Ce au în comun un blister de medicamente, două evantaie cu pene, o pereche de sandale albe de stradă, un boa de pene, o perdea de franjuri sclipicioase și un urs mare de pluș?
Ai spune că... nimic.
Sau, cm ar zice cineva: nimeni, nimic.
Și totuși, aseară, toate au avut ceva în comun.
Au fost alese.
Nu pentru că erau cele mai frumoase. Nu pentru că se potriveau. Nu pentru că aveau vreo legătură cu dansul.
Ci pentru că Aventuriera nu caută răspunsul înainte să înceapă. Îl descoperă pe parcurs.
Le-am trimis în vestiar cu o singură misiune:
Luați primul obiect care vă cheamă. Nu gândiți. Nu analizați. Nu încercați să alegeți "bine".
Apoi le-am spus atât:
"Aveți cinci minute.
Descoperiți.
Ce poate deveni?
Cum poate dansa?
Cum vă schimbă mișcarea?
Ce vă invită să faceți?
Nu există corect.
Nu există greșit.
Există doar descoperire.”
Ce a urmat?
Haos.
Dar genul acela de haos din care se nasc cele mai bune povești.
S-a râs. Cu lacrimi.
Un urs mare de pluș a învățat să zboare. A fost și pernă, și partener de dans.
Un blister de medicamente a avut, probabil, cea mai neașteptată întrebuințare din întreaga lui existență.
O pereche de sandale albe de stradă a spus o poveste pe care nu și-ar fi imaginat-o niciodată.
Două evantaie cu pene au început să bată din aripi atât de convingător, încât, pentru câteva clipe, am uitat că sunt doar evantaie. Nu ne-am ridicat de la sol, e adevărat. Dar gândurile noastre au zburat direct către Pasărea Phoenix pe care Catalizatoarea o născuse cu doar câteva minute înainte.
Iar un boa de pene... cred că a înțeles, pentru prima dată, care este adevărata lui menire.
Poate că asta este Aventuriera.
Nu caută obiectul perfect.
Nu caută ideea perfectă.
Nu caută momentul perfect.
Ia ceea ce viața îi pune în față și își pune o singură întrebare:
„Oare ce aș putea descoperi aici?”
Și, aproape de fiecare dată, descoperă mult mai mult decât un obiect.
Descoperă o idee pe care nu o avusese.
O mișcare pe care nu o încercase.
O poveste pe care nu și-ar fi imaginat că o poate spune.
Și, fără să-și dea seama, se descoperă puțin și pe ea. 🔥
Morning Light Dance
Share
De ce Burlesque? Pentru libertate. Pentru feminitate. Pentru senzualitate. I� Burlesque!
I love you. In every universe.
Poate că toată viața am așteptat să auzim aceste cuvinte de la cineva.
De la părinți. De la un partener. De la oamenii pe care i-am iubit.
Dar există o iubire fără de care niciuna dintre celelalte nu poate umple cu adevărat golul.
Iubirea pentru femeia din oglindă.
Nu apare peste noapte. Se construiește. Cu răbdare. Cu blândețe. Cu fiecare alegere de a nu te mai întoarce împotriva ta.
Săptămâna aceasta am ales doar să primesc.
Să nu mai controlez. Să nu mai demonstrez. Doar să fiu.
Și mi-am amintit că, uneori, cea mai mare dovadă de iubire de sine nu este să lupți pentru iubire.
Ci să crezi că o meriți.
Așa că... e deja luni.
De astăzi pornim împreună într-un nou maraton al iubirii de sine.
Poate că, în toate universurile, cineva te iubește.
Dar sper ca, în acesta, să înveți să-ți spui și tu:
„Te iubesc.”
Și, pentru prima dată, să fie suficient.
❤️
Monica Dugheanu
30/06/2026
Astăzi este Strawberry Moon.
Unii vorbesc despre Luna Plină. Alții despre Mercur retrograd, despre portaluri care se închid și portaluri care se deschid. Nu știu dacă există portaluri. Dar știu sigur că eu am închis câteva zilele astea și că, odată cu ele, s-au deschis altele.
Îmi place însă să cred că, în seara asta, suntem precum luna.
Rotunde. Cu coapse pline, cu tălpile bine înfipte în pământ și cu fața întoarsă spre ceea ce contează cu adevărat. Nu neapărat perfecte. Nu neapărat fără umbre. Dar suficient de împăcate cu ele încât să nu mai încercăm să le ascundem.
În ultimele zile am închis un mod de a-mi organiza timpul. Am închis felul în care alergam fără să mă întreb dacă îmi face bine și, fără să-mi dau seama, am deschis spațiu. Spațiu pentru odihnă. Spațiu pentru alte decizii. Spațiu pentru lucruri pe care nu le-aș fi văzut dacă aș fi continuat să fug.
Poate că nu este întâmplător că, astăzi, sub Strawberry Moon, ne întâlnim pentru a doua oară în cercul Dez-Văluire. Prima întâlnire a fost despre a deschide ușa. A doua este despre a avea curajul să mutăm mobila dinăuntru.
Poate că asta face o Creatoare. Nu creează doar obiecte, proiecte sau spectacole. Creează spațiu. Taie. Alege. Mută.
O Creatoare nu se teme să taie. Știe că, atunci când tai o ramură, seva nu curge pentru că pomul moare. Curge pentru că este viu.
La fel și lacrimile.
Nu sunt întotdeauna semnul unei sfârșiri. Uneori sunt doar seva sufletului. Curăță. Purifică. Hrănesc locul din care, atunci când va fi timpul, va înflori ceva nou.
Poate de asta îmi place atât de mult imaginea Lunii Pline. Nu pentru că ar face magie în locul nostru, ci pentru că îmi amintește că orice început adevărat are nevoie, mai întâi, de un sfârșit.
Iar uneori, cea mai frumoasă creație a unei femei nu este ceea ce adaugă în viața ei, ci ceea ce are curajul să lase în urmă.
În seara asta, sub Strawberry Moon, aleg să creez.
Restul... va înflori atunci când va fi pregătit.
❤️
Monica Dugheanu
Marți, adică ieri, a început o nouă sesiune de Dez-Văluire.
Emoții? Doar vreo un milion. Nimic ieșit din comun.
Grupa e mai compactă de data asta, dar îmi place deja direcția în care merge. Are ceva. Genul ăla de ceva pe care îl simți înainte să îl poți explica.
După curs am fost pe un cocktail dubios de endorfine, adrenalină și satisfacție profesională. Am adormit târziu. Foarte târziu.
La 5 dimineața eram cu ochii în tavan.
La 6 mă vopseam.
Pentru că, evident, dacă tot nu dormi, următorul pas logic este să te apuci de vopsit. Nu știu exact ce a ieșit. Eram prea adormită să procesez. O să aflu pe parcursul zilei dacă am obținut o culoare de păr sau dacă participanții la trafic vor începe să mă respecte instinctiv.
Azi e miercuri.
Mâine începe grupa de dans senzual.
După ce se mai înscriu încă două persoane pentru grupa de vineri, îi dau drumul și acesteia.
Iar în weekend îmi plătesc datoriile făcute în cadrul campaniei umanitare La Primul Bebe – PrimiriUrgente: workshop de burlesque clasic, dans senzual, chair dance, strip plastic și, pentru prima dată, atelierul Mamă-Fiică.
Și aici vine partea care mă amuză.
Săptămâna trecută eram liberă și mă văicăream că nu știu ce să fac cu atâta timp. Timp pentru care negociasem cu Universul de parcă eram la licitație.
Uitasem ce îmi îndesasem în zilele astea. :))
Universul m-a lăsat să mă bucur puțin de victorie și apoi mi-a scos agenda la verificare.
Cu toate astea, recunosc.
Îmi place.
Mult. 😏✨
21/06/2026
Ieri am avut timp.
Măh, dar timp. Nu glumă. Din ăla pe care îl ceri, îl negociezi cu Universul și ești convinsă că îți lipsește.
Așa că am decis să mă bucur de el.
Am dormit. M-am trezit, am băut o cafea, am gătit și am dormit iar. Țin să precizez că a doua repriză de somn nu era în plan. Nici prima nu era chiar atât de lungă. Dar aparent corpul meu avea alte idei și, pentru prima dată după mult timp, nu am negociat cu el.
După care am fugit de ochii din ceafă ai Timpului, care mă urmărea prin casă și mă întreba constant:
— Na? Acum de ce nu stai?
Am fost musafir. Am condus. Mult. Am avut lupte cu țânțarii și am câștigat, înregistrând oficial o singură ciupitură. Am conversat cu caprele și măgarii. Am condus iar. Am fost din nou musafir și, pentru prima dată după mult timp, nu am gătit eu. Am fost așteptată cu masa pusă. Am condus iar. Și, ca să încheiem cercul elegant, am dormit.
Iar.
Și pentru că aveam impresia că nu fac nimic, m-am uitat puțin în urmă.
Am închis niște grupe. Am reorganizat programul sălii. Am decis să deschid o grupă nouă de dans senzual, vinerea, de la 18:30. M-am apucat să mă gândesc la coregrafiile pentru spectacol și am luat câteva decizii pe care le tot amânam de ceva timp.
De fapt, am făcut multe.
Doar că nu am alergat. Nu am tras de mine. Nu am stins incendii. Nu am împins nimic de la spate.
Și poate că de aici vine senzația aceea ciudată.
Eu confund foarte des a face cu a mă consuma.
Iar ieri, pentru prima dată după mult timp, am făcut una fără cealaltă.
Așa că, dacă tot am avut timp să mă uit cu adevărat la ce urmează, vă spun și vouă: vinerea, de la 18:30, deschidem o grupă nouă de dans senzual. Iar la Dez-Văluire încă mai sunt câteva locuri libere pentru femeile care simt că este momentul lor.
Acum mă întorc la programul meu extrem de solicitant de dormit, băut cafea și negociat cu Timpul.
❤️
Monica Dugheanu
Acum câteva zile eram convinsă că am nevoie de timp.
Mai mult timp.
Timp pentru mine.
Timp să respir.
Timp să nu mai alerg.
Timp să nu mai am senzația că fiecare minut are deja o destinație.
Am făcut mutări de program.
Am luat decizii.
Mi-am ascultat corpul.
Am cerut timp.
Universul a zis:
"Sigur, Monica."
Și mi-a dat.
Acum am atât de mult timp încât încep să mă simt ca într-un film de groază.
Știți scena aia în care personajul principal simte că nu este singur în casă?
Ei bine, eu mă plimb prin casă și timpul se plimbă după mine.
Mă duc în bucătărie.
Timpul este acolo.
Mă bag în cadă.
Timpul se uită la mine lung.
Mă gândesc să mă vopsesc.
Pot.
Am timp.
Mă gândesc să citesc.
Pot.
Am timp.
Mă gândesc să mă uit la un film.
Pot.
Am timp.
Și totuși...
nu fac nimic.
😅
La un moment dat am început să mă suspectez că poate sunt obosită.
Apoi mi-am amintit că azi-noapte am dormit 11 ore.
UNSPREZECE!!!
Ore!!!
Așa că acum mă aflu într-o situație nouă și ușor inconfortabilă.
Am vrut timp.
Să mă bucur de el.
L-am primit.
Iar acum timpul stă în fața mea, cu mâinile în buzunar, și mă privește insistent.
Și încep să cred că problema nu era lipsa timpului.
Problema era că nu mă așteptam să îl primesc.
❤️😅
Imagini din Moș Crăciun isi caută Craciuniță!
19/06/2026
Astăzi este vineri.
Ziua Amantei.
Și nu, nu mă refer la lenjerie, baruri deocheate pentru băieți — ptiu-ptiu, ducă-se pe pustii 😄 — sau la alte lucruri pe care le-ați presupus deja.
Mă refer la femeia aceea care știe să se bucure.
Atât.
Care poate să bea cafeaua fără să facă și lista de cumpărături în cap.
Care poate să miroasă teiul fără să se gândească la ce are de făcut după.
Care poate să râdă fără să se simtă vinovată că pierde timpul.
Care poate să primească fără să simtă nevoia să dea ceva înapoi.
Mi-a luat ani să înțeleg că Amanta nu este despre seducție.
Este despre plăcere.
Iar pentru multe dintre noi, plăcerea este infinit mai greu de accesat decât munca.
Munca știm să o facem.
Grija știm să o oferim.
Responsabilitățile știm să le ducem.
Dar să ne bucurăm?
Acolo începe aventura.
Așa că astăzi am o întrebare:
Când a fost ultima dată când ai făcut ceva doar pentru că ți-a făcut plăcere?
Nu pentru că era util.
Nu pentru că trebuia.
Nu pentru că era productiv.
Ci doar pentru că ți-a făcut bine.
❤️
Monica Dugheanu
19/06/2026
Pentru cine nu mă cunoaște, cred că este momentul să facem cunoștință.
Bună. Monica.
Monica, în ziua ultimei ședințe de Dez-Văluire, a zis așa:
„Gata. O săptămână pauză să mă odihnesc și după încep ediția 2.”
Tot Monica:
„Dau drumul la înscrieri. Prima întâlnire pe 19 iunie.”
Da. Eu. 😅
Eu nu înțelegeam de ce mă simt obosită. Nu înțelegeam de ce corpul meu cere o pauză. Nu înțelegeam de ce simțeam că trag de mine.
Și abia aseară mi-am dat seama de ceva foarte simplu.
Eu îmi promisesem o săptămână liberă și nu mi-am luat-o.
Atât.
Uneori lucrurile nu sunt mai complicate de atât.
Sau, dacă sunt foarte sinceră, cred că m-am prefăcut elegant că nu am făcut promisiunea aia. 😅
Aseară, în drum spre lecția one to one pe care o aveam, stăteam de vorbă cu unul dintre sfătuitorii mei.
Și da, am spus bine: sfătuitor.
Pentru că Reginele au sfătuitori. Nu pentru că nu pot lua decizii singure, ci pentru că uneori au nevoie de o oglindă bună și de o perspectivă pe care, din interiorul poveștii, nu o mai văd.
Iar în timp ce vorbeam, am realizat ceva.
Nu că vreau să fiu Regină. Asta hotărâsem deja. Scrisesem despre asta. Îmi asumasem deja rolul.
Ci cât de mult începusem deja să gândesc și să aleg din acest rol.
Și tocmai de aceea am putut vedea ceva ce îmi scăpase până atunci.
Eu nu îmi luasem săptămâna liberă pe care mi-o promisesem.
Iar corpul meu știa.
Doar că eu continuam să negociez cu el.
Așa că am luat o decizie.
Nu din oboseală. Nu din lipsă de organizare. Nu pentru că nu se poate.
Ci pentru că am ales să mă ascult.
Și pentru că uneori cea mai importantă lecție nu este să mergi înainte cu orice preț, ci să știi când să te oprești, să te reașezi și să pornești din locul potrivit.
Așa că îmi iau săptămâna aceea.
Pe bune, de data asta. 😅
Respir. Dorm. Mă așez. Refac formularul.
Și mă pregătesc pentru ceea ce va fi, probabil, nu ediția 2.
Ci o nouă formă a lui Dez-Văluire.
Începem de marți.
Sub imperiul lui Marte.
Ceea ce, dacă mă întrebați pe mine, este mult mai potrivit pentru o Inițiatoare decât o zi de vineri. ❤️
Monica Dugheanu
17/06/2026
Dez-Văluire. Ediția 2.
Sau oare chiar va fi ediția 2?
De câteva zile mă tot întreb asta și nu prea reușesc să îmi răspund.
Pentru că simt că nu are cm o ediție să fie la fel ca cea de dinainte. Simt că fiecare grup va schimba programul și că fiecare program va schimba grupul. Și atunci mă întreb dacă este cu adevărat ediția 2 sau doar un alt organism care folosește același nume.
Dez-Văluire 2.1?
Nu știu.
Știu doar că în ziua în care am început cu adevărat prima ediție am stat cu mine în mașină o grămadă. Am recitit. Am revizuit. M-am uitat pe ce aveam de făcut, pe ce voiam să spun, pe cm voiam să spun și mă amuzam singură.
Pentru că aveam foi.
Da. Foi.
Pentru cine nu mă cunoaște suficient de bine, eu sunt un haos ambulant.
Odată ce încep ceva, de cele mai multe ori mă pierd. În gânduri. În ce îmi vine atunci în minte. În ce conștientizare apare. Într-o întrebare care mă ia de mână și mă duce în altă direcție. Și uit să mă mai întorc la structură.
Așa că tot programul am avut două seturi de foi.
Ale mele și ale participantelor.
Ce să mai... zici că eram la vreun program din ăla serios. Nu la niște femei care se caută.
Pe ele.
Nu la cap.
Ci în corp.
Și cu toate foile mele tot am mai dat pe lângă. Tot am mai improvizat. Tot am mers pe drumuri pe care nu le aveam scrise nicăieri.
În schimb, am ținut jurnal.
Am notat ce a prins.
Ce nu a prins.
Unde am pierdut timp.
Unde am câștigat timp.
Ce merită păstrat.
Ce merită schimbat.
Cea mai mare provocare?
Să începem la timp.
Jur.
Dacă există cineva care crede că cea mai grea parte este să vorbești despre arhetipuri, să gestionezi emoții sau să creezi exerciții, îl invit la o grupă de femei care au de povestit. 😅
Eu îmi doream să începem la 18 și să terminăm la 21.
Cred că am reușit o dată.
Poate de două ori.
În rest ne-am întins până la 22:30 și tot nu terminaserăm.
Tot mai era ceva de spus.
O întrebare.
O idee.
O poveste.
O revelație.
Așa că acum mă uit la ce începe vineri și nu mă gândesc dacă va fi mai bun.
Mă gândesc doar că va fi altfel.
Iar dacă am o dorință pentru mine, nu pentru participante, este asta:
Să mă țină mai mult în energia de Inițiatoare.
Să fiu mai mult Regina și mai puțin Mama.
Am zis.
Acum, ce-o fi, o fi.
❤️
Monica Dugheanu
Click here to claim your Sponsored Listing.
Location
Category
Website
Address
Strada Echinoctiului, Nr 41, Sector 5
Bucharest
050206
Opening Hours
| Wednesday | 18:30 - 20:00 |
| Thursday | 18:30 - 20:30 |
| Saturday | 10:30 - 14:00 |
| Sunday | 10:00 - 15:00 |