30/09/2026
CAMPIONATUL NAȚIONAL DE GIMNASTICĂ ARTISTICĂ MASCULINĂ (juniori) – LUGOJ 2026
Mâine începe, la Lugoj, Campionatul Național Individual al Juniorilor I, II și III la gimnastică artistică masculină, competiție organizată de Federația Română de Gimnastică în perioada 1–4 octombrie 2026, la Sala Sporturilor „I.K. Ghermănescu”.
Sala este pregătită, iar Lugojul este gata să primească aproape 90 de tineri gimnaști din întreaga țară, care vor concura la nivelurile 1–5 pentru titlurile naționale și pentru calificarea în finalele pe aparate. În cadrul competiției va fi acordat și Trofeul „Nicolae Vieru”, destinat celui mai performant club sportiv la gimnastică artistică masculină.
PROGRAM
Joi, 1 octombrie
Sosirea participanților, validarea sportivilor și antrenamentele de acomodare pentru toate nivelurile. Seara va avea loc ședința tehnică și întâlnirea cu antrenorii cluburilor afiliate.
Vineri, 2 octombrie
Concursul de individual compus și calificările pentru finalele pe aparate pentru Juniorii II și I, nivelurile 4–5, precum și pentru Juniorii III, nivelurile 1 și 2.
Sâmbătă, 3 octombrie
Concursul de individual compus și calificările pentru finalele pe aparate la Juniorii II, nivelul 3.
Duminică, 4 octombrie
Finalele pe aparate, pentru toate nivelurile, urmate de festivitatea de premiere.
Competiția va putea fi urmărită în direct pe pagina de Facebook a Federației Române de Gimnastică și pe canalul oficial de YouTube al Federației.
Federația Română de Gimnastică adresează mulțumiri speciale Primăria Municipiului Lugoj, domnului primar Călin Dobra și întregii administrații publice locale pentru sprijinul, deschiderea și implicarea în organizarea acestei competiții. Faptul că Lugojul găzduiește din nou gimnastica de performanță reprezintă o confirmare a legăturii puternice dintre acest oraș și gimnastica artistică românească.
Mulțumim, de asemenea, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Agenția Națională pentru Sport și Asociației Dedeman pentru susținerea acordată sportului românesc și gimnasticii de performanță.
Un mulțumesc special adresăm OMV Petrom, pentru sprijinul oferit dezvoltării performanței în gimnastica românească.
Mulțumim și partenerului Bucovina – Sete de echilibru, precum și tuturor celorlalți parteneri ai Federației Române de Gimnastică — Moreau Sport Couture, B&B Collection, Dr. Elena Martin – Scientific Skincare, Gymnova prin Sportlife Group, Matrix, Brenntag și OrtoKinetic — pentru încrederea acordată și pentru contribuția lor la susținerea activității Federației și a sportivilor români.
Mâine deschidem, la Lugoj, un nou capitol dedicat viitoarei generații a gimnasticii artistice masculine.
1–4 octombrie 2026
Sala Sporturilor „I.K. Ghermănescu”, Lugoj
Bun venit la Lugoj și mult succes tuturor sportivilor!