Tenis Club Sebes

Tenis Club Sebes

Share

Punem la dispozitie 6 terenuri de tenis cu zgura si nocturna.

Photos from Tenis Club Sebes's post 24/08/2026

🏆 CUPA OPREAN – Ediția I s-a încheiat! 🎾

Au fost zile frumoase, pline de meciuri, emoții și multă energie pe terenurile de tenis, iar la final nu putem decât să ne bucurăm de această primă ediție reușită.

Mulțumim SC Oprean SRL pentru inițiativa de a organiza această competiție și pentru încrederea acordată nouă în găzduirea primei ediții a Cupei OPREAN! 🤝🎾
Ne bucurăm să fim alături de un partener care susține sportul, încurajează tinerii jucători și contribuie activ la dezvoltarea tenisului. Apreciem implicarea, deschiderea și susținerea oferită încă de la prima ediție și ne bucurăm că împreună am dat startul unei competiții atât de frumoase. 🏆

Felicitări tuturor tinerilor sportivi care au participat, pentru ambiția, determinarea și pasiunea demonstrate pe teren! 👏🎾 Mulțumiri și părinților care îi însoțesc, îi susțin și le sunt alături la fiecare pas în parcursul lor sportiv.

Mulțumim arbitrului Bogdan Păun pentru implicare și pentru buna desfășurare a competiției, precum și Federației Române de Tenis pentru sprijinul acordat competițiilor dedicate juniorilor.

Ne bucurăm că am fost gazdele acestei prime ediții și sperăm ca CUPA OPREAN să devină o competiție pe care să o revedem cu drag și în anii următori! 🏆🎾

Felicitări tuturor și vă așteptăm cu drag din nou pe terenurile de la Tenis Club Sebeș!

Rezultatele competiției:

10 ANI MASCULIN:
🥇 Locul I: VILCU LAURENȚIU MIHAI – C.S. Dinamo București
🥈 Locul II: MOLDOVAN CUSNIRENCO MATEO – Clubul Sportiv Intaro
🥉 Locul III: POPITA MATEI ALEXANDRU – Clubul Sportiv Napoca Tenis Club
🥉 Locul III: TODEA ȘTEFAN – AS Club Sportiv DAX

12 ANI MASCULIN
🥇 Locul I: CIULUVICA DAVID FABIAN – ACS Cristal Hunedoara
🥈 Locul II: SILVASAN IANIS – ACS Tineri Talentați Deva
🥉 Locul III: ADAM SOMA – CS Marc Tenis
🥉 Locul III: ILAȘ EZRA GABRIEL – ACS Cristal Hunedoara

14 ANI MASCULIN
🥇 Locul I: PAVEL DAVID ALEXANDRU – ACS Cristal Hunedoara
🥈 Locul II: STEFANESCU ANDREI SEBASTIAN – CS Pro AS Sibiu
🥉 Locul III: POPOVICIU ANDREAS – ACS Sport Time
🥉 Locul III: MARIAN RARES ANDREI – Asociația TC Sun

16 ANI MASCULIN
🥇 Locul I: BARBANTA DAVID – Asociația TC Sun
🥈 Locul II: TERCHILA TUDOR – C.S.M. Sibiu
🥉 Locul III: ILAȘ LEVI ANDREI – ACS Cristal Hunedoara
🥉 Locul III: LULEA ALEXANDRU – CSS Mediaș

10 ANI FEMININ
🥇 Locul I: VILCU LAURA MARIA – C.S. Dinamo București
🥈 Locul II: SOCACIU ANA MARIA – CS Tenis Club Sibiu
🥉 Locul III: BOGDAN IRIS ELENA – CS Pro AS Sibiu
🥉 Locul III: COTOI TEODORA – Asociația TC Sun

16 ANI FEMININ
🥇 Locul I: NITICA THEA MIHAELA – Asociația Sportivă Tenis Club Dura
🥈 Locul II: HORSA ANAMARIA – Asociația Sportivă Tenis Club Dura
🥉 Locul III: GRIGORE LETITIA IOANA – Asociația Club Sportiv Advance Team
🥉 Locul III: VOICU DIANA ANDREEA – AS CS Libra Phoenix București

17/08/2026

🎾 CUPA OPREAN 2026 – Ediția I 🎾

În perioada 21–23 august 2026, vă invităm la baza sportivă Tenis Club Sebeș pentru prima ediție a Cupei OPREAN, o competiție dedicată tinerilor sportivi.

Pe teren se vor întâlni sportivi legitimați FRT, la categoriile de vârstă 10, 12, 14 și 16 ani, masculin și feminin, pregătiți pentru trei zile de meciuri și competiție.

Ne bucurăm să găzduim prima ediție a Cupei OPREAN și să avem alături de noi un partener care susține sportul și organizarea competițiilor de tenis pentru juniori.

📍 Tenis Club Sebeș
📅 21–23 august 2026

Vă așteptăm la Sebeș, să îi susținem împreună pe sportivi! 🎾

Photos from Tenis Club Sebes's post 02/06/2026

🏆 CUPA OGRADA CU STRUȚI – EDIȚIA A VI-A 🏆

Cu multă bucurie am încheiat cea de-a VI-a ediție a Cupei Ograda cu Struți. A fost un weekend plin de emoții, meciuri spectaculoase, fair-play și momente frumoase petrecute alături de tineri sportivi talentați din întreaga țară.

👏 Felicitări tuturor participanților pentru efortul, ambiția și spiritul sportiv de care au dat dovadă pe parcursul competiției! Suntem mândri de fiecare sportiv care a luat parte la această ediție și care a demonstrat că pasiunea, disciplina și perseverența sunt cheia performanței.

❤️ Mulțumim părinților care sunt mereu alături de acești copii talentați, îi susțin necondiționat, îi încurajează la fiecare pas și contribuie la dezvoltarea lor atât pe terenul de tenis, cât și în viață. Sprijinul vostru este esențial pentru succesul lor!

🤝 Mulțumim sponsorului nostru, Ferma de Struti -Ograda cu Struti Sebes, pentru susținerea acordată și pentru contribuția esențială la organizarea și continuitatea acestei frumoase competiții. Ne bucurăm să avem alături parteneri care susțin sportul și încurajează performanța în rândul tinerilor sportivi.

🎾 Mulțumiri speciale arbitrului FRT, Bogdan Păun pentru profesionalism, implicare și pentru buna desfășurare a competiției.

Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru atmosfera extraordinară creată! Ne revedem cu drag la următoarea ediție a Cupei Ograda cu Struți!

🏆 REZULTATELE COMPETIȚIEI 🏆

Categoria: 10 F
🥇 Locul I – Oana Mohor Vestemean (CS PRO AS Sibiu)
🥈 Locul II – Isabel Annemarie Sasu (CS Sport 4 Fun Timișoara)
🥉 Locul III – Laura Maria Vîlcu (C.S. Dinamo București)
🥉 Locul III – Iris Elena Bogdan (CS PRO AS Sibiu)

Categoria: 12 F
🥇 Locul I – Sofia Maria Muntean (ACS Panalim)
🥈 Locul II – Anna Ecaterina Calian (CS MOVA)
🥉 Locul III – Cristina Maria Bîmbirică (ACS Cristal Hunedoara)
🥉 Locul III – Ștefania Pantilimon (CSM Timișoara)

Categoria: 14 F
🥇 Locul I – Lorena Adela Rațiu (Clubul Sportiv Napoca Tenis Club)
🥈 Locul II – Victoria Nectaria Manolescu (CSM Reșița)
🥉 Locul III – Antonia Rotar (ACS Cristal Hunedoara)
🥉 Locul III – Briana Arsenia Gava (AS Tenis Club Aryana)

Categoria: 16 F
🥇 Locul I – Diana Mădălina Călugăr (Asoc. Altius Tenis Club)
🥈 Locul II – Elena Lăcrămioara Hint (ACS Cristal Hunedoara)
🥉 Locul III – Adina Negrii Coila (ACS Florin Mergea Tennis Academy)
🥉 Locul III – Cristina Bota (CS PRO AS Sibiu)

Categoria: 10 B
🥇 Locul I – David Fabian Ciuluvică (ACS Cristal Hunedoara)
🥈 Locul II – Laurențiu Mihai Vîlcu (C.S. Dinamo București)
🥉 Locul III – Ștefan David Romașcan (CS Tenis Club Sibiu)
🥉 Locul III – Vicențiu Robert Stoica (Asociația TC Sun)

Categoria: 12 B
🥇 Locul I – Vlad Torok (CSS Petroșani)
🥈 Locul II – Ștefan Pascu (ACS Cristal Hunedoara)
🥉 Locul III – David Alexander Florea (CS MOVA)
🥉 Locul III – Ezra Gabriel Ilaș (ACS Cristal Hunedoara)

Categoria: 14 B
🥇 Locul I – Tudor Ioan Jurca (CSM Deva)
🥈 Locul II – Alexandru Cristian Guga (CSM Deva)
🥉 Locul III – Laurențiu Istrate (CS Marc Tenis)
🥉 Locul III – David Alexandru Pavel (ACS Cristal Hunedoara)

Categoria: 16 B
🥇 Locul I – David Pondiche (TC Herăstrău București)
🥈 Locul II – David Chiorean (Asociația TC Sun)
🥉 Locul III – Levi Andrei Ilaș (ACS Cristal Hunedoara)
🥉 Locul III – Patrick Matei Sumedrea (CSS Făgăraș)

26/05/2026

🏆 Cupa Ograda cu Struți – Ediția a VI-a🏆

📅 30, 31 mai – 1 iunie 2026

🎾 Între 30 mai și 1 iunie, iubitorii tenisului sunt așteptați la baza noastră sportivă pentru cea de-a șasea ediție a Cupei Ograda cu Struți. 🎾

Competiția promite meciuri intense, schimburi de mingi spectaculoase și o atmosferă plină de energie, dedicată pasiunii pentru tenisul de câmp.
La competiție vor participa jucători legitimați ai Federației Române de Tenis, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani.

🤝 Eveniment organizat cu sprijinul Fermei de Struți – Ograda cu Struți Sebeș, împreună cu Federația Română de Tenis.

📍 Adresă: Str. Călărași, ieșirea spre Daia Română – DJ 106k

Photos from Tenis Club Sebes's post 25/05/2026

🏆 Cupa Primăverii la Tenis de Câmp & Padel – Dublu 🎾

Felicitări tuturor participanților pentru meciurile spectaculoase și atmosfera extraordinară! 👏

🎾 Tenis de Câmp – Dublu Masculin🎾

🥇 Locul 1: Bogdan Rizzolo / Mihai Cioancă
🥈 Locul 2: Aurelian Dobra / Iulian Lupșa
🥉 Locul 3: Bogdan Androne / Neluțu Dura
🥉 Locul 3: Laurențiu Trif / Luca Rizzolo

🟦 Padel – Dublu Masculin 🟦

🥇 Locul 1: Bogdan Bonteanu / Ovidiu Zachiu
🥈 Locul 2: Marius Cupcea / Ovidiu Ionele
🥉 Locul 3: Neluțu Dura / Ciprian Maer
🥉 Locul 3: Ștefan Cuntan / Sergiu Mărgineanu

Mulțumim tuturor participanților și susținătorilor! Ne revedem la următoarele competiții! 💪🔥

22/05/2026

🎾 Turneu de Padel 23-24 Mai | Club Tenis Sebeș 🎾

Club Tenis Sebeș are deosebita plăcere de a invita toți iubitorii de PADEL să participe la turneul de dublu organizat în perioada 23-24 Mai, un eveniment dedicat pasiunii pentru sport, spiritului competitiv și fair-play-ului.

Competiția își propune să aducă împreună jucători de toate nivelurile într-un cadru prietenos și bine organizat, unde performanța se îmbină cu bucuria jocului și atmosfera relaxată specifică marilor întâlniri sportive. Pe parcursul celor două zile, participanții vor avea ocazia să dispute meciuri atractive, să își demonstreze abilitățile tehnice și tactice, dar și să împărtășească experiențe alături de alți pasionați ai jocului de padel

🏆 Turneul se va desfășura pe terenurile Clubului Tenis Sebeș, într-un mediu modern și primitor, pregătit să ofere condiții excelente atât pentru jucători, cât și pentru susținători. Evenimentul promite momente spectaculoase, dueluri intense și multă energie pozitivă.

📲 Înscrierile se realizează prin mesaj WhatsApp la numărul: 0730 639 531

📅 Perioada desfășurării: 23-24 Mai
📍 Locație: Club Tenis Sebeș

Vă invităm să luați parte la această competiție și să transformăm împreună acest turneu într-o adevărată sărbătoare.

🎾 Vă așteptăm cu drag! 🎾

22/05/2026

🎾 Turneu de Tenis de Câmp – Dublu | 23-24 Mai | Club Tenis Sebeș 🎾

Club Tenis Sebeș are deosebita plăcere de a invita toți iubitorii tenisului de câmp să participe la turneul de dublu organizat în perioada 23-24 Mai, un eveniment dedicat pasiunii pentru sport, spiritului competitiv și fair-play-ului.

Competiția își propune să aducă împreună jucători de toate nivelurile într-un cadru prietenos și bine organizat, unde performanța se îmbină cu bucuria jocului și atmosfera relaxată specifică marilor întâlniri sportive. Pe parcursul celor două zile, participanții vor avea ocazia să dispute meciuri atractive, să își demonstreze abilitățile tehnice și tactice, dar și să împărtășească experiențe alături de alți pasionați ai tenisului.

🏆 Turneul se va desfășura pe terenurile Clubului Tenis Sebeș, într-un mediu modern și primitor, pregătit să ofere condiții excelente atât pentru jucători, cât și pentru susținători. Evenimentul promite momente spectaculoase, dueluri intense și multă energie pozitivă.

📲 Înscrierile se realizează prin mesaj WhatsApp la numărul: 0730 639 531

📅 Perioada desfășurării: 23-24 Mai
📍 Locație: Club Tenis Sebeș

Vă invităm să luați parte la această competiție și să transformăm împreună acest turneu într-o adevărată sărbătoare a tenisului!

🎾 Vă așteptăm cu drag! 🎾

Photos from Tenis Club Sebes's post 29/09/2025

🎉 Cupa Sebeșului – Ediția a V-a s-a încheiat! A fost o adevărată sărbătoare a sportului în comunitatea noastră, o competiție frumoasă de toamnă care ne-a adus împreună, ne-a încărcat cu emoții pozitive și ne-a lăsat amintiri de neuitat 💖

🙏 Mulțumim Primăriei Municipiului Sebeș și domnului primar Dorin Nistor pentru susținerea sportului în comunitatea noastră și pentru sprijinul acordat în organizarea acestei competiții deosebite.
👏 Mulțumim Federației Române de Tenis si arbitrului Bogdan Păun pentru implicarea deosebită și pentru buna desfășurare a turneului.
🤝 Recunoștința noastră se îndreaptă și către părinții și antrenorii acestor copii minunați, care se dedică, se implică și îi susțin necondiționat.
🌟 Și, nu în ultimul rând, felicitări tuturor copiilor participanți 👏 pentru efortul depus, pentru entuziasmul 💪 și energia pozitivă ✨ pe care au adus-o în teren! Sunteți adevărații eroi ai acestei ediții! 🥳

🏆 Câștigătorii Ediției a V-a a Cupei Sebeșului sunt:

Categoria 10 ani băieți:
🥇Vlad Seres - CSM ORADEA
🥈Andrei Grigoras - CS TS PAMIRA
🥉Alexandru Philip Buciu - TENIS CLUB DAV & SIN
🥉Andrei Aflat - CSS MEDIAS

Categoria 10 ani fete:
🥇Oana Mohor Vestemean - CS PRO AS SIBIU
🥈Iris Elena Bogdan - CS PRO AS SIBIU
🥉Miriam Mateescu - AS CLUBUL SPORTIV SMART TEENS SCHOOL
🥉Maria Rus - CS WINNERS TC

Categoria 12 ani băieți:
🥇Laurentiu Istrate - CS MARC TENIS
🥈Erza Gabriel Ilas - ACS CRISTAL HUNEDOARA
🥉Soma Adam - CS MARC TENIS
🥉Eduard Rares Moga - ASOCIATIA SPORTIVA TC DURA

Categoria 12 ani fete:
🥇Iulia Elena Petcu - ASOCIATIA TC DEVA
🥈Noel Daradics - ACS CRISTAL HUNEDOARA
🥉Alessia Maria Bucea - ACS DE TENIS RADU HERTIA
🥉Anna Ecaterina Calian - CS MOVA

Categoria 14 ani băieți:
🥇David Barabanta - ASOCIATIA TC SUN
🥈Mihail Sebastian Dimu - CSM DEVA
🥉Rares Stefan Braicu - ACS CRISTAL HUNEDOARA
🥉Andrei Sebastian Stefanescu - CS PRO AS SIBIU

Categoria 14 ani fete:
🥇Letitia Ioana Grigore - CS TENIS ELP BISTRITA
🥈Cristina Bota - CS PRO AS SIBIU
🥉Anastasia Maria Coculescu - ACS FLORIN MERGEA TENNIS ACADEMY
🥉Olivia Todor - CS MARC TENIS

Categoria 16 ani băieți:
🥇David Pondiche - CS TC PAMIRA
🥈Eric Stefan Bengulescu - CS TC PAMIRA
🥉Mircea Nicolas Plopeanu - ASOCIATIA TC SUN
🥉Patrik Stefan Raducanu - CS TC PAMIRA

Categoria 16 ani fete:
🥇Dariana Maria Roata - CSS PETROSANI
🥈Diana Andreea Voicu - AS CS LIBRA PHOENIX BUC
🥉Elena Lacramioara Hint - ACS CRISTAL HUNEDOARA
🥉Giulia Pienariu - ASOCIATIA SPORTIVA TC DURA

Categoria DUBLU:
🥇Marc Andrei Bengulescu & Eric Stefan Bengulescu - CS TC PAMIRA
🥈David Pondiche & Patrick Stefan Raducanu - CS TC PAMIRA
🥉Yannis Costin Casian Petrica & Sandrin Darian Petrica - CS TC PAMIRA

18/09/2025

🎾 Cupa Sebeșului la tenis de câmp revine! 🎾

🗓 Începând cu 27 septembrie, vă invităm la baza noastră sportivă din Sebeș pentru a trăi emoția unor confruntări spectaculoase pe terenul de tenis, în cadrul Ediției a V-a a Cupei Sebeșului.
🏆 Vor participa jucători legitimați FRT din diferite colțuri ale țării, pregătiți să își măsoare forțele la categoriile de vârstă 10, 12, 14 și 16 ani.
🤝 Competiția este realizată în parteneriat cu Federația Română de Tenis și cu sprijinul Primăriei Municipiului Sebeș.
✨ Haideți alături de noi să susținem tinerele talente și să ne bucurăm împreună de frumusețea tenisului!

15/09/2025

🎾 Weekendul acesta, pasiunea pentru tenis s-a transformat în adevărat spectacol la competiția Sportia, organizată la Sebeș de Clubul TC Dura. unde sportivii și-au demonstrat talentul oferindu-ne meciuri cu adevărat spectaculoase. Mulțumim tuturor participanților pentru implicare și felicitări câștigătorilor! 👏

🏆 Câștigători Sportya - Cupa Tenis Dura.
•Nivel 5:
-Palkovaci Antonio: Finalist
-Calian Septimiu: Campion

•Nivel 6:
-Bogdan Munteanu: Finalist
-Cristian Florea: Campion

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Sebes?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Category

Telephone

Address


Strada Calarasi
Sebes
515800

Opening Hours

Monday 08:00 - 23:00
Tuesday 08:00 - 23:00
Wednesday 08:00 - 23:00
Thursday 08:00 - 23:00
Friday 08:00 - 23:00
Saturday 08:00 - 23:00
Sunday 08:00 - 23:00