Medici Competenți Emoțional - Laura Manole

Eu cred că oamenii mor cu zile în spitale mult mai mult din cauza unor probleme de comunicare și de relaționare (cu cele mai bune intenții ale celor implicați) decât din cauza incompetenței profesionale ori a lipsei resurselor.

Și totul se întâmplă ca un "butterfly effect", fiind aproape imposibil să demonstrezi vreodată ce cauză minoră a ajuns să creeze un efect devastator mai târziu sau în altă parte.

Medicul 1 nu reușește să îl convingă pe medicul 2 să declare o bacterie multirezistentă la timp, pentru că asta ar veni cu niște riscuri și emoții pe care acel medic 2 nu știe cm să le gestioneze, iar medicul 1 nu știe cm să-i expună situația astfel încât să poată coopera eficient. Și ambii amână "puțin".

Apoi sunt mai multe efecte nevăzute, până când cineva moare din cauza asta, câteva săptămâni mai târziu. Totul extrem de indirect și imposibil de demonstrat vreodată.

În timp ce medicii, cu cele mai bune intenții, acumulează constant informații și practici despre cm să facă mai bine lucrurile, în sensul "tehnic".

Însă cât de mult te ajută să știi ce e cel mai bine de făcut și cm să faci, dacă nu îi poți convinge pe colegii tăi să te sprijine în acel sens?

Sau dacă, fiind copleșit tu însuți/însăți de emoții, uneori nu te poți convinge nici pe tine să faci acel lucru despre care știi clar că trebuie făcut și pe care știi și cm să îl faci?

versus ?
Le pui în concurență și le prioritizezi mereu pe cele hard?

Sau le faci să coopereze, să se completeze reciproc și le dezvolți în paralel?

Empatia nu poate exista în absența autoempatiei!

Medicii își pierd capacitatea de a exprima și uneori chiar de a simți empatie cu alte persoane, imediat ce își pierd capacitatea de a simți și de a exprima empatie față de sine.

Dacă nu ești conectat(ă) cu tine însuți/însăți, nu îți conștientizezi sau onorezi nevoile reale, nu te poți regla emoțional și ești mereu dus(ă) de valuri emoționale din afara ta, este imposibil sau cu costuri mult prea mari să fii în contact real și sănătos cu cei din jur.

De aceea, în programul "Medici Competenți Emoțional" readucem relația cu sine acolo unde este cel mai util pentru toată lumea să fie, adică pe primul loc.

Apoi aducem relația cu colegii pe locul 2, întrucât doar printr-o cooperare eficientă în cadrul echipelor medicale, rezultatele vor fi unele satisfăcătoare.

Iar apoi clarificăm faptul că pentru pacient există cam două variante:

- să fie victima colaterală a unei relaționări proaste a medicului cu sine și cu colegii...

SAU

- să fie beneficiarul colateral al unei relationări eficiente a medicului cu sine și cu întreaga echipă medicală.

Așa cm mamă fericită => copil fericit, într-un procent foarte ridicat și cu extrem de rare excepții,

La fel și medic fericit => pacient fericit și care merge bine.

Fericirea ta reală și o stare de echilibru nu te separă de ceilalți si nu te face mai egoist(ă), ci, din contră, te apropie.

Te fac mai relaxat(ă), mai concentrat(ă) și mai eficient(ă).

Și încă ceva important de retinut:

În România nu există o etică a muncii, ci doar o etică a relațiilor de muncă.

Astfel, rezultatele noastre profesionale sunt extrem de strâns legate de felul în care ne simțim la muncă, în relația cu noi și cu ceilalți.

- Se poate să ai rezultate foarte bune fără să ai relații bune?

- Și poți arăta altora empatie fără să îți arăți ție mai întâi?

-- Sigur, dacă te atrage vreuna dintre cele 3 posibile perspective: să activezi dintr-o depresie funcțională, să ajungi în burnout sau să nu ai niciodată o viață cu adevărat a ta, în afară de cea din rolul de medic...

Tu cm stai cu autoempatia, în această perioadă?
Dar cu empatia față de colegi?

Medicii se întreabă și mă întreabă adesea:

- "Cum pot spune X lucru astfel încât să nu se înțeleagă Y lucru? Am crezut de multe ori că mesajul meu era foarte clar și s-a înțeles cu totul altceva. De aceea am tot restrâns din comunicare, pentru că nu mai vreau surprize de acest gen!"

Răspunsul meu, în pași:

1. Nu juca la jocurile de noroc în comunicare, pentru că sigur vei pierde!

Mai exact, spune direct oamenilor ce vrei tu ca ei să înțeleagă din ce spui sau faci, respectiv ce nu ai vrea să înțeleagă.

Nu zice cu jumătate de gură un mesaj, pentru ca apoi să te rogi să nu se gândească la nu știu ce lucru sau să nu interpreteze nu știu cum.

Ex: M-a sunat un coleg să vin îmi văd o pacientă, iar eu în acel moment eram la un curs (tot de medicină), în altă parte. Vreau să îl refuz fără creadă că nu vreau să ajut sau că nu îmi pasă.

Nimic mai simplu de atât, dacă dăm rapid și cu hotărâre toate detaliile:

- Mulțumesc mult pentru că m-ai sunat să îmi spui despre pacienta mea, mă interesează si vreau să știu cm evoluează lucrurile. Mi-aș dori mult să vin, însă chiar acum trebuie să intru la un curs medical important pentru mine. Ți-ar fi ok să îl rogi pe colegul de gardă să o vadă/ să facă procedura? Dacă este absolut necesar să vin eu, mă învoiesc aici și vin rapid, însă aș prefera să se rezolve altfel, dacă e posibil.

2. Acceptă faptul că, atunci când le transmiți celorlalți un mesaj surprinzător pentru ei, există o perioadă de inerție sau de adaptare la mesaj, în care ei se întreabă ce să creadă despre ce le spui. Sunt persoane care își fac o părere imediat ce le spui și au o reacție imediată, iar altele percutează abia la ceva timp după și uneori te poți trezi că s-au supărat pentru ce le-ai spus, deși pe loc părea totul ok.

De aceea, este important să observi feedback-ul celorlalți, pe măsură ce le spui ceva, dar și să întrebi explicit:

- Văd că ai avut un blocaj când am zis X lucru. Te încurcă în vreun fel?

- Te deranjează varianta aceasta? Tu ce variantă ai prefera? Te rog să îmi spui la ce te gândești, ca să putem găsi o soluție ok pentru amândoi/ toată lumea.

3. Arată că ai ascultat cu adevărat celalalt punct de vedere, repetă părțile importante și fă asta fără judecată în corpul sau în tonul tău. Apoi integrează cele două perspective, a ta și a lui.

Ex: Înțeleg că pentru tine este dificil să colaborezi cu colegul X și că e ceva care îți va lua multă energie. O să fiu atentă pe viitor să evit să îți mai cer asta. Însă este foarte important pentru mine dacă mă ajuți acum și îți rămân recunoscătoare. De asemenea, te rog să îmi dai numărul și îi scriu eu chiar acum să îl rog să mă ajute, ca să nu fie nevoie să îi mai spui tu tot.

4. Acceptă faptul că indiferent cât de bun comunicator ai fi, cineva tot te va înțelege "greșit", adică altfel decât ți-ai dori. Oamenii interpretează în acord cu percepțiile lor, iar dacă o percepție foarte puternică stă în dezacord cu ceva ce tu le comunici extrem de bine, ei vor crede oricum percepția lor și este important să te poți relaxa cu asta, fără să te superi, să consideri că au rele intenții sau să te enervezi.

Este ok ca 10% dintre oamenii cu care interacționezi să înțeleagă cu totul altceva decât ce vrei să transmiți.

Este important să rămâi în poziția de viață "eu sunt ok - tu ești ok - ceilalți sunt ok", chiar și în momentele acestea de mare frustrare în comunicare și relaționare.

Iar dacă sunt multe persoane care observi că nu te înțeleg așa cm ți-ai dori, la nivel de fapte, emoții sau intenții, poate iei în calcul ideea de a-ți trece stilul de comunicare și relaționare la următorul nivel, mai ales partea de exprimare personală.

În această ultima situație, te aștept cu drag în cadrul programului "Medici Competenți Emoțional", pe care îl începem în curând.

💬 PS: Tu ai avut situații în care ai fost complet surprins(ă) de ce s-a înțeles din ceva ce ai spus sau ai făcut? Despre ce era vorba?

Mi se rupe sufletul ori de câte ori citesc "titluri" de tipul:

- medic tânăr mort în gardă, după supradoză;
- medic înjunghiat mortal în propria casă, chiar după ce a făcut ultima gardă din cariera sa grea și complicată;
- medic care și-a pus capăt zilelor în mod vădit intenționat (mă rog, atât cât poate fi de "intenționată" o decizie venită din depresie), chiar în pauza dintre pacienți.

.. care titluri reprezintă subiecte de can-can și prilejuri de dat cu părerea pentru opinia publică, însă pentru cei din sistemul medical sunt vârfurile consecințelor unor adevăruri crunte, pentru care așteaptă niște soluții care nu mai vin.

Soluțiile dorite sunt formulate foarte clar, cu subiect și predicat, și se așteaptă a fi rezolvate din sfera politică.

Însă eu sunt ferm convinsă că nici cea mai bună echipă de politicieni nu ar putea să rezolve vreodată cauzele reale care duc la aceste consecințe nedorite.

Da, s-ar putea rezolva multe prin decizii politice eficiente, dar nu toate și oricum în foarte mult timp de acum înainte. Și mulți nu mai au timpul acesta. Corpul lor nu va mai rezista până atunci, în ritmul prezent.

👉 Există totuși și un alt tip de salvare, care poate veni din interiorul fiecăruia.

Exemple de decizii care ar putea deveni salvatoare:

💫 Învăț să refuz, când corpul meu începe să spună STOP. Nu mă ating de substanțe care să regleze ceva ce eu nu mai pot regla la nivel psihologic și emoțional.

💫 Aleg să nu mă mai descurc singur, chiar dacă aș putea. Cer ajutorul și mă împrietenesc cu colegii mei, fără să mai aloc energie competiției cu ei.

💫 Refuz să mai amestec relațiile personale cu cele profesionale, chiar dacă e groaznic de greu să mă reglez emoțional fără aceasta parte, viața mea fiind în acest moment conectată cu totul la sfera profesională. Mai degrabă învăț să o împart din nou în patru: personal, profesional, social și spiritual ... și să mă concentrez pe ele separat, chiar dacă am colegi cu care interacționez și în alte sfere.

💫 Învăț să identific de la distanță persoanele care nu știu să își regleze propriile emoții (ex: gelozie, invidie sau furie) și mă păstrez la distanță de ele, oricât de palpitantă ar putea fi apropierea.

💫 În loc să mai merg la încă un congres medical luna asta sau în loc sa fac o gardă în plus, aleg să merg într-un context de dezvoltare personală, în care să lucrez cu emoțiile mele, sa le înțeleg pe ale altora și să învăț să iau decizii mai bune pentru viața mea.

💫 Merg la psihoterapeut, coach sau psihiatru și evaluez corect când am nevoie de fiecare.

Da, e groaznic de greu să alegi diferit, având în vedere cât de mult îți este forțată mâna din exterior.

Da, pot fi consecințe foarte neplăcute atunci când alegi diferit.

Însă doar pe termen scurt. Și sunt mult mai puțin înfricoșătoare decât cele pe termen lung, care pot deveni ireversibile.

👉 Medicii au dreptul să fie pacienți și clienți, nu doar salvatori și specialiști.

Nu e nicio rușine în asta.

Și au dreptul să oprească totul în loc doar ca să fie ei bine, în primul rând.

Dacă fiecare medic se va salva pe el însuși, întregul sistem medical va fi salvat automat.

Să se odihnească în pace toți cei care au devenit din medici - victime ale sistemului ... și nu au mai apucat să fie pacienți vindecați de către colegii lor!

De când lucrez cu medicii, unul dintre cele mai mari șocuri pentru mine a fost să aflu realitatea zilnică a chirurgilor din România.

În primii destui ani de chirurgie, în loc să te lupți cu dificultatea în sine de a face chestii atât de complicate, tu te lupți ca să FII LĂSAT SĂ FACI!

Știți gluma aia cu:
- Single
- Într-o relație
- Depinde cine întreabă?

Ei, așa funcționează lucrurile pentru chirurgii tineri de la noi din țară: depinde cine întreabă dacă poate să exerseze.

Vii de dimineață motivat și extaziat de ideea de a pune mâna pe ceva treabă practică, te pregătești cm știi tu mai bine și apoi te rogi să se alinieze toate planetele:

- oare azi nu o să-l pună doar pe Gigel, pe care îl place mai mult și cu care are o relație mai bună, iar eu o să mă uit toată operația? Și chirurgii sunt oameni practici, le e foarte greu spre imposibil să învețe vizionând.

- dacă am fost chemat la spital ca să operez, oare chiar voi intra în sală sau cheamă pe altcineva în ultimul moment și mă lasă cu ochii în soare?

- dacă aseară eram pe program, oare mâine chiar operez sau mă "taie" ăia mai mari și mă lasă pe dinafară?

Și, ce să vezi, în general cel puțin o planetă nu e așezată bine pentru tine, iar tu nu ajungi să operezi.

Nici azi, nici mâine, nici poimâine.

Ia de fă externările, ia fișele astea, stai steril cu orele ca să te uiți cm "îți iau alții fața", apoi enervează-te pe colegii tăi aflați în aceeași poziție, având impresia sau uneori chiar trăind realitatea că ei fac mult mai mult decât tine, de parcă ar fi vina celui care primește nedreptatea, nu a celui care oferă nedreptatea pe tavă.

👉 Dar vine el și momentul practicii, bineînțeles.

Este ora 3 dimineața, ești complet zombi, tot orașul face nani, când deodată te sună urgentistul:

"Heeey, e momentul tău de glorieee sau practice tiiiime! Hai la noi aici, să iei pe cineva pentru practică!"

De partea cealaltă a receptorului, din entuziam maxim pentru operații se face deodată liniște.

- Alooo? Avem o urgență și acum ești singurul pe fir!

- Ăăă, nu eu, nu e treaba mea, nu scrie în fișa postului, nu vin singur!

Ce gândește urgentistul: "Doamne, ce leneș mai e și ăsta! Eu vreau să îi dau de treabă, e momentul lui de glorie, și nu vrea să vină. Vrea să moară omul ăsta aici, nu are empatie și nu îi pasă!"

În timp ce tu știi că nu ai pic de lene în tine, somn nici atât, nu mai știi când ai băut apă ultima dată sau când ai fost la baie, dar nici nu te mai gândești la asta...

Însă îți amintești brusc că operația aia ai exersat-o mai mult cu privirea decât cu mâinile. Și e al naibii de nedrept, pentru că nu ai ales tu asta și chiar ai făcut tot posibilul să nu fie așa.

Și poate știi, poate nu știi să o faci.

Dar ești destul de curajos încât să îți asumi tot?

Sau ești destul de competent emoțional încât să faci pe cineva care chiar știe bine să te ajute în punctele esențiale acum, la ora asta? Sau măcar să îl convingi să te ajute cu deciziile importante, chiar dacă nu vine cu tine și nu face nimic practic, în locul tău?

Poate că da, poate că nu. Dar ești prea obosit ca să-ți mai exersezi și competențele emoționale. Și ți-e prea frică de riscurile de a nu reuși și de a suporta consecințele, care sunt de prea multe feluri.

Așa că mai bine mergi pe burtă, plimbi pacientul, te dai la o parte și apari în fața celorlalți exact cm nu ești deloc: leneș și fără dorință de muncă.

După câțiva ani din ăștia, dacă nu ai găsit strategia potrivită prin care SĂ FII LĂSAT SĂ FACI, frica de a face singur ceva va începe să domine orice flacără a progresului pe care ai simțit-o tu în toată tinerețea ta.

Și atunci e momentul în care deodată apari ca fiind arogant, când ești sunat pentru muncă.

Toată lumea crede că nu vrei să ajuți, în timp ce tu te lupți cu un adevăr pe care nu poți să ți-l recunoști nici ție: nu mai ai curajul să faci ceva ce nu ai avut șansă să exersezi suficient.

Ți-e rușine, pentru că știi că ești deja prea mare ca să spui că nu știi să faci. Ai putea să ceri ajutorul și să te lași învățat de către cei care au reușit, fiecare cm a putut, să învețe. Însă asta ar însemna, în punctul ăsta, să te învețe "ăia mai mici". Și deja ți se pare prea umilitor, după ce ai trecut printr-un șir deja prea lung de umilințe.

În spatele aparentei aroganțe, se ascunde absolut mereu rușinea!

Așa că, în ciuda aparențelor, chirurgii nu sunt lipsiți de empatie sau fără chef de muncă.

Din contră, au o energie debordantă și își doresc din suflet să ajungă buni în ceea ce fac.

Iar asta nu are nicio legătură cu empatia, pentru că lor le place pur și simplu să opereze, se simt ca niște copii la locul de joacă, care uită cu drag de foame, sete sau orice altceva ... și fac totul cu plăcere, dacă sunt susținuți corespunzător.

Doar că unii chiar ajung foarte buni, după ce dezvoltă strategii eficiente de a intra în sală, în timp ce altora le trece timpul învățării și rămân pe cont propriu fără să ajungă să aibă încrederea că pot într-adevăr să facă ce au de făcut.

PS: dacă ești chirurg și vrei să te reglezi emoțional și apoi să găsești strategii prin care să influențezi aceste situații complicate de activitate, te aștept cu drag în programul "Medici Competenți Emoțional".
Mai sunt 3 locuri pentru vara aceasta.

👋 "Nu scrie în fișa postului!" și "nu e treaba mea" sunt două replici des folosite în sistemul medical.

Intenția: de auto-apărare.
Rezultatele: nervi și conflicte, apoi scurgeri de energie.

De ce încurcă replicile astea mai mult decât ajută?

Pentru că:
- nimeni nu știe exact ce scrie în fișa postului său (+ contracte colective de muncă) și oricum multe părți sunt foarte interpretabile.
- chiar dacă cineva ar ști exact ce scrie, tot nu se poate aplica în sistemul medical actual, unde resursele sunt limitate și condițiile nu sunt deloc ideale pentru ce scrie în fișa postului.

Totuși, mulți membri ai personalului medical le folosesc des, cu scopul de a scăpa de niște activități care li se par grele, umilitoare pentru poziția lor sau periculoase din punct de vedere legal.

Gândul din spate este, uneori, că așa sunt mai puține șanse să pice vinovați în situații medicale complicate, dacă se întâmplă vreodată ceva.

Însă fuga de muncă din păcate nu te scapă deloc de consecințele medico-legale, care pot apărea oricând în viața unui medic sau asistent medical.

Ce te scapă este, complet contraintuitiv, să ai niște relații bune cu colegii tăi.

Dacă nu le ai pe acestea, nimic nu te scapă de ce e mai rău, într-un context critic. Iar dacă le ai, nu mai ai nevoie să te ferești.

De asemenea, toată intenția asta de conservare a energiei, pentru lucruri mai importante (orice ar însemna pentru fiecare important) este o mare păcăleală, pentru că toată acțiunea aceasta de a ne feri de sarcini ne scurge de mult mai multă energie decât dacă le-am face, pur și simplu.

👉 Tu auzi des "nu e treaba mea" și "nu scrie în fișa postului? Știi să dai un răspuns inteligent emoțional și convingător, atunci când le primești?

👉 Sau ești printre cei care le folosesc? Simți că te ajută la ceva și chiar ai relații sau rezultate mai bune așa, te simți mai bine?

🖐 Dacă vrei să spui ceva mai eficient în loc de aceste replici sau să dai niște replici mai eficiente, atunci când auzi de la ceilalți ideea, hai la următorul grup de "Medici Competenți Emoțional", care va începe în curând.

Fragmente din ce aud zilnic , la sau la .
Nimic nu este mai amestecat și plin cu de toate decât viața medicală.

- Am încremenit când a început să țipe șefa mea de atunci, am simțit că s-a întâmplat o enormitate care nu încăpea în realitatea mea. Parcă aerul era mai gros în jurul meu și simțeam că ceilalți erau complet străini - parcă eram într-o lume în care nu puteam interacționa cu nimeni. (despre un conflict foarte traumatizant, din trecut)

- Îl văd că se complace și e foarte pasiv, pentru că îi este rușine că e slab pregătit. Inclusiv se abține de la diverse manevre medicale și așteaptă să le facă altcineva, chiar în cazuri foarte urgente, când nu e de așteptat. Cum să îl conving să se implice, să meargă la cursuri și să învețe?

- Mă pune să fac în locul ei, pentru că nu știe, dar să pretindem cu toții că nu e așa.

- Uneori le spun aparținătorilor că a decedat și mă întreabă dacă mai pot face totuși ceva.

- Cum să fiu asertivă cu persoanele tari în clonț? Îmi vine să urlu când văd cm se plâng de niște chestii care nu sunt mare lucru pe lângă ce am îndurat eu în echipa asta, iar apoi pică iar totul pe mine!

- Când îi aud pe pacienții , care iau suplimente în loc de medicamente și cred că vaccinul e nașpa și îi omoară, îmi vine să fac efectiv un tantrum, dar mă abțin! Cum aș putea să le schimb părerea, fără să sar în aer?

- Dacă aș deschide gura în conflicte, aș spune lucruri regretabile, pentru că sunt capabilă să fac oamenii să se simtă foarte prost. Așa că tac, mai bine nu mai zic nimic.

- Aseară eram pe program, de dimineață vin pregătit de muncă și constat că altcineva s-a trecut pur și simplu în locul meu, fără să mă întrebe nimic.

- Pacientul din salonul X a plecat într-o lume mai bună...

- Nu știam că va trebui să fac și pe psihologul cu colegii mei care nu știu să își gestioneze emoțiile.

- Când am avansat, de la infirmieră la asistentă, primul lucru a fost să aleg alt spital, pentru că nu voiam să fiu șefa colegelor mele. Le vizitez și acum cu drag.

- În rezi, plângeam după vizită, pentru că mă simțeam mereu criticată. Acum mă simt mult mai bine, doar eu cu pacientul. Nu aș vrea să mai revin în spital, e foarte greu pentru colegii mei din spitale.

- E legea junglei în spitale, fiecare se descurcă cm poate!

- Noi nu cerem ce avem nevoie, în general ne complacem. Apoi cineva cere și obține de la management, iar ceilalți rămân șocați că a obținut așa ușor lucrul respectiv.

Și ceva mai amuzant, de final:

- Șeful de secție e mai moale ca o balegă. Chiar nu are cm să mă ajute. :)

Grupul nr 7 de "Medici Competenți Emoțional" începe în curând. Vara asta e un moment bun să faci o schimbare în direcția pe care ți-o dorești și să fii alături de oameni care trăiesc ce trăiești și tu, într-un format axat pe evoluție. Te aștept cu un mesaj în privat, dacă ești interesat(ă).

Joia aceasta susțin un workshop GRATUIT, pentru medicii care vor să testeze varianta de dezvoltare a competențelor de comunicare și relaționare, respectiv vor să înțeleagă cu ce i-ar putea ajuta un asemenea demers.

Apoi există posibilitatea de a intra în programul de grup "Medici Competenți Emoțional", dar nu este nicio obligație în acest sens.

Fac aceste workshop-uri pentru a cunoaște medici noi și a mă familiariza cu cât mai multe dintre situațiile actuale ale sistemului medical, dar și pentru a oferi diverse soluții utile și care pot fi aplicate imediat.

Dacă doriți sa participați, vă aștept cu un mesaj în privat: numele, specialitatea, spitalul/ clinica în care lucrați și orașul.

Spor în toate! :)

👉 Vrei să știi cm să le motivezi pe colegele asistente să te susțină așa cm ai nevoie ca să ai rezultate excelente, în calitate de medic?

💫 Oferă-le un feedback constructiv (ceva ce îți dorești să schimbe) la 4-5 feedback-uri pozitive, nu invers. Deci nu pleca de la premisa că: "ce este bine e normal și spunem doar ce nu ne convine". :)

💫 Observă prima dată ce au făcut bine, chiar dacă acel lucru bun se află printre alte 10 comportamente nedorite. Și spune-le că apreciezi acel lucru și că te-a ajutat foarte mult.

💫 Spune-le "mulțumesc mult pentru ajutor" la finalul unui act medical în care te-au susținut (ex: la finalul unei operații). Gândește-te că fără ele chiar nu ai putea să te descurci, privește-le în ochi și arată că ești sincer recunoscător.

💫 Dacă un pacient sau opinia publică te laudă pentru reușitele tale medicale, specifică mereu faptul că îi ești recunoscător echipei tale și mai ales doamnelor asistente, care te susțin mereu.

💫 Dacă nu vor să facă ceva ce tu consideri că se află în fișa postului lor, în loc să te enervezi și să le precizezi că este responsabilitatea lor, alege să le spui că înțelegi că ele nu consideră că este treaba lor (este percepția lor oricum și nu vei ajunge nicăieri incercând să le convingi de altceva), însă ai mare nevoie să te ajute, ca să puteți avea un rezultat bun în final, pentru pacienți.

👉 Ce vei observa după?

Că ai din ce în ce mai multe motive de recunoștință, iar colegele tale asistente te susțin tot mai mult în ceea ce ai nevoie, ca să obții acele rezultate bune.

Pentru mai multe idei de relaționare sănătoasă, hai în grupul privat de FB (link în comentarii), unde îți voi oferi resurse legate de felul cm să te reglezi emoțional, inclusiv în situațiile dificile, cm să influențezi cu succes lucrurile în direcția dorită și cm să aplici un stil de comunicare și relaționare asertiv.

Tot acolo anunț detaliile următoarelor workshop-uri gratuite, inclusiv cel din 21 mai.

PS: tu ce alte replici sănătoase emoțional ai practicat în relația cu colegele asistente medicale și ai observat că funcționează? :)