Coach Loredana Atanasiu

Coach Loredana Atanasiu

Share

Coach Profesionist | Te însoțesc să ajungi la performanța care nu te epuizează, ci te împlinește.

09/04/2026

Fix după zăpada aceea mare, într-o sâmbătă, când ne întorceam de la Ferma animalelor, am făcut o pană de toată frumusețea.

Era spre seară și se lăsase și mai tare frigul, dar Cosmin s-a hotărât să schimbe el roata. Eu și Nikolas am stat lângă mașină, ne-am uitat la ce face și am povestit despre situație.

Am zis de atunci că Nikolas sigur își va aminti despre această pățanie, dar nu m-am așteptat ca, la niște săptămâni bune, pe când eram într-un mall și îl plimbam cu o mașinuță, el să se dea jos și să zică:
„Mașinuța a făcut pană, eu sunt tati și o repar.”

Da, am fost mândră de el. Da, i-am scris imediat lui Cosmin să-i spun.

Pe de altă parte, m-am gândit: Doamne, cât impact avem în viețile copiilor noștri și poate că nici nu ne dăm seama. Cât de mult ne copiază ei și noi poate că nu conștientizăm. Și câte lucruri mai avem de crescut la noi.

Cumva… dezvoltarea noastră nu e doar despre noi, ci și despre copiii noștri.

Felul în care nu e doar despre noi, ci și despre moștenirea pe care le-o lăsăm copiilor noștri.

Relația pe care noi o avem cu profesia noastră îi impactează.

Și atunci te întreb, în timp ce mă întreb și pe mine: ce moștenire vrei să-i lași copilului tău?

02/04/2026

Cu toții vrem succes, dar… rareori ne și definim ce înseamnă acest succes. Cum știi că ai ajuns la succes?

Și apoi, cm știi că acel succes e chiar ceva ce tu chiar vrei?

Spun asta și pentru că sunt mulți oameni care, odată ajunși la acel succes pentru care și-au sacrificat multe aspecte ale vieții, își dau seama că nu e tocmai ceea ce își imaginau.

Și atunci te întreb:

✅ Ce înseamnă succesul pentru tine?
✅ Cum îl măsori, cm îl recunoști?

Pentru mine, succesul înseamnă să fac ceea ce îmi place și să mă pot bucura de oamenii dragi, să pot fi cât se poate de prezentă în viața copilului meu.

Dar pentru tine, cm arată acest succes?

25/03/2026

Lipsa de focus nu e despre lipsa de disciplină. Are și disciplina un rol, dar… înainte de orice, ai nevoie de . Să îți clarifici pe ce anume vrei să te concentrezi.

Dacă nu îți e clar pe ce anume vrei să te concentrezi, e greu să ai focus. Pentru că nu știi pe ce. E ca și cm ai vrea să mergi mai repede, dar nu știi încotro și, mai ales, pentru ce.

Și atunci, dacă e de interes, te invit să-ți răspunzi în scris și, poate, dacă vrei, chiar să împărtășești și cu mine.

Care sunt aspectele din viața ta în care ai nevoie de mai mult focus?

18/03/2026

Dacă îți este greu să-ți stabilești prioritățile sau pur și simplu vrei să te uiți mai atent la activitățile care aduc valoare în viața ta, te invit la o întâlnire gratuită cu mine.

Vineri, pe 19 martie, de la ora 11:00, pe Zoom, te aștept să lucrăm împreună la identificarea priorităților pentru săptămâna următoare.

Lasă-mi un mesaj privat cu textul “vreau să particip” și îți trimit toate detaliile.

12/03/2026

Nu e întotdeauna atât de mult despre prioritizare în sine, cât e și despre nevoia de contribuție.

Dacă în mod constant trăiesc sentimentul că munca mea nu contează, dacă mare parte din timp rezolv lucruri care vin către mine, lucruri pe care le consider nesemnificative, atunci problema mea nu e că nu știu neapărat să prioritizez, ci că mai degrabă nevoia mea de a contribui e neîndeplinită și atunci caut să fac n lucruri doar să simt că fac ceva util. Să simt că am și eu o contribuție.

Cu alte cuvinte, înainte să pun efectiv pe hârtie ce am de făcut, e necesar să știu ce e important pentru mine să fac, astfel încât să simt eu, în primul rând, că acțiunile mele contează.

Că aduc valoare.

Și nu e nevoie neapărat să fac lucruri mari, ci mai degrabă să văd însemnătatea acelor lucruri, poate mici, dar pe care le fac și care contribuie la o lume mai bună.

Uneori, un simplu zâmbet dat colegei contribuie la o stare mai bună. Starea mea e mai bună, iar o stare mai bună are capacitatea de a influența și starea celor de lângă mine.

Și de aici, multe uși nebănuite încep să se deschidă.

06/03/2026

Uneori ne pierdem focusul nu pentru că nu știm să ne organizăm mai bine.

Ci pentru că, undeva în interior, fugim.

Fugim de ceea ce nu ne mai împlinește.

Fugim de lucrurile care nu mai aduc sens în viața noastră.

Și fugim și atunci când ne e teamă că nu vom face lucrurile perfect.

Un „perfect” pe care, de multe ori, nici măcar nu știm să îl definim cu adevărat.

Așa că, dacă nu știm exact ce vrem… fugim.

Pentru că bănuim că nu îl vom obține și ne e teamă să stăm față în față cu starea lui “nu mi-a ieșit perfect”.

Poate și pentru că, la un moment dat, am învățat că performanța este calea spre iubire.

Că suntem văzuți, validați sau apreciați numai atunci când facem lucruri spectaculoase.

Și atunci intrăm, uneori fără să ne dăm seama, într-o capcană: o parte din noi ajunge să creadă că merită iubirea doar atunci când este „top performer”.

Iar când obosim…
când nu mai avem energia de altădată…
începem să intrăm în panică.

Ne lovim de un zid pe care simțim că nu îl mai putem depăși.

Parcă ne fuge pământul de sub picioare.

Și ne simțim sleiți de energie.

Fix energia aceea care, cândva, ne ajuta să facem lucruri wow.

Dar știi ceva?

Aici merită să ne oprim un moment.

Performanța nu este și nu ar trebui să fie niciodată factura pentru iubire.

Conștientizăm sau nu, suntem iubiți pentru ceea ce suntem. Nu pentru ceea ce facem.

20/02/2026

Îți povestesc azi despre o tehnică simplă, dar de impact. O abordare care te ajută să te dezvolți, dar și să socializezi.

18/02/2026

Dacă îți e greu să iei o decizie și simți că te blochezi, te înțeleg.

Sunt momente în care e o adevărată provocare să alegi între ceva și altceva.

Pe de o parte, cauți ceva sigur și, pe de altă parte, vrei să rămâi aproape de lucrurile în care crezi. Aproape de idealul tău.

E dificil, mai ales într-o perioadă atât de instabilă cm e cea pe care o trăim acum.

Și fix aici vreau să ajung.

Dacă e să vorbim pe bune, nimic nu e sigur.

Dar să rămâi fidel valorilor tale e o chestiune care construiește siguranță în tine.

Să acționezi în acord cu valoarea pe care o aduci în viața clienților tăi e ceva ce te împuternicește.

Să îți comunici condițiile care te sprijină să oferi calitate e ceva ce îți aduce creștere pe toate planurile.

Să îți clarifici ce vrei și ce e important și relevant pentru tine acum e semn de maturitate.

Tu știi cel mai bine care e decizia potrivită.

Și dacă încă ți se pare că nu știi, întreabă-te: Ok, ce mi-e frică să pierd?

Ce altă variantă mai am, totuși, la dispoziție?

Ce i-aș spune prietenei mele să facă, dacă ar fi în locul meu?

Si mai e ceva: de multe ori, deciziile sunt doar decizii. Mai important e ce faci mai departe cu ele, cm le faci sa fie in avantajul tau.

09/02/2026

Știu, clienții tăi sunt importanți.

Colegii și colaboratorii tăi înseamnă mult pentru tine.

Să fii cu un pas în față e semnătura ta.

Dar… te rog, când îți faci planul săptămânii, fă loc și pentru tine.

Pentru mersul la sală.

Doar e important pentru tine să te simți bine, nu-i așa?

Pentru cartea aceea pe care o citești de plăcere, nu pentru că „trebuie”.

Pentru plimbarea aceea în care doar caști ochii și respiri.

Pentru somnul acela bun de care ai atât de multă nevoie.

Și, în general, pentru tot ceea ce te hrănește.

Pentru că atunci când te hrănești… performezi sănătos, iar calitatea vieții tale crește.

01/02/2026

Performanța sănătoasă cere să ai grijă și de tine.

30/01/2026

Da, rezultatele sunt importante. Au rolul lor.
Îți arată unde te afli acum.

Pe de altă parte, rezultatele nu înseamnă totul.

Și spun asta mai ales dacă rezultatele tale de acum nu sunt extraordinare. Sau nu sunt așa cm ți-ai fi dorit.

Da, e neplăcut.

Și totuși… rezultatele tale de acum nu sunt totul.

Nu reflectă întreaga ta imagine de profesionist, ci mai degrabă sunt poza unui moment.

A unui punct din viața ta.

Nu o concluzie despre tine, despre valoarea ta sau despre cât de capabil, (-ă) ești.

Dacă te afli într-un astfel de moment, în care nu te bucuri de rezultate dorite, invitația mea este să eviți să pui totul în cârca ta.

Nu spun să arunci vina asupra celorlalți.

Și nici să sari peste întrebarea: „Ce pot face diferit data viitoare?”

Spun doar să te uiți și la contextul în care te afli.

Poate a fost un an greu din punct de vedere personal. Poate a fost prea mult. Poate că tot ceea ce ai putut face a fost să rămâi pe linia de plutire.

Și e ok. Va trece și asta și vei reveni la rezultate mai bune.

Poate că mediul în care ești nu te sprijină să-ți accesezi resursele sau dorința de a performa.

Poate că duci prea multe singur, (-ă) și ești doar un om.

Uită-te și la aceste lucruri atunci când îți evaluezi rezultatele. Nu doar la ceea ce „n-ai făcut”.

Evaluează și motivele pentru care n-ai reușit.

Pentru că, de cele mai multe ori, atunci când nu avem rezultatele dorite, în interior e mai mult decât se observă la o
primă privire.

28/01/2026

Faci multe lucruri în fiecare zi, dar de câte ori te oprești puțin să te întrebi?

💡 Cât efort investesc în toate activitățile astea
și cât primesc înapoi?

💡 Care sunt activitățile care îmi dau cel mai mare nivel de satisfacție?

💡 Dar care sunt cele care mă seacă de energie?

💡 Cum pot face mai mult din lucrurile care îmi aduc satisfacție?

💡 Ce anume din tot ceea ce fac acum merită păstrat și la ce anume e vremea să renunț sau, poate, să fac mai puțin?

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Bucharest?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Category

Address


Bucharest