27/09/2026
Unele lucruri nu se învață din cărți. Se învață lângă plită, cu cineva care îți ține mâna pe polonic.
De la bunici la părinți. De la părinți la copii.
Toamna a fost dintotdeauna vremea în care familia se strângea să pregătească împreună cămara pentru iarnă. Zacuscă, magiun, murături. Borcane aliniate pe rafturi și rețete care nu erau scrise nicăieri, pentru că se învățau făcând.
E o tradiție prea frumoasă ca să se piardă.
🍂 Între 2 și 5 octombrie, la Potcoava, facem magiun ca pe vremuri. Împreună, pe îndelete.
Ne strângem la foișor, în jurul plitei și al ceaunului. Fierbem prunele încet, amestecăm, gustăm, povestim. Copiii pun mâna, părinții își amintesc, bunicii — dacă vin și ei — probabil ne vor explica tuturor cm se face de fapt. 😊
O șezătoare de toamnă cu povești, miros de fum și gusturi tradiționale. Iar la sfârșit, fiecare familie pleacă acasă și cu ceva făcut împreună, pentru că o cămară începe întotdeauna cu primul borcan.
🏡 2 nopți la alegere, în perioada 2–5 octombrie
2.500 lei/familie · copiii gratuit
5 octombrie este Ziua Educației, iar copiii au zi liberă, așa că weekendul poate fi prelungit până luni.
👉 rezervare pe site sau prin e-mail la [email protected].