. 🤣🤣🤣

Pentru că, aparent, Eroina mea intrase în scenă cu un pic prea multă convingere.

Și atunci am aflat că există și limitele fizice ale unei Dez-Văluiri în deplasare...

Adică poți să te dezvălui cât vrei tu, dar mai există și ceilalți oameni din festival. 😂

Și de aici, încet-încet, ora aceea a început să se transforme în ceea ce nu mai puteam eu controla în totalitate.

Femeile începeau să răspundă, să se recunoască, să se miște, să râdă, să se uite altfel la ele.

Iar asta... a fost partea pe care n-aveam cm s-o pregătesc în cele 18 ore de curs.

Dar despre ce s-a întâmplat în ora aceea, când arhetipurile au început să se arate singure, povestesc mai departe. ❤️
***Va urma***
Monica Dugheanu

DEZ-VĂLUIRE în deplasare | Episodul 1

60 de minute, 18 ore de curs și o oglindă care nu m-a lăsat în pace

Weekendul acesta am dus Dez-Văluire la Wellbeing Festival, organizat de Revista PSYCHOLOGIES la Casa Universitarilor din București și, înainte de orice, îi sunt recunoscătoare Clementina Anghelache pentru invitație, pentru încredere și pentru că mi-a făcut loc în povestea acestui eveniment.

Aveam la dispoziție 60 de minute. O singură oră.

Și, în loc să mă gândesc foarte simplu că am o oră în care pot face un mic teasing din Dez-Văluire, eu am avut ideea genială să comprim în cele 60 de minute ceea ce, în mod normal, se întâmplă în 18 ore de curs. Nu mi-a cerut nimeni asta. Eu am vrut. Pentru că, aparent, dacă ai prea multe lucruri de spus, soluția firească este să încerci să le înghesui pe toate într-o oră și să speri că timpul o să țină cu tine. 😂

Așa că am pregătit. Și am mai pregătit. Am mutat lucruri, am tăiat, am legat, am schimbat, am făcut variante, am refăcut variante și am tot încercat să găsesc forma în care să rămână esența programului, fără să ajung să țin un curs întreg în fața oamenilor.

În capul meu, toate erau perfect organizate. Știam ce vreau să fac, știam cm vreau să decurgă, știam ce vreau să transmit. Totul era pus la punct. Teoretic, n-aveam niciun motiv să fiu stresată.

Doar că, în timp ce în capul meu era ordine, corpul meu avea o altă părere.

Și, în drum spre festival, în mașină, îi povesteam oglinzii mele. Îi explicam eu cm sunt bine, că totul este pregătit, că știu ce fac, că am mai făcut lucruri din astea și că, în principiu, n-ar exista niciun motiv pentru care să mă agit. Numai că oglinda mea, care aparent nu este deloc impresionată de explicațiile mele foarte bine argumentate, a început să pună întrebări.

Eu răspundeam. Ea mai întreba ceva. Eu iar răspundeam. Și, cu fiecare întrebare, ajungeam puțin mai aproape de exact locul în care nu prea aveam chef să mă uit.

Până când, la un moment dat, oglinda a venit cu concluzia:

„Măi, eu înțeleg că toate există în voi, însă una e mai cu moț. Nu pot fi mai multe, așa că trebuie să alegi.”

Și aici m-am aprins. Pentru că oglinda mea nu voia să înțeleagă că suntem, în același timp, toate și niciuna. Că nu putem fi reduse la un singur arhetip, dar nici să spunem că le trăim pe toate la fel, în orice moment. Unele ne sunt foarte familiare, altele apar din când în când, iar unele sunt, să zicem, mai degrabă musafiri în casa noastră. 😂

De exemplu, eu nu sunt tocmai Femeia-Copil. Adică înțeleg conceptul, îmi place foarte mult partea cu curiozitatea și spontaneitatea, dar să mă joc de dragul de a mă juca? Mda... aici mai avem de discutat. 😂

Și exact asta încercam eu să-i explic oglinzii: că nu e ca la catalog, să bifezi una și gata. Că în noi pot exista toate, dar unele sunt mai aproape de noi, unele sunt mai greu de accesat, unele ne conduc fără să ne dăm seama, iar altele abia așteaptă să primească puțin spațiu.

Numai că oglinda nu voia să negocieze.

Ea voia să aleg.

Și eu, evident, nu voiam.

Nu voiam să mi se pună oglinda în față și să mi se spună că, printre toate lucrurile pe care le-am construit, mai există și ceva de văzut, ceva de lucrat, ceva ce nu era chiar atât de „ok” pe cât voiam eu să cred.

Pentru că, na, una e să vorbești despre oglinda fără filtre și alta e să stai tu în fața ei cu câteva ore înainte de workshop.

Și, la un moment dat, n-am mai avut răbdare.

Am izbucnit.

😂

Umbra Creatoarei era foarte prezentă.

Pentru că ea știe să facă foarte bine un lucru: să inventeze scenarii. Și când se pornește, poate să producă foarte multe, foarte repede. Dacă nu iese? Dacă nu le place? Dacă nu reușesc să transmit? Dacă uit? Dacă nu se leagă? Dacă...?

În capul meu, toate erau rezolvate.

În mine, nu prea.

Și poate tocmai de aici a trebuit să înceapă, pentru mine, adevăratul program: Dez-Văluire.

***Va urma***
Monica Dugheanu

Zilele astea am pus pe hold dosarele.

Cum care dosare?
Acele dosare. Despre arhetipuri. 😏

Nu de alta, dar am fugit după o Aventurieră.
Sau ea a fugit după mine?
Nu mai știu. În fine. 😂

Nu este arhetipul meu predominant — voi reveni cu dosarul complet al acesteia — însă, acum câteva săptămâni, am zis DA și m-am aruncat cu capul înainte, fără să știu exact în ce mă bag.

După care a ieșit Inițiatoarea din mine și a zis:

— No, bene! Tu ai zis DA, dar te-ai gândit vreo secundă ce ai de făcut?

Nu.

Logic că nu. 🤦🏻‍♀️😂

A treia și-a băgat capul Creatoarea — cea care mă guvernează — și a zis:

— Am o idee… 😏

Și de aici… să vezi ședință.

Prințesa stătea în vârful patului și ofta, gândindu-se la nunta mult visată. 👑

Fascinatoarea zâmbea misterios și vorbea cu voce joasă cu Creatoarea, în timp ce puneau țara la cale. 😏

Femeia-Copil se panica și se ascundea ca într-un joc de-a v-ați ascunselea. 🫣

Regina spunea calm:

— Nu înțeleg de ce atâta agitație. 👑

Iar Mama…

Mama se uita la toate și, probabil, se întreba de ce naiba trebuie să le crească și pe astea. 😂

Eheee…

Ce a fost la mine în minte și în suflet…
numa' o Mamă poate ști. ❤️

Dacă ești și tu curioasă să afli ce femeie iese la discuție în funcție de rolul pe care îl ai în acel moment, te aștept sâmbătă la primul meu Wellbeing.

Ne jucăm cu arhetipurile, ne privim în oglindă fără filtre și vedem cine apare.

Și s-ar putea să fii surprinsă de cine conduce, de fapt, ședința. 🙈
Monica Dugheanu

Mulțumesc, Clementina Anghelache ❤️
https://facebook.com/events/s/wellbeing-festival-by-psycholo/2304655503697218/

DOSARUL NR. 4

Cazul femeii care simțea cu tot corpul

În dosarul nostru apare o blondă.

Coapse apetisante, ochi jucăuși și un râs care nu se mulțumește cu jumătăți de măsură. Râde cu poftă, din tot corpul. Este plină de viață, plină de povești și are genul acela de forță pe care nu trebuie să o anunți. O simți.

Dacă ar fi să o transform într-un desert, ar fi o căpșună coaptă, parfumată, învelită în ciocolată. Nu una perfectă, lustruită pentru vitrină. Una adevărată, cu pielea fină, parfumul dulce care se ridică înainte să apuci să muști și zeama aceea care îți rămâne pe buze și te face să închizi ochii o secundă.

Da. Cam așa era ea.

Și tocmai de aceea, într-una dintre seri, am pus Ain’t No Sunshine – Elga Branco și le-am spus să închidă ochii.

Nu trebuiau să danseze. Nu trebuiau să demonstreze nimic. Doar să asculte.

Apoi am început interogatoriul.

Unde simți?
În piept?
În burtă?
În gât?
În șolduri?
În piele?

Când a venit rândul ei, mi-a povestit că saxofonul nu rămăsese în urechi. Îi coborâse în corp, urcase spre gât și ceafă, îi ridicase pielea pe brațe și îi trimisese valuri de energie prin tot corpul.

M-am uitat la ea fascinată.

Nu mai era doar muzică. Era o experiență care îi trecuse prin carne.
Și atunci am înțeles că, uneori, poți afla foarte multe despre o femeie fără să-i pui aproape nicio întrebare. E suficient să vezi ce face cu ceea ce îi oferă viața.
Ea nu lăsa muzica să treacă pe lângă ea.
O lăsa să intre.

Aveam o Amantă în fața mea.

Acum, vă rog, înainte să ridicați o sprânceană sau să strâmbați din nas la cuvântul „amantă”, să lămurim ceva.
Amanta nu este femeia pe care ne-am obișnuit să o vedem în povești.
Amanta este femeia care simte.
Primește.
Oferă.
Savurează.
Se lasă atinsă de experiență.

Vine din amans. Dinspre cea care iubește și se lasă iubită.

Dinspre femeia care simte.
Dinspre femeia care se bucură.
Dinspre femeia care poate să stea intr-o gradina plina de crini de august, cu o cafea în mână, să-i simtă parfumul și să spună, pur și simplu:

„Ce bine e.”
Fără vină.
Fără explicații.
Fără să simtă că trebuie să merite momentul.
Poate că, până la urmă, fiecare dintre noi alege ce vede într-un cuvânt.

Iar uneori, ceea ce vedem acolo spune mult mai multe despre povestea noastră decât despre cuvântul în sine.

Cazul rămâne deschis.

Dosarele Dez-Văluire conțin materiale sensibile. Orice asemănare cu realitatea este, desigur, reală.

Semnat,
maior Monica Dugheanu
Secția Dez-Văluire
Departamentul pentru identificarea arhetipurilor dispărute. 🕵🏻‍♀️

DOSARUL NR. 3
Cazul inițiatoarei care punea totul în mișcare

În cazul ei, ancheta nu a durat foarte mult.
Nici nu avea cum.
Uneori, arhetipurile se ascund cu încăpățânare și așteaptă să fie descoperite. Alteori, însă, îți întind mâna, se prezintă și îți spun exact cine sunt.
Așa a fost și de data aceasta.

Îmi amintesc că încă de la început aveam senzația că ceva se întâmplă în jurul ei. Nu pentru că își dorea atenția tuturor, ci pentru că avea darul acela rar de a pune lucrurile în mișcare. Vorbea clar, repede și suficient de hotărât încât să înțelegi imediat că, dacă ar fi fost nevoie, ar fi putut organiza fără probleme o expediție, o revoluție sau măcar o ieșire după curs.

De altfel, dosarul conține și câteva dovezi.

„Ieșim duminica? 🤔”

„Fetelor, nu uitați de teme! 😎”

„Dar cred ca trebuie sa și mâncăm înainte de mers la dans 😜”

„Problema e ca nu reușesc sa ma hotărăsc la o melodie.”

„Că, în fiecare zi... alta melodie mi se pare că e mai buna 🤦‍♀️”

„Dragilor, ce vom face după lecție? Cum ne organizam? Mai sunt 2 zile....”

Între timp, și-au făcut apariția și alte personaje. Eroina a ridicat mâna de câteva ori. Fascinatoarea și-a făcut și ea simțită prezența. Dar inițiatoarea era deja acolo, foarte vie, foarte prezentă și foarte hotărâtă.
Trebuia să existe un plan.
Trebuia să existe o direcție.
Trebuia să existe un răspuns.
Și, mai ales, trebuia să existe mișcare.
La urma urmei, unele femei așteaptă ca lucrurile să se întâmple. Altele se asigură că se întâmplă. Iar asta se vedea în fiecare cuvânt, în fiecare întrebare și în fiecare mesaj.
Caz închis.
Sau, mai bine spus, organizat. 😎

Dosarele Dez-Văluire conțin materiale sensibile. Orice asemănare cu realitatea este, desigur, reală.

Semnat,

maior Monica Dugheanu

Secția Dez-Văluire

Departamentul pentru identificarea arhetipurilor dispărute.

DOSARUL NR. 2
Cazul reginei care nu avea nevoie de coroană

Am avut o regină.

O regină adevărată.

Știu că sună ciudat, dar, dacă ai fi întâlnit-o, ai fi înțeles imediat la ce mă refer.

La prima întâlnire i-am observat ochii. Aveau un albastru pătrunzător, aproape regal. Apoi i-am simțit parfumul, pentru că ne-am îmbrățișat. Era cald, rafinat și discret, asemenea unei bucăți de catifea care te învăluie fără să îți ceară voie.

Apoi i-am auzit vocea. Sau, mai bine spus, i-am ascultat intonația. Tocmai îi făcusem un compliment, iar răspunsul ei mi-a atras imediat atenția. Nu era nici urmă de aroganță și nici urmă de falsa modestie cu care suntem atât de obișnuiți. Exista doar o asumare liniștită a propriei valori.

Abia după aceea am observat felul în care pășea.

Iar atunci am înțeles.

Uneori, reginele nu au nevoie de coroană.

Se vede.

În felul în care intră într-o încăpere. În felul în care privesc. În felul în care vorbesc. În felul în care tac. În felul în care îi fac și pe ceilalți să își îndrepte spatele.

Bineînțeles că au existat și provocări. Doar era regină. Iar reginele au, uneori, obiceiul de a crede că este de datoria lor să îi ajute pe cei din jur să își găsească locul, să își recunoască valoarea și să își amintească cine sunt.

Am văzut în ea o femeie demnă, elegantă și rafinată, iar dacă ar fi să o compar cu o floare, nu aș alege trandafirul.

Aș alege mai degrabă un iris.

Pentru că irisul nu se luptă pentru atenție. Nu încearcă să impresioneze. Nu își cere locul.

Pur și simplu îl ocupă.

👑

Dosarele Dez-Văluire conțin materiale sensibile. Orice asemănare cu realitatea este, desigur, cât se poate de reală.
Monica Dugheanu

Cazul prințesei dispărute

La începutul programului, una dintre participante părea foarte neliniștită.
Prea neliniștită.

Săptămână după săptămână, apăreau personaje noi.

Mama.
Regina.
Creatoarea.
Aventuriera.
Inițiatoarea......

Iar ea mă privea de fiecare dată cu aceeași expresie.

— Nu. Niciuna nu sunt eu.
Sau poate...

— Nu, stai puțin. Cred că mă regăsesc puțin în Femeia-Copil.
Pauză.

— Nu. Sau poate în Eroină.
Altă pauză.

— Hm... Nu. Nu sunt nici acolo.

Întâlnire după întâlnire, aștepta.

Poate astăzi.
Poate astăzi mă regăsesc.

Nu.
Nici de data aceasta.

Până la ultima întâlnire.
Ultimul element.
Ultimul dans.
Ultimul arhetip.

A urmat o secundă de liniște.

Apoi un râs.

— Monica, eu sunt prințesa.

Caz închis. 👑

Dosarele Dez-Văluire conțin materiale sensibile. Unele femei se pot recunoaște în ele. Altele nu. Încă.

Orice asemănare cu realitatea este, desigur, absolut intenționată.