13/09/2026
🥋 Eveniment important ZenSib Dojo! ⛩️
Weekendul acesta, unii dintre elevii noștri (cei cu vechime si experiență suficientă) au trecut printr-unul dintre momentele importante ale drumului lor în Karate Kyokushin-kan: Examenul de grad KYU!
A fost greu. A fost solicitant. Au fost emoții, oboseală și momente în care fiecare a trebuit să mai găsească puțină energie pentru a continua. Dar tocmai de aceea a fost atât de frumos.🔥🔥🔥
Fiecare elev a intrat pe tatami hotărât să dea tot ce poate mai bine și să arate ceea ce a construit prin antrenament, disciplină și perseverență. Iar indiferent de gradul pentru care au susținut examenul, pentru noi cea mai importantă reușită a fost să îi vedem luptând până la capăt și încercând să fie mai buni decât au fost data trecută.
Sunt mândru de voi! 👊🥋
🙏 Din partea ZenSib Dojo, doresc să adresez mulțumiri deosebite Country Representative Kyokushin-kan România, Shihan Ionel Stancu, pentru prezență, susținere, coordonare, îndrumare și exigența care ne-a ajutat să păstrăm standardele și valorile Karate-ului Kyokushin.
Le mulțumesc, de asemenea, invitaților noștri de la Buzău, Sensei Cosmin Zglobiu, Sempai Vio și Sempai Anca Jalbă, pentru că au fost alături de noi și au contribuit la această zi importantă pentru elevii noștri.
Un mulțumesc special îi adresăm și doamnei psiholog Paula Ispas, din partea Asociației Îmbunătățirea Vieții, a cărei prezență și contribuție au adus un plus de valoare și o perspectivă aparte a examenului nostru. 🙏
Un mulțumesc și mai special ofer doamnei Corina pentru ajutorul oferit in background în ceea ce privește logistica și administrația!
Un examen de grad nu înseamnă doar o centură nouă. Înseamnă să vezi cât ai crescut, cât ai învățat și cât mai ai de muncit. Centura marchează o etapă. Drumul continuă!
Felicitări tuturor elevilor pentru efort, curaj și determinare!
OSU NO SEISHIN! 🙇♂️🥋⛩️