24/09/2026
Ultimii giganți din Seychelles – țestoasele care au supraviețuit oamenilor
Astăzi Facebook mi-a amintit prin câteva fotografii făcute acolo cu noua ani in urma, de Prison Island, acolo unde trăiește o colonie de cca 100 de țestoase. În 1919, guvernatorul britanic al Seychelles a trimis în Zanzibar patru țestoase gigantice de Aldabra (este o mica insula care aparține de arhipelagul Seychelles dar se afla departe de Mahe, parca e mai aproape de coasta continentala a Africii decât de locul in care o sa merg cu un grup zilele următoare). Aceste patru simpatice vietuitoare au devenit nucleul coloniei de pe Changuu.
S-au înmulțit foarte bine: prin anii 1950 existau peste 200 de exemplare. Apoi populația s-a prăbușit din cauza furturilor și braconajului — țestoasele erau luate pentru comerțul cu animale exotice sau pentru carne. În 1996 mai rămăseseră doar 7–9 adulți. Din fericire, ulterior au fost introduse măsuri serioase de protecție, iar colonia și-a revenit, ajungând din nou la peste 100 de testoase.
Un detaliu important pe care l-am aflat in călătoria de acum 2 ani din Galápagos: chiar dacă seamănă foarte mult cu acestea, nu sunt aceiași specie. Testoasele gigantice de Aldabra, sunt specifice Oceanului Indian și sunt diferite de cele pe care le-am văzut mișunând prin insulele din Pacific. Masculii de Aldabra pot depăși 200–250 kg, iar unele exemplare pot trăi peste 100–150 de ani.
O sa le întâlnim in excursiile opționale pe care le avem organizate cu grupul cu care urmează sa călătoresc, in cel putin doua locuri.
Ce e evident imediat ce le vezi: ca merg încet, foarte încet. E clar că nu se grăbesc nicăieri. Au tot timpul din lume. Ridică uneori capul și se uită la tine cu aerul unei fiinte care știe ceva ce tu nu știi.
Testoasa gigant de Aldabra este un supraviețuitor, unul dintre ultimii reprezentanți ai unei lumi care aproape a dispărut. Cu mult înaintea oamenilor, insulele aparțineau giganților. Astăzi ni se pare extraordinar să vedem o țestoasă de peste 100 de kilograme plimbându-se liberă printre palmieri, dar cu câteva sute de ani în urmă, asemenea vietuitoare erau ceva obișnuit pe insulele Oceanului Indian.
Țestoase gigant trăiau în mai multe arhipelaguri, nu doar in Seychelles ci și in Madagascar, Mauritius, Réunion si Rodrigues. Pe aceste insule fără mari prădători tereștri, aceste reptile puteau trăi liniștite, generație după generație, secol după secol. Unele ajungeau la vârste incredibile. Țestoasele gigant pot trăi mai mult de 100 de ani în sălbăticie, iar unele exemplare ținute în captivitate au depășit chiar 200 de ani.
Apoi au apărut corăbiile și lumea lor s-a schimbat. Marinarii au descoperit „provizia perfectă”. O călătorie pe mare in sec XVII - XVIII putea dura luni, iar una dintre marile probleme era hrana proaspătă si cm nu existau... frigidere, carnea se conserva greu. Bolile provocate de alimentația precară făceau ravagii printre echipaje.
Apoi marinarii atât din Indian cat și cei din Pacific au descoperit țestoasele gigant. Spre norocul lor, aceste animale aveau o caracteristică extraordinară: puteau supraviețui foarte mult timp fără hrană și apă.
As ca o țestoasă putea fi urcată pe corabie și păstrată vie. Nu trebuia hrănită zilnic, nu ocupa un butoi, nu trebuia conservată în sare. Când echipajul avea nevoie de carne proaspătă..."gigantul" era sacrificat. Pentru marinari a fost o soluție extraordinară, dar pentru țestoase a fost începutul catastrofei.
Au început să dispară insulă după insulă. Corăbiile europene care traversau Oceanul Indian au luat mii și mii de țestoase. Exploratori, negustori, marinari, coloniști toți s-au hrănit cu carnea testoaselor care erau extrem de ușor de capturat. Pentru ca nu fugeau, nu se puteau apăra, nu se temeau de oameni. Probabil că timp de mii de ani nu avuseseră niciun motiv să o facă.
În numai câteva secole, populațiile de țestoase gigant din Oceanul Indian au început să dispară rand pe rand: Mauritius, Réunion, Rodrigues, Madagascar. Vânătoarea practicată de oameni a exterminat țestoasele gigant de pe insulele Oceanului Indian, cu o singură excepție: Aldabra.
De ce Aldabra? În primul rând, pentru că Aldabra este foarte departe, atolul se află la peste 1.000 de kilometri de Mahé. Este izolat, arid, are puțină apă dulce, asa ca nu era un loc comod pentru o așezare umană permanentă.
Când francezii au ajuns acolo în secolul al XVIII-lea, au fost impresionați de dimensiunile țestoaselor. Dar Aldabra li s-a părut în rest atât de puțin folositoare încât nu au fost interesați să întemeieze acolo o colonie importantă. Norocul țestoaselor: tocmai faptul că Aldabra era neospitalieră pentru oameni a făcut-o ospitalieră pentru ele. Si totuși nici măcar izolarea nu le-a protejat complet. Și acolo, in Aldabra au fost vânate.
Mai târziu, oamenii au încercat să exploateze economic atolul, s-au tăiat mangrove, s-au vânat țestoase marine, au fost introduse capre și alte animale. Numărul lor a scăzut dramatic, asa ca pentru o vreme, părea posibil ca și ultimul mare refugiu al țestoaselor gigant din Oceanul Indian să aibă aceeași soartă.
Din fericire aici intră în poveste un personaj neașteptat, de care cu siguranța ati auzit cu toții: Charles Darwin. El cunoștea foarte bine povestea dispariției țestoaselor gigant de pe insulele oceanice.
În 1874, autoritățile din Mauritius intenționau să înceapă exploatarea comercială a lemnului de mangrove de pe Aldabra. Naturaliștii britanici s-au alarmat. Printre ei se aflau unele dintre cele mai mari nume ale științei epocii, inclusiv Charles Darwin. Ei au avertizat că exploatarea insulei putea amenința ultima populație importantă de țestoase gigant din Oceanul Indian.
Presiunea oamenilor de știință a avut efect. Guvernatorul Mauritiusului a renunțat la proiectul respectiv de exploatare a mangrovelor. Țestoasele câștigaseră o primă bătălie, dar povestea lor era departe de a se fi terminat. Aproape un secol mai târziu, Aldabra este din nou amenințată.
În anii 1960, britanicii și americanii analizau posibilitatea construirii unei baze militare pe Aldabra. Ar fi fost nevoie de pistă de aterizare, clădiri, drumuri, depozite, personal, infrastructură. Pentru un ecosistem care supraviețuise tocmai datorită izolării, consecințele puteau fi enorme. Din nou, oamenii de știință au intervenit. De data aceasta unul dintre personajele centrale a fost cercetătorul britanic David Stoddart.
Campania științifică pentru protejarea Aldabrei a avut succes, iar proiectul bazei militare a fost abandonat în 1967. Pentru a doua oară, țestoasele scăpaseră. Și aimediat se întâmplă ceva extraordinar: oamenii încetează să le mai vâneze, încep să le protejeze, iar Aldabra devine rezervație. În 1982 intră pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Și populația țestoaselor începe să-și revină. Astăzi este greu de imaginat ce înseamnă Aldabra, pentru ca nu vorbim despre câteva sute de țestoase, nici despre câteva mii. Exista o estimare de 130.746 de exemplare. Este cea mai mare populație de țestoase gigant de pe Pământ.
Gândiți-vă cm trebuie să fi arătat multe dintre insulele Oceanului Indian înainte de sosirea oamenilor. Aldabra ne permite încă să vedem ceva apropiat. Acolo țestoasa gigant nu este o curiozitate, ci una dintre ființele dominante ale peisajului.
Țestoasele nu sunt doar animale care locuiesc pe Aldabra, ci modelează, construiesc ecosistemul. Mănâncă vegetația, deschid cărări, transportă semințe, schimbă structura plantelor. Există chiar un tip de vegetație joasă numit „tortoise turf”– covorul vegetal al țestoaselor – care depinde de prezența lor. Aldabra este considerată unică deoarece este unul dintre foarte puținele locuri unde o reptila erbivora gigantica joacă rolul pe care în Africa continentală l-ar putea avea marile mamifere erbivore. Ele sunt, într-un fel...elefanții Aldabrei.
Sunt construite pentru supraviețuire, poate ca săptămâni întregi sa stea fără hrană și apă. Când găsește apă, bea mult și poate păstra o rezervă în organism. Forma capului și adaptările sale îi permit chiar să tragă apă din bălți extrem de puțin adânci. Și mai există ceva surprinzător: pot înota.
Nu sunt animale marine, bineînțeles. Dar pot pluti și se pot deplasa prin apă, o abilitate folositoare pe un atol unde mareele pot avansa rapid. Această capacitate ne ajută și să înțelegem cm strămoșii țestoaselor ar fi putut coloniza insule aflate la distanțe mari.
Poate va întrebați de ce vedem țestoase gigant și pe alte insule din Seychelles? Pentru că oamenii le-au dus acolo. După ce populațiile originale de țestoase gigant de pe insulele granitice Seychelles au dispărut, țestoase provenite din Aldabra au fost introduse sau reintroduse în diferite insule și rezervații. De aceea astăzi le putem întâlni în locuri precum Curieuse, dar și pe alte insule protejate sau proprietăți unde sunt îngrijite.
Este aproape ca și cm Aldabra ar fi devenit o arcă a lui Noe. Ultima populație mare supraviețuitoare a început să ofere animale pentru refacerea rolului ecologic pierdut pe alte insule.
Există ceva ce îmi place mult la povestea lor: când vedem o țestoasă gigant, avem impresia că privim un animal foarte bătrân. Si da, uneori chiar este. O țestoasă pe care o întâlnim astăzi s-ar putea să se fi născut înaintea bunicilor noștri. Poate chiar înaintea străbunicilor. A văzut oameni venind și plecând, a văzut clădiri ridicându-se, a văzut turiști sosind cu telefoane și camere foto. Totul se schimba in jur, dar ea continuă să facă exact ceea ce făceau strămoșii ei cu mii de ani înainte. Merge, mănâncă, doarme, caută apă si nu se grăbește nicăieri.
Poate că acesta este secretul țestoaselor gigant. În timp ce oamenii aleargă după teritorii, bani, imperii și putere...ele merg cu câțiva metri pe minut. Și totuși, într-un fel, ele au rămas. In timpul acesta imperiile care le vânau au dispărut, la fel și corăbiile cu pânze, unele colonii au fost parasite. Dar țestoasele sunt încă acolo.
Poate peste o sută de ani unele dintre țestoasele tinere de astăzi vor fi încă acolo si vor continua să traverseze încet Aldabra...exact așa cm au făcut strămoșii lor înainte ca primul european să vadă vreodată Seychelles.
Uneori, pentru a supraviețui, nu trebuie să fii cel mai rapid...trebuie doar să reziști suficient de mult.
