Budo Gym Club Kyokushin

Call Directions Website Contact the business

Budo Gym Club Kyokushin Clubul Sportiv BUDO GYM organizeaza cursuri de AUTOAPARARE si KYOKUSHIN KARATE pentru toate vârstele DE CE SĂ TE ÎNSCRII LA CLUBUL NOSTRU? Vrei sa fii campion?

Importanţa karateului kyokushin în viaţa copiilor şi a adulţilor

Scopul primordial al karateului kyokushin este acela de a educa fizicul şi spiritul făcând fiinţa umană să atingă acea treaptă a armoniei depline atât cu sine însuşi cât şi cu universul înconjurător. În acest sens, artele marţiale sunt potrivite pentru orice vârstă. Fie că vorbim despre iniţierea în sport, despre sportul de performanţă, sau că vorbim despre exerciţii fizice pentru vârste înaintate, kyokushin karate este absolut ideal deoarece antrenează în mod egal toate calităţile motrice ale fiinţei umane (viteza, forţa, rezistenţa, mobilitatea, coordonarea şi îndemânarea), punându-se în primul rând accent pe o disciplină exemplară. Respectarea unei etichete atât în sala de antrenament (dojo), în viaţa de zi cu zi şi în societate, dar mai ales respectarea unor reguli (care amintesc de codul „Bushido” al samurailor) bazate pe respectul de sine, pentru cei din jur şi faţă de înaintaşi, fac din artele marţiale una dintre cele mai moderne şi mai eficiente metode de educare şi formare a caracterelor nobile de care societatea noastră are atâta nevoie! Karate kyokushin în sens interior, din perspectivă energetică

Atât adulţii dar mai ales copiii pot fi clasificati astfel: ca fiind cu excedent de energie sau cu deficit de energie. Ambele categorii au nevoie de un mediu care să îi aducă la un nivel de energie optim şi sănătos pentru viaţa de zi cu zi. Copiii hiperkinetici vor avea ocazia în cadrul antrenamentelor de kyokushin karate să îşi consume această energie suplimentară de care dau dovadă, iar în timp aceştia vor învăţa să-şi canalizeze conştient această energie către activităţile necesare lor: şcoală, teme, activităţi complementare etc. Pentru copiii cu deficit de energie, sau cu o lipsă a dezvoltării calităţilor motrice, kyokushin karate poate avea un efect care să contrabalanseze tendinţa de slăbiciune, stagnare fizică, lipsa de iniţiativă şi chiar a stării de somnolenţă continuă. Aceştia vor fi solicitaţi îndeajuns de puţin încât să nu li se pară prea greu antrenamentul şi să renunţe, dar îndeajuns de mult încât corpul lor să înceapă să genereze din ce în ce mai multă energie pentru a face faţă atât antrenamentului cât şi cerinţelor vieţii. Karate kyokushin în sens exterior, vizibil cu ochiul liber, pe scurt

Un antrenament de karate kyokushin va începe şi se va termina întotdeauna cu politeţea, care include forme de respect ce sunt prezentate atât faţă de profesor cât şi de colegi. Antrenamentul începe cu o parte de încălzire care pregăteşte organismul pt efort, parte ce include mai multe forme, cm ar fi gimnastica, stretchingul etc. Apoi se trece la partea fundamentală a antrenamentului, compusă fie din combinaţii de tehnici ce le pun la încercare coordonarea şi îndemânarea, fie serii de paşi cu tehnici executuate din diferite poziţii, toată lumea în acelaşi timp, fapt ce îi disciplinează şi îi învăţă să lucreze toţi ca un tot unitar, înlăturând asfel şi sentimentul de oboseală. Dispunerea elevilor în formaţie şi executarea tehnicilor la unison ne evidenţiază faptul că în kyokushin karate găsim fie o activitate de tip individual: participarea la competiţii, susţinerea unui examen de centură; fie o activitate în colectiv: participarea la demonstraţii de arte marţiale, lucrul cu partener; în acest sens integrarea în societate se face mult mai uşor, elevul fiind obişnuit să socializeze atât verbal cât şi paraverbal. De asemenea, pe lângă binecunoscuta Kata (înlănţuirea de tehnici ca într-o „poezie”; existând o multitudine de astfel de înlănţuiri), elevii învaţă poziţii şi maniere de luptă, elemente de autoapărare, soluţii optime de ieşirea cu succes dintr-o situaţie de luptă, etc.

În cadrul unui antrenament de karate găsim şi exerciţii de forţă precum flotări, abdomene, genuflexiuni etc. în diferite modalităţi de executare, având ca scop creşterea forţei. Prin exerciţiile făcute la antrenamentul de karate kyokushin elevii noştri învaţă că se pot antrena oriunde, fără a avea nevoie de obiecte, folosind doar corpul prorpiu. Pentru cei mici, jocurile de tip ştafetă sau acelea cele ce implică tehnicile şi poziţiile învăţate, sunt un deliciu, antrenamentele pentru cei mici fiind structurate astfel pentru ca aceştia să le recepţioneze ca pe o joacă, nu ca pe ceva stresant. Karate kyokushin din perspectiva socializării

Indiferent că avem un copil sau un elev care practică karate pentru sine, fie că avem pe cineva care practică kyokushin karate de performanţă, toţi sunt educaţi în spiritul respectului şi a discplinei, astfel fiecare elev este la fel de important ca şi ceilalţi. Atmosfera elevilor dintr-o şcoală de karate kyokushin va fi întotdeauna una relaxată şi zâmbitoare, ce are ca scop scoaterea şi încurajarea copiilor să iasă din zona „telefon şi tabletă”, zona ce generează deficienţe mari de socializare când aceştia vor ajunge la vârsta adolescenţei, dar şi la maturitate. Prezenţa la activităţile din cadrul fiecărui antrenament, la cantonamente, tabere, excursii, concursuri, examenele de centură (avansare în grad – schimbarea culorii centurii) şi diferitele evenimente la care o şcoală de karate kyokushin participă, au ca scop sporirea încrederii în sine a elevului, învăţarea unei bune gestionare a dialogurilor inter-umane, sedimentarea capacităţii de a socializa cu oameni de toate vârstele etc. Fiindcă antrenamentul de karate înseamnă înainte de toate sănătate fizică şi psihică! Fiindcă ştim cu toţii că „sportul modelează caractere”, iar artele marţiale sunt una dintre cele mai eficiente metode de educare a tinerelor generaţii! Fiindcă la noi vei fi tratat cu respect! Fiindcă vei beneficia de antrenamente personalizate, în funcţie de capacitatea ta! Fiindcă prin antrenamentele noastre, îţi vei dezvolta calităţile motrice şi nu numai! Fiindcă prin antrenamentele noastre vei câştiga încredere în sine şi echilibru interior! Fiindcă alături de noi poţi deveni campion!! FIINDCĂ PENTRU NOI, FIECARE MEMBRU AL CLUBULUI NOSTRU CONTEAZĂ!!




În concluzie, vrei să fii sănătos, puternic? Vrei să-ţi formezi un caracter puternic şi frumos? Vrei să faci faţa provocarilor vieţii şi ale străzii? Vino la BUDO GYM! Şi primeşti echipament gratuit! Telefon: 0722 391 438



CINE SE POATE ÎNSCRIE LA NOI

Ai între 4 – 60 ani? Starea de sănătate îţi permite să practici arte marţiale de contact? TE POŢI ÎNSCRIE ORICÂND, FĂRĂ NICI UN EFORT SUPLIMENTAR!!! Vino şi vizitează-ne, asistă/participă la unul dintre antrenamentele noastre şi apoi, te aşteptam cu drag să faci parte din CLUBUL BUDO GYM!! Săli de antrenament:

• Sector 3 – Timpuri Noi (str. Nerva Traian, lângă staţia de metrou Timpuri Noi, pasajul Mărășești și Splaiul Unirii) detalii aici -> http://budogymclub.ro/cursuri-de-arte-martiale-si-autoaparare-sector-3-metrou-timpuri-noi-langa-statia-de-metrou/
• Sector 4 – Parc Tineretului (vis-a-vis de Mausoleul din parcul Carol, aproape de Cimitirul Bellu şi de staţia de metrou Eroii Revoluției) – detalii aici -> http://budogymclub.ro/cursuri-de-arte-martiale-si-autoaparare-sector-4-parc-tineretului-lipit-de-parcul-carol/
• Sector 5 – 13 Septembrie (Zona Parc Sebastian, Prosper Sebastian, Drumul Sării, Răzoare, lângă Carrefour Vulcan) – detalii aici -> http://budogymclub.ro/cursuri-de-arte-martiale-si-autoaparare-sector-5-13-septembrie-langa-carrefour-vulcan/

10 Octombrie 2026, a XIII-a editie a ROMANIAN OPEN – Bucharest Challenge Cup! O competitie cu 450 sportivi din 50 de clu...
11/10/2026

10 Octombrie 2026, a XIII-a editie a ROMANIAN OPEN – Bucharest Challenge Cup!
O competitie cu 450 sportivi din 50 de cluburi reprezentand 5 tari!
Ieri, in Sala Apollo din capitala, am avut vazut cu totii o competitie de top, cu un nivel al sportivilor foarte ridicat la proba de kata dar mai ales la cea de kumite!
A fost o munca titanica in pregatirea, organizarea si desfasurarea acestui eveniment insa A MERITAT!
Am reusit cu totii, sportivi, antrenori, parinti, spectatori, sustinatori, sa mai scriem o pagina frumoasa in istoria artelor martiale si in mod special al karate-ului kyokushin din Romania si Europa!
Multumesc echipei de organizare a acestei competitii – staff-ul Budo Gym, niste oameni extraordinari care au dus tot greul organizarii acestui eveniment, precum si colegilor mei din FRKK si tuturor parintilor si sustinatorilor din clubul Budo Gym care au avut o contributie majora la partea de organizare logistica a competitiei de-a lungul celor 13 editii de pana acum.
Totodata vreau sa adresez multumiri in mod special celor care au fost alaturi de noi in tot acesti ani si care ne-au ajutat enorm in realizarea acestui eveniment: Cosmin Horatiu Jieanu Eduard Ghindoc , Ticu Placinta , Viorel Manole , Nicu Mazilu , FTMB - Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti
Multumesc de asemenea tuturor cluburilor care au participat la acest eveniment, antrenorilor, sportivilor, sponsorilor, parintilor pentru sprijinul acordat si in mod special echipelor de arbitri care au avut o misiune foarte grea la aceasta competitie foarte puternica!
Toti cei prezenti am facut ca acest eveniment sa fie unul la superlativ si ma inclin in fata voastra cu respect si va doresc tuturor din partea mea, a Clubului Budo Gym si Federatiei Romane de Karate Kyokushin, mult succes si sa ne vedem cu bine si la urmatoarea editie din 16 octombrie 2027!
OSU! 🇷🇴💪🏆🥋

Ieri, 26 Septembrie 2026, a avut loc in comuna Varasti, Cupa Gladiator, organizata de Clubul Spirit Dojo. Felicitari org...
27/09/2026

Ieri, 26 Septembrie 2026, a avut loc in comuna Varasti, Cupa Gladiator, organizata de Clubul Spirit Dojo. Felicitari organizatorului Sensei Mihai Stefan! Felicitari sportivilor, antrenorilor si sustinatorilor Budo Gym Club Kyokushin pentru rezultatele excelente obtinute la acest concurs! OSU! 🏆💪👊

SUPER SPARRING cu peste 200 de sportivi din Romania și Bulgaria, organizat de Federatia Romana de Karate Kyokushin si Cl...
19/09/2026

SUPER SPARRING cu peste 200 de sportivi din Romania și Bulgaria, organizat de Federatia Romana de Karate Kyokushin si Clubul Budo Gym Bucuresti!!!
Un test dur si necesar in pregatirea competitiilor ce ne asteapta in aceasta a doua jumatate a anului competitional 2026 si o experiență importantă pentru toti sportivii prezenti.
Multumim tuturor cluburilor, antrenorilor si sportivilor care au participat la acest eveniment!
Si mai ales ii felicităm pe toți sportivii prezenti pentru efortul, curajul și seriozitatea de care au dat dovadă si le dorim mult succes la competitiile la care vor participa!
OSU! 🥋💪👊

10/09/2026

One month until the great european event of kyokushin karate - ROMANIAN OPEN – Bucharest Challenge Cup, XIII th edition, October 10, 2026!!!
Let's enjoy karate kyokushin together!
OSU! 💪👊🥋

In perioada 06-07 Iunie 2026, in cadrul Stagiului de Vara, sportivii clubului Budo Gym au sustinut examenul de grad, tot...
08/06/2026

In perioada 06-07 Iunie 2026, in cadrul Stagiului de Vara, sportivii clubului Budo Gym au sustinut examenul de grad, toti sportivii examinati obtinand cu succes urmatoarea centura in karate kyokushin! Felicitari tuturor participantilor si in mod special sportivilor care au promovat examenul!
OSU! 🥋💪👊

09.05.2026 - „BUDO GYM SPRING CUP”, editia a XI-a, o competitie interna a Budo Gym Club Kyokushin la care au participat ...
09/05/2026

09.05.2026 - „BUDO GYM SPRING CUP”, editia a XI-a, o competitie interna a Budo Gym Club Kyokushin la care au participat o parte din sportivii clubului.
Felicitari tuturor pentru curajul cu care au luptat si pentru experienta acumulata in aceasta prima provocare a lor pe lungul drum al karate-ului kyokushin.
Multumiri parintilor pentru rabdare si sustinere!
Multumim FTMB - Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti - pentru sprijinul oferit in realizarea acestui eveniment!
Va doresc tuturor mult success in continuare si mult spor la antrenamente!
OSU! 🏆🥋👊

Address

Strada Samuil Vulcan Nr. 8
Bucharest
051521

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Budo Gym Club Kyokushin posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Budo Gym Club Kyokushin:

Shortcuts

Share