27/10/2026
Cel mai frumos salut din Bali începe cu un cuvânt 100% românesc.
Oriunde te oprești pe această insulă - la poarta unei case tradiționale, la piață sau într-un templu -, localnicii își împreunează mâinile la piept, fac o plecăciune discretă și îți spun blând:
„Om Swastyastu.”
Pentru urechea noastră, primul cuvânt sună izbitor de familiar: „Om”.
Parcă ți-ar spune direct, pe limba ta: „Omule drag, să ai parte de pace, siguranță și lumină.”
În tradiția lor sacră, Om reprezintă energia primordială a vieții, iar Swastyastu este o binecuvântare de bine și sănătate. Însă detaliul care te dezarmează complet nu este traducerea, ci felul în care te privesc atunci când o spun.
„Limba noastră-i o comoară” — dar nu credeam să-i găsesc ecoul tocmai aici, în Bali.
Așa cm scria Alexei Mateevici:
„Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.”
Am învățat aceste versuri încă de pe băncile școlii, dar rareori ne gândim cât de adânc merg acele „adâncuri”.
Gândește-te cm privim noi oamenii în agitația de zi cu zi de acasă:
Privirea evitantă, înfiptă în ecranul telefonului sau în asfalt.
Ochii încruntați, privire fixată rigid „în tunel”.
Tensiune continuă în frunte și în mușchii feței — de parcă fiecare om sau semafor ar fi un obstacol.
Aici, când un balinez te salută, nu te evaluează și nu se grăbește. Te privește direct în ochi, cu un calm care îți coboară pulsul pe loc.
Iar corpul tău răspunde la secundă:
Când contactul vizual este cald și lipsit de amenințare, sistemul nervos iese automat din modul de stres („luptă sau fugi”). Tensiunea cronică din mușchii globului ocular se eliberează, clipitul revine la ritmul natural, iar câmpul vizual periferic — blocat de stres — se redeschide.
Vederea obosește și de la felul rigid în care privim lumea.
Nu degeaba spun mereu:
„La Ochii care RAR ZÂMBESC, dioptriile lor CRESC!”
Nu poți avea o vedere clară și relaxată dacă privirea ta transmite mereu defensivă și grabă.
