Cunoaste Romania Pe Bicicleta

Cunoaste Romania Pe Bicicleta

Share

In urmatoarele doua saptamani voi calatori cu bicicleta prin Romania

01/08/2016

Se pare că cea de-a șasea zi nu a fost cu noroc. Prima parte a zilei a fost perfectă. M-am trezit și am înotat cam o oră în lacul sărat lângă care îmi amplasasem cortul, apoi am plecat spre Sibiu. Până pe la ora 3 am vizitat Sibiul, iar după aceea am pornit spre un camping aflat la 13 km de oraș. Aici a început partea nasoală a zilei... Când mai aveam 5 km pana la camping a început să plouă încetișor. Nu era cine știe ce așa că am continuat să merg. Am ajuns la camping, am plătit taxa, iar între timp ploaia se potolise, așa că am început să îmi instalez cortul. Am apucat să îl întind și a început brusc o ploaie torențială și.. bineînțeles nu apucasem să ridic cortul și m-a udat bine iar cortul semăna mai mult cu o piscină gonflabilă. A trebuit să aștept să se oprească ploaia, apoi să scot apă din cort și să îl ridic. Într-un final am reușit să rezolv problema și voi putea dormi pe uscat (sper!).

31/07/2016

La finalul celei de-a cincea zi mă aflu într-un loc foarte relaxant. Toată ziua am petrecut-o pe drum, însă când am ajuns la destinație am avut parte de relaxare cm numai în stațiunile balneare este posibil. O bălăceală lungă într-un lac sărat din Ocna Sibiului a făcut ca drumul lung pana aici să nu mai conteze, iar priveliștea minunată de la apus și oamenii din zona au conturat imaginea unei stațiuni perfectă pentru relaxare!

30/07/2016

Astăzi am avut parte de o mulțime de locuri nemaipomenite. Dimineață am vizitat lacurile si muntele de sare din Sovata, apoi am pornit spre Odorheiu Secuiesc. Iar la sfârșitul celei de-a patra zi mă aflu într-un oraș de care m-am îndrăgostit. Sighișoara e unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut. Zidurile cetății, casele din interiorul ei, turnul cu ceas, felinarele, pavajul din piatră, toate sunt o splendoare.

29/07/2016

Cea de-a III-a zi s-a dovedit a fi destul de obositoare. Am urcat aproape toată ziua, însă, pot spune că s-a meritat. Pe bicicletă, drumul de la Lacul Roșu până la Sovata pare infinit, dar, priveliștea minunată m-a ajutat să mai uit de asta și ultimii 20 km de coborâre au făcut să merite efortul. Pe bicicletă, la 60 km/h, pe drumul șerpuit de munte, senzația e minunată ( mai puțin momentul în care te lovește o insectă... ustură! ). Cred că e suficient pentru azi.. Oboseală se simte din plin și mâine e o nouă zi de biciclit.

28/07/2016

Astăzi a fost a doua zi de drumeție. Am plecat din Piatra Neamț în jurul orei 8, am ajuns la Bicaz pe la 10 jumătate și m-am mai plimbat pe acolo puțin. La 12 am plecat din Bicaz spre Lacul Roșu, iar la scurt timp am dat de o păstrăvărie superbă unde am făcut popas și am mâncat o ciorbă de păstrăv. Am avut parte de peisaje de vis: drumul șerpuindu-se printre stânci, mirosul de brad și vântul răcoritor, zgomotul produs de râul care era când pe o parte a drumului, când pe cealaltă. Cheile Bicazului se pare că mi-au pus capac, după ce am ajuns la Lacul Roșu nu mai eram în stare să continui, așa că am găsit un camping și voi rămâne peste noapte aici.

27/07/2016

Astăzi a fost prima zi de drumeție. Am plecat din Vaslui la ora 7:40, am luat o mică pauză la Negrești, pe traseu am întâlnit un domn de origine franceză cu care am discutat vreo 5 minute și ne-am continuat drumul. La ora 13:00 am intrat în Roman, unde am întâlnit doi bărbați care m-au impresionat. M-au ajuns cu bicicletele din urmă și m-au invitat la o ciorbă caldă, care a prins foarte bine! Apoi, pe la ora 3 am plecat din Roman spre Piatra Neamț. Oboseala a început să se simtă, bagajul părea tot mai greu și dealurile tot mai lungi. În cele din urmă am ajuns în Piatra, undee voi rămâne în această seară. Cam atât am realizat astăzi, sa ne auzim cu bine mâine seară!

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Bucureşti Sectorul 1?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Website

Address


Bucureşti Sectorul 1