30/10/2026
Răducioiu, Cioran și memoria scurtă. De ce ar fi o greșeală ca Dinamo să-i redeschidă ușa
„Nebunia este introducerea speranței în logica”.
Este citatul din Cioran care i-a plăcut atât de mult lui Florin „Come se dice” Răducioiu, dar pe care, evident, nu a reușit să-l rețină în memorie. Poate că ar fi trebuit să-l înțeleagă mai bine, pentru că exact această „nebunie” i-a ținut în viață clubul pe care el îl considera condamnat.
În perioada în care Dinamo traversa una dintre cele mai negre etape din istoria sa, Răducioiu vorbea despre un club aflat în stadiu terminal, despre un bolnav care nu mai putea fi salvat și care ar fi trebuit lăsat să falimenteze. În timp ce unii vedeau falimentul ca pe o soluție inevitabilă, suporterii vedeau încă o șansă. Iar în nebunia lor, în loc să accepte verdictul celor care se considerau mai apropiați de club, au început să se mobilizeze și mai puternic pentru a-l salva.
Aceasta este, de fapt, diferența fundamentală dintre Răducioiu și suporterii dinamoviști: unii au văzut un club fără viitor, ceilalți au refuzat să accepte că Dinamo poate muri.
Astăzi, după ce Dinamo a depășit perioada cea mai grea, după ce suporterii au contribuit decisiv la salvarea echipei, iar actualii acționari au pus umărul la reconstrucție, Răducioiu își dorește din nou să revină în club.
Ironia este evidentă: clubul care trebuia lăsat să moară este acum suficient de sănătos încât să lupte din nou pentru trofee. Iar omul care nu mai vedea nicio șansă de salvare își dorește să facă parte din nou din acest proiect.
Dar Dinamo nu este un club la care te întorci doar atunci când lucrurile încep să meargă bine. Nu poți să întorci spatele unei echipe aflate în agonie, să consideri că falimentul este soluția, iar apoi să revii când alții au făcut munca grea, și-au asumat riscuri și au investit timp, bani și energie pentru a reconstrui ceea ce părea pierdut.
Suporterii care au strâns bani, care au cumpărat bilete, au susținut proiectul DDB și au refuzat să accepte dispariția clubului nu au făcut toate acestea pentru ca, odată cu revenirea rezultatelor, Dinamo să devină din nou un loc de recompensare a unor personaje care au demonstrat că nu înțeleg ce înseamnă loialitatea față de acest club.
Acționarii actuali ar trebui să înțeleagă foarte bine acest lucru. Readucerea lui Florin Răducioiu în conducerea clubului ar fi o decizie greu de justificat și o greșeală de imagine, dar mai ales o palmă dată celor care au ținut Dinamo în viață atunci când unii dintre cei care au lucrat în interiorul clubului nu mai credeau în viitorul său.
Un club nu trebuie să-și uite istoria, dar nici nu trebuie să-și uite oamenii care l-au salvat. Iar între cei care au considerat că Dinamo trebuie lăsat să falimenteze și cei care au făcut tot posibilul să împiedice acest lucru, alegerea ar trebui să fie foarte simplă.
Răducioiu poate avea un trecut important ca fotbalist al lui Dinamo și al echipei naționale. Nimeni nu îi poate șterge performanțele din teren. Dar trecutul de jucător nu reprezintă un cec în alb pentru o funcție în conducerea clubului.
Dinamo nu are nevoie să redeschidă răni vechi și să provoace noi disensiuni cu propriii suporteri. Are nevoie de oameni care cred în proiect și atunci când lucrurile merg prost, nu doar atunci când există perspectiva unor trofee.
Până la urmă, poate că Răducioiu ar trebui să recitească acel citat din Cioran. Nebunia suporterilor, acea speranță pe care el nu o mai considera logică, a făcut posibil ca Dinamo să existe și astăzi.
Și poate că tocmai acești suporteri merită mai mult respect decât o revenire de complezență a unui fost oficial care, la momentul decisiv, nu a mai crezut în Dinamo.