07/10/2026
Încă o vară cu VIAȚA, în care copii și tineri, dar și adulți și-au antrenat încrederea, responsabilitatea, curajul și grija față de ceilalți 💚.
1.130 de participanți "ne-au trecut pragul" anul acesta și, la fel ca în ultimi 26 de ani, au fost 0 accidente.
Deși echipa VIAȚA este activă tot anul, sezonul VIAȚA (așa cm îl numim noi uneori) durează din martie până în septembrie. Împărtășim cu voi o selecție de rezultate din acest sezon:
💪88 de tineri au învățat și au lucrat împreună, în săptămâna dedicată Cluburilor IMPACT.
🤝60 de participanți și prima colaborare reușită cu tineri cu nevoi speciale și familiile lor, alături de Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș.
🙌 În total, 1.130 de participanți au încercat experiența de educație prin aventură VIAȚA: copii și tineri în cea mai mare parte, dar și adulți, cei mai mulți fiind pedagogi.
Am colaborat cu peste 10 școli și am avut un total de 16 parteneri, care includ alte organizații, pentru ca adolescenși și copii să se poată bucura de educație prin aventură în Straja, Piatra Craiului, Băile Tușnad sau chiar la ei la școală.
De ce facem ceea ce facem, an de an? Pentru că vrem să îi ajutăm pe tineri să devină responsabili, de încredere, integri și perseverenți, capabili să contribuie la binele comun. Veniturile programului susțin programele de educație ale Fundației Noi Orizonturi, care susțin inclusiv copii și școli din medii defavorizate.
Bineînțeles, toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile dacă alături de noi nu ar fi fost o echipă întreagă de voluntari, facilitatori și lideri ai programului, pe care îi simțim mereu aproape (chiar și când sezonul s-a încheiat)!
Vă mulțumim tuturor! 🙏