29/08/2026
🎾 Povestea lui Armin – de la joacă la primul podium 🥈❤️
Acum 3 ani, Armin a pășit pentru prima dată pe un teren de tenis.
La început a fost, pur și simplu, joacă.
Multă joacă, multe zâmbete, multă energie și bucuria de a descoperi ceva nou. 🎾😊
Încet, încet, joaca a început să devină ceva stabil. Apoi, fără să ne dăm seama, a început să devină ceva mai serios.
Au trecut 2 ani până când Armin și-a asumat în sufletul lui că își dorește să fie campion. 🏆
Și atunci a început, cu adevărat, povestea.
Cei doi ani de dinainte nu au fost timp pierdut. Din contră. Au fost anii în care am săpat fundația. Am construit baza, am învățat tehnica, disciplina, răbdarea și, poate cel mai important, am învățat să iubim tenisul.
Când am început să „turnăm” fundația, au venit și multe ore individuale, dar am păstrat în același timp și antrenamentele în grup. Pentru că un copil are nevoie nu doar de muncă și performanță, ci și de prieteni, de râsete și de bucuria de a face sport împreună cu ceilalți copii. ❤️
Iar vara aceasta a fost diferită.
Armin și-a petrecut aproape zi de zi pe terenul de tenis, muncind mai conștiincios decât în anii precedenți. A început să înțeleagă că rezultatele nu vin doar din talent, ci din muncă, perseverență și dorința de a deveni, în fiecare zi, puțin mai bun.
Și apoi a venit momentul despre care vorbeam de ceva timp.
La sfatul antrenorului, am decis că este momentul potrivit să facem pasul către turneele oficiale.
Și ce debut! ❤️
Primul turneu oficial. Primul meci. Prima experiență adevărată în competiție. Și primul podium. 🥈
Un LOCUL II bine meritat!
A dat tot ce a putut, a luptat pentru fiecare minge și, indiferent de rezultat, pentru noi a fost deja un câștigător. 🏆❤️
Poate pentru unii este doar o medalie.
Pentru noi, însă, această medalie înseamnă 3 ani de muncă, răbdare, emoții, zâmbete, ore de antrenament și, mai ales, un copil care a început să creadă în el.
Acesta este doar începutul.
Mai avem o cale lungă, lungă de parcurs împreună. Vor fi victorii, vor fi și înfrângeri, zile bune și zile mai grele. Dar sper din tot sufletul ca, pas cu pas, să construim o poveste frumoasă în copilăria sportivă a acestui micuț sportiv. 🎾❤️
Bravo, Armin! 🥈
20/08/2026
Buna dragilor!
Va asteptam cu drag la a III-lea editie a turneului!
03/04/2026
Nagyon gyakran lehet hallani a szülőktől:
"Ha a gyerek nem akar edzesre menni, nem erőltetem."
De egy fontos dolgot érdemes megérteni:
az a pillanat, amikor megkérdezed a gyereked, hogy "Mész ma órára vagy nem?" » - részlegesen már elvesztél az oktatás kérdésében.
A gyerekek még nem tudják, hogyan hozzanak stratégiai döntéseket.
Még nincs meg a megalapozott fegyelem, kitartás és döntéseik következményeinek megértése. Ezért vannak körülöttük felnőttek - szülők és tanárok -, hogy segítsenek nekik tanulni.
Ma a gyerek nem akar edzesre menni.
Holnap is ugyanaz lesz.
És egy hónappal később már szégyell a tanár szemébe nézni, mert kiesett a folyamatból.
És akkor újra felmerül a kérdés:
"Mész ma este táncolni? »
És a gyereknek már belső stressze, kétségei vannak, néha könnyei is vannak - mert egyszerűen nem tudja, hogyan kezelje az érzelmeit, felelősségeit.
De érdemes megjegyezni:
Egy verseny gyozelme nem csak a nyeresegrol szol.
Ez elsősorban karakternevelés.
Minden kihagyott óra ilyen:
— mínusz fegyelem;
— mínusz önbizalom;
- mínusz önuralom.
Ezek a tulajdonságok különböztetik meg idővel a felnőttet, a formált személyiséget.
A fegyelem akkor alakul ki, ha egy gyerek akkor is megtanul órára járni, amikor ma nincs kedve hozzá.
Így születik a jellem.
Ezért néha a szülőknek nem szigorúságból, hanem szeretetből és jövő megértésből kell dönteniük a gyermekük érdekében.
A mai fegyelem a holnap jelleme.
És a jellem minden sport alapja.
01/04/2026
Ro
🚨 ATENȚIE!
În loc de Paris, anul acesta Roland Garros se va desfășura la Oradea! 🚨
O întorsătură neașteptată în lumea tenisului: ATP și federația franceză (FFT) au anunțat în această dimineață că, din cauza incertitudinilor legate de locația din Paris, noua casă a Roland Garros 2026 va fi terenul Centrului de Tenis și Recreere Crișul! 🏆
Decizia a fost luată datorită expertizei maeștrilor noștri de la terenurile din Oradea. Potrivit delegației internaționale, structura și densitatea zgurii noastre roșii sunt în prezent cele mai potrivite din lume pentru alunecările de nivel Grand Slam și schimburile spectaculoase de mingi.
Vânzarea biletelor începe astăzi la prânz, la club! Nu ratați șansa, pentru că nu se știe când vom mai avea ocazia să vedem un meci de Grand Slam atât de aproape! 🎾🔥
Hu
🚨 FIGYELEM!
Párizs helyett Nagyvaradon rendezik az idei Roland Garrost! 🚨
Váratlan fordulat a teniszvilágban: az ATP és a francia szövetség (FFT) ma hajnalban bejelentette, hogy a párizsi helyszín bizonytalanságai miatt a 2026-os Roland Garros új otthona a Crisul Tenisz Szabadidő Sportkozpont pályája lesz! 🏆
A döntés hátterében a nagyvaradi pályamestereink szakértelme áll. A nemzetközi delegáció szerint a mi vörös salakunk szemcseszerkezete és tömörsége jelenleg a világon a legalkalmasabb a Grand Slam-szintű csúszásokhoz és a látványos labdamenetekhez.
A jegyértékesítés ma délben kezdődik a klubházban! Ne maradjatok le, hiszen ki tudja, mikor látunk legközelebb Grand Slam-döntőt a szomszédban! 🎾🔥
23/03/2026
Tenisul înseamnă mai mult decât sport – înseamnă prietenii adevărate și o copilărie plină de bucurie. 🎾
22/03/2026
Cupa Mark Tenis10 Cluj Napoca
Pap Balazs loc 1 nivel rosu
Felicitari!