Raiul Cailor

🐘 Elefantul copilăriei noastre începe să prindă din nou viață!

Astăzi am încheiat prima etapă a renovării. Mai avem de lucru, dar parcă deja îl văd zâmbind din nou, după aproape 46 de ani! 😊

Toate acestea au fost posibile datorită bunului meu prieten Vivi și echipei sale, oameni care au pus suflet, pricepere și multă muncă în salvarea acestui simbol al copilăriei sibiene.

Vivi, vă mulțumesc din inimă vouă, întregii echipe! 🙏 Ați ajutat nu doar la renovarea unui elefant din beton, ci la readucerea la viață a unei bucăți din copilăria noastră și a unei amintiri neprețuite legate de tatăl meu.

Povestea continuă… și promit că, la final, elefantul nostru va fi din nou spectaculos! 🐘❤️

🐘 ELEFANTUL ARE APROAPE 46 DE ANI! ȘI ACUM AM NEVOIE DE VOI… ❤️

Astăzi am mai aflat o bucată importantă din povestea lui.

Acești elefanți-tobogan au fost construiți la Sibiu în perioada 1980–1982. Asta înseamnă că „bătrânul” nostru se apropie de 46 de ani! 😅🐘

46 de ani de ploi, zăpezi și veri fierbinți… dar mai ales 46 de ani de copii care s-au cățărat pe el, s-au ascuns în el, s-au dat pe tobogan și probabil au mai plecat acasă și cu câte un genunchi julit. 😂

Cred că putem spune deja că nu mai renovăm doar un vechi obiect dintr-un loc de joacă.

Salvăm o mică parte din istoria copilăriei Sibiului. ❤️

Și tocmai de aceea nu vreau să mă grăbesc cu renovarea.

Așa că astăzi vă dau vouă de lucru! 😅👇

CUM AȚI RENOVA VOI ELEFANTUL?

🐘 L-ați readuce exact la aspectul și culorile originale din anii ’80?

🐘 Ați păstra intenționat anumite urme ale timpului?

🐘 Ce tehnică de restaurare ați folosi pentru betonul vechi?

🐘 Cum am putea reface toboganul și suprafețele fără să-i pierdem autenticitatea?

🐘 I-ați pune o plăcuță cu povestea lui și cu anii în care a fost construit?

Știu că printre cei care urmăresc această pagină sunt constructori, arhitecți, artiști, oameni pricepuți la restaurare și, mai ales, foștii copii care s-au jucat pe acești elefanți.

Așa că vreau ideile voastre. Chiar și cele mai îndrăznețe! 🙏

Iar dacă cineva are o fotografie din anii ’80–’90 în care se văd culorile și aspectul original al elefantului, aceea ar fi extraordinar de importantă pentru noi. 📸❤️

Mi-ar plăcea ca restaurarea lui să nu fie doar proiectul meu.

Să fie proiectul nostru.

Pentru că acest elefant a aparținut cândva copiilor Sibiului… iar după aproape 46 de ani, cred că merită să-i mai oferim împreună încă o viață. 🐘❤️

Aștept ideile, fotografiile și amintirile voastre! 🙏

P.S. Tata sigur s-ar amuza teribil dacă ar vedea câtă bătaie de cap ne dă astăzi elefantul pe care l-au construit atunci. ❤️

🐘 ELEFANTUL A ÎNCEPUT SĂ-ȘI SPUNĂ POVESTEA… ❤️

Nu mă așteptam la ce a urmat după postarea de ieri.

Am primit o grămadă de mesaje, amintiri și fotografii cu Elefantul copilăriei noastre. Unele sunt de acum câțiva ani, altele au zeci de ani… iar una dintre ele ne duce înapoi într-o vreme în care o fotografie era rară, dar o zi petrecută pe Elefant rămânea pentru totdeauna în memorie. 🥹

Uitându-mă la aceste poze mi-am dat seama de ceva:

Elefantul acesta nu aparține unui singur om. Aparține unei generații. Poate chiar mai multor generații.

Mii de copii s-au cățărat pe urechile lui, au alunecat pe trompă, și-au julit câte un genunchi 😅, și-au făcut prieteni și au plecat seara acasă fără să știe că, peste 30, 40 sau 50 de ani, își vor aminti cu drag de bucata aceea de beton.

De aceea vreau să vă cer ajutorul. 🙏

DESCHIDEȚI ALBUMELE VECHI! 📸
Întrebați-vă părinții, bunicii, frații, prietenii.

Dacă găsiți orice fotografie cu Elefantul, indiferent din ce an este sau în ce cartier se afla, trimiteți-mi-o în mesaj privat sau puneți-o în comentarii.

Iar dacă nu aveți fotografie, scrieți-ne amintirea voastră. Unde era Elefantul vostru? În ce ani vă jucați acolo? Cine erau prietenii cu care mergeați? Ce năzbâtii făceați? 😅

Mi-ar plăcea să strângem toate aceste fotografii și povești și să construim împreună POVESTEA ELEFANTULUI – povestea copilăriei noastre. 🐘❤️

Elefantul pe care l-am recuperat va fi restaurat. Dar cred că, odată cu el, putem readuce la viață și o mulțime de amintiri.

Haideți să vedem cât de departe poate ajunge Elefantul!

Dați mai departe postarea. Poate undeva, într-un sertar sau într-un album prăfuit, se mai află o fotografie pe care n-a văzut-o nimeni de 40 de ani. ❤️

🐘 Aștept pozele și poveștile voastre!

NU, N-AM INVENTAT O POVESTE. POVESTEA EXISTA DEJA. ❤️🐘

Astăzi am primit comentariul acesta:

„Am plâns când am citit… mai ales că l-am cunoscut pe tatăl tău și am văzut cm se fac Elefanții.”

Recunosc că m-a oprit pentru câteva clipe.

Când am început să vă povestesc despre Elefant, despre tatăl meu și despre dorința mea de peste 20 de ani de a salva unul, am povestit pur și simplu o bucată din viața mea.

Dar de când am început să primesc fotografiile și mesajele voastre, îmi dau seama că nu mai este doar povestea mea. Este povestea noastră.

Există oameni care s-au jucat pe acești elefanți.
Există oameni care își amintesc unde erau amplasați.
Există fotografii vechi de zeci de ani.
Și, iată, există oameni care l-au cunoscut pe tata și au văzut cu ochii lor cm erau construiți Elefanții.

Asta nu se poate inventa.

Asta e viața. ❤️

Și poate tocmai de aceea povestea aceasta ne atinge atât de tare: pentru că fiecare fotografie și fiecare mărturie mai pune o piesă într-un puzzle început cu zeci de ani în urmă.

Vă rog să continuați să-mi trimiteți poze, amintiri și povești. Iar dacă printre voi mai sunt oameni care au lucrat la construirea Elefanților sau i-au văzut atunci când erau făcuți, mi-aș dori enorm să îi găsim.

Poate, împreună, reușim nu doar să restaurăm un Elefant.

Poate reușim să restaurăm o bucățică din copilăria Sibiului. 🐘❤️

Mulțumesc tuturor! 🙏

🐘 UN ELEFANT, O AMINTIRE ȘI UN VIS DE 40 DE ANI… ❤️

Pentru mulți dintre copiii care au crescut în Sibiu pe vremea lui Ceaușescu, elefanții-tobogan din cartiere au fost una dintre micile bucurii ale copilăriei. Nu aveam locurile de joacă spectaculoase de astăzi, dar aveam imaginație, prieteni și… elefantul nostru. 😊

Pentru mine însă, povestea acestor elefanți înseamnă ceva mult mai mult.

În ultima perioadă a vieții, tatăl meu a fost tehnolog la Liceul Industrial nr. 7 din Sibiu, iar sub directa lui îndrumare, elevii liceului au construit acești elefanți care au ajuns apoi în locurile de joacă din cartierele Sibiului.

După ce tata a plecat dintre noi, mi-a rămas în suflet un gând pe care l-am purtat aproape 20 de ani: să reușesc într-o zi să salvez măcar unul dintre acești elefanți, să-l aduc acasă și să-i dau din nou viață.

Astăzi, visul acesta a devenit realitate. 🙏❤️

Cu ajutorul unui bun prieten, căruia vreau să-i mulțumesc încă o dată din suflet, elefantul a ajuns la mine.

Astăzi ne-am ocupat doar de transport. Așa cm este acum, cu urmele anilor pe el, îl privesc și parcă văd generații întregi de copii care s-au cățărat, au râs și s-au dat pe toboganul lui. 😅

Urmează să îl renovăm cu grijă și să îi redăm frumusețea de odinioară. Dar înainte de asta, aș vrea să îi aflu povestea. Povestea noastră, a sibienilor care am copilărit alături de acești elefanți.

De aceea am o mare rugăminte:

🙏 Dacă aveți fotografii vechi cu elefanții-tobogan din cartierele Sibiului, vă rog să mi le trimiteți.

🙏 Dacă vă amintiți unde erau amplasați, scrieți-mi.

🙏 Iar dacă aveți o întâmplare frumoasă, nostalgică sau haioasă legată de ei, povestiți-o în comentarii.

Mi-ar plăcea să adun toate aceste fotografii și amintiri și să construim împreună povestea Elefantului copilăriei noastre.

Poate pentru cineva este doar o bucată veche de beton.

Pentru mine este o bucățică din tata.
Pentru mulți dintre noi este o bucățică din copilărie. ❤️

Astăzi elefantul merge spre o nouă casă.
Și, după atâția ani, povestea lui continuă… 🐘❤️

Vă mulțumesc și aștept cu mare drag amintirile voastre! 🙏

Se pare că Ella a depășit etapa de echitație… Acum ne întrebăm dacă nu ar trebui să o înscriem și la școala de pilotaj. ✈️🐴😂

🌿 ȘEZĂTOAREA DE VINERI – EDIȚIA A II-A

La prima ediție am fost doar cinci prieteni.

Am stat la povești, am râs, am mâncat bine și, fără să ne dăm seama, câteva ore au trecut ca o clipă. La plecare, toți am avut aceeași senzație: trebuie să mai facem asta.

Tema serii de mâine este:

„Suntem suma primilor cinci prieteni.”

Dacă oamenii de lângă noi ne influențează felul în care gândim, trăim și visăm, atunci merită să alegem oameni care ne inspiră și ne fac mai buni.

Mâine sperăm să fim mai mulți. Nu pentru a umple mesele, ci pentru a aduna oameni frumoși, deschiși și dornici de o seară autentică.