Living Bike Kids Târgoviște

Living Bike Kids Târgoviște

Share

Îi încurajăm pe copii să descopere bucuria și beneficiile ciclismului.

Photos from Living Bike Kids Târgoviște 's post 06/09/2026

4 zile. 14 copii. Mult MTB. Și mult mai mult decât atât.
A venit momentul să scriem și despre cantonamentul nostru de la Cheile Grădiștei, 16-19 august – patru zile intense în care 14 copii au avut ocazia să se antreneze, să învețe, să se provoace și, mai ales, să crească împreună.
Am plecat cu obiective sportive clare: dezvoltarea și perfecționarea tehnicii MTB, îmbunătățirea pregătirii fizice și acumularea de experiență pe unul din cele mai frumoase trasee din România, chiar din Europa, gazda Campionatului European de MTB youth sub egida Federatia Romana de Ciclism și UEC - Union Européenne de Cyclisme , eveniment in premieră pentru România. Dar am pus la fel de mult accent pe latura educațională, socializare, independență și spiritul de echipă.
Am fost împreună nu doar sportivi Living Bike ci a fost despre Living Bike & friends iar alături de noi au fost sportivi de la MTB Academy, FRZ Road Academy și CSM Mediaș
Am lucrat elemente tehnice, viraje, urcări, coborâri, alegerea traselor, poziția pe bicicletă, controlul și gestionarea efortului. Am avut două sesiuni de antrenament pe zi, adaptate nivelului și vârstei sportivilor.
Au fost kilometri. Mulți kilometri. 😁 Inclusiv cei dintre Moieciu de Sus și Complex Resort Cheile Gradistei Fundata, zi de zi, de 2 ori 👌. Adaug că sportivii U15 și U19 au venit de la Târgoviște la Moieciu de Sus și s-au și întors în ultima zi cu tot cu al doilea antrenamant in picioare pentru ziua respectivă.
Au fost căzături, oboseală, reușite și multe încercări repetate până când lucrurile au început să iasă mai bine.
Exact așa cm trebuie să arate procesul de învățare în sport.
Dar obiectivul nostru a fost, încă de la început, mai mare decât ciclismul.
Ne-am dorit ca riderii noștri să învețe să își pregătească singuri echipamentul, să aibă grijă de biciclete, să respecte un program, să fie responsabili pentru propriile lucruri și să devină, puțin câte puțin, mai independenți.
Am avut momente dedicate recuperării, lecturii și discuțiilor, activități recreative, piscină, jocuri, documentare și, mai ales, mult timp petrecut împreună.
Pentru că un cantonament înseamnă și ceea ce se întâmplă după ce bicicleta este pusă deoparte. Înseamnă să împarți aceeași masă cu colegii tăi. Să îl ajuți pe cel mai mic. Să înveți să pierzi, dar și să câștigi. Să respecți reguli, să accepți o observație și să încerci din nou. Înseamnă disciplină, autonomie, respect, fair-play și apartenența la o echipă, concurență internă dar gestionată in spiritul echipei.
Iar după patru zile, progresul nu îl măsurăm doar în secunde, kilometri, cât de repede abordăm o coborâre sau cat de tehnici suntem pe elemente.
Îl vedem și în copiii care își pregătesc singuri bicicleta pentru următorul antrenament, care se ajută între ei și care încep să înțeleagă că o echipă se construiește prin contribuția fiecăruia. 🤝
Mulțumiri Larisei și Cameliei pentru implicare, răbdare, grija acordată copiilor și pentru întreaga susținere logistică din aceste zile, ele sunt persoane importante în angrenajul echipei. Mulțumiri Dan și Claudiu.
Mulțumiri lui Andrei Manea, juniorul nostru, care pentru câteva zile a trecut dincolo de rolul de sportiv și a devenit un adevărat sprijin pentru cei mici. ❤️
Și, bineînțeles, mulțumim părinților pentru încredere. Să ai în grijă 14 copii timp de patru zile este o responsabilitate importantă, iar încrederea voastră în ceea ce construim înseamnă enorm pentru noi. 🙏
Ne-am întors acasă cu biciclete murdare, picioare obosite, multe povești de spus și, credem noi, cu 14 rideri puțin mai buni pe bicicletă, puțin mai independenți și mult mai uniți ca echipă.
Cantonamentul s-a încheiat. Dezvoltarea continuă. 🚵‍♂️
Pentru că obiectivul nostru nu este doar să formăm sportivi mai buni, ci să folosim sportul pentru a contribui la formarea unor copii responsabili, independenți și cu respect pentru cei din jur. ❤️
PS: planificăm următorul cantonament, până atunci ... Curse, antrenamente și ... Evoluție!

Alătură-te haitei! 🐺
Powered by Living Bike | Noi suntem


Living Bike Faresin Team | Living Bike Kids Târgoviște | Pensiunea Negoiu | Faresin Romania | Powerbar | Artbinary | Biklo.ro by DirtBike | Comuna Șotânga | Primăria Bucșani | Romsilva - O.S. Târgoviște | SCOTT Sports

Photos from Living Bike's post 05/09/2026

✌️👏
9 din cei 10 rideri ai echipei, crescuți și formați la Târgoviște 👌Alătură-te haitei! 🐺
Powered by Living Bike, noi suntem Living Bike Kids Târgoviște


Photos from Living Bike Kids Târgoviște 's post 02/09/2026

L’Étape Romania by Tour de France unul din marile evenimente pe șosea ale anului, 30 august.
Chiar dacă figurăm ca DNS (did not start) dintr-o eroare de cronometraj, cursa lui Andrei a existat și ne mândrim cu performanța juniorului nostru care probabil ar fi figurat în top 6 la U19 și cu siguranță în primii 30 la general, altfel lăsăm fotografiile să vorbească despre prestație și unde a figurat Andrei prin prisma fotografiilor oficiale!

Felicitări, Andrei Manea ! 👏 Ești mare!

Pentru Andrei urmează Turul Ciclist CELCO - Marea Neagra , etapă din Cupa Națională de șosea sub egida Federatia Romana de Ciclism.

Sperăm ca după câteva ghinioane mecanice - dropper spart la Teleferic Challenge și cauciuc tăiat la Netindava Slobozia să remontăm și să avem parte de un rezultat mult așteptat pentru confirmarea formei sportive in care se află sportivul Living Bike Faresin Team.

Alătură-te haitei! 🐺
Powered by Living Bike , noi suntem


📸 ©️ Maria Șerban, Ana Georgescu , Răzvan Lupică, Traian Olinici , Janos Cherestes, Aurora Toma, precum și partenerilor L'Etape de la FishEye.

Living Bike Faresin Team | Living Bike Kids Târgoviște | Pensiunea Negoiu | Faresin Romania | Powerbar | Artbinary | Biklo.ro by DirtBike | Comuna Șotânga | Primăria Bucșani | Romsilva - O.S. Târgoviște | SCOTT Sports

Photos from Living Bike Kids Târgoviște 's post 02/09/2026

Opt sportivi. Patru categorii. Multe lecții și un proiect care începe să arate tot mai mult ca o echipă.

📍 Cupa Națională de Șosea pentru Copii – Etapa a III-a | Aerodrom Tuzla, Constanța | 30 august, eveniment Aero Velo Mania și BikeRehab KIDS sub egida Federatia Romana de Ciclism

De la U9 până la U15, am fost la start cu 8 sportivi într-o etapă a Cupei Naționale care a combinat două probe – contratimp individual și fond – și care ne-a oferit, dincolo de clasări, multe motive de bucurie.

La U9, pentru Ezra Bobeică a fost înainte de toate despre experiență. Un loc 4 într-o categorie cu doar patru participanți spune mai puțin decât ceea ce contează acum pentru el: curse, starturi, emoții gestionate și kilometri din care să învețe. Suntem la început, iar fiecare experiență contează.

La U11, ne-a plăcut în mod special ceea ce am văzut între Matei Bobe și Darius Drăgoi, colegialitate îmbinată cu concurența. Cei doi au terminat pe locurile 11 și 12 la general, după ce și-au inversat pozițiile între contratimp și proba de fond. Dincolo de clasări, însă, ne bucură să vedem între ei susținere și un spirit de echipă care începe să se construiască natural. Cu mai multă experiență vor gestiona și mai bine și vor pleca în "urmăriri".

Tot la U11, Eduard Manea a făcut un contratimp foarte bun, terminat pe locul 6, iar în cursa de fond a arătat din nou că are forță. A dus mult timp trena grupului din care a făcut parte și și-a asumat cursa, încheind etapa pe locul 7 la general. O prestație solidă și curajoasă pentru un sportiv an mic al categoriei.

La U13, Tiberiu Soare a arătat din nou picioare bune. Puternic și constant atât la contratimp, cât și în proba de fond, Tibi a încheiat pe locul 7 la general, rezultat care îl menține provizoriu în Top 5 al Cupei Naționale de Șosea. O evoluție solidă și, mai ales, constantă de-a lungul etapelor. 👏

Iar la U15 am avut probabil cea mai interesantă lecție de ciclism a zilei. Înainte de cursă am discutat mai multe scenarii și o strategii clare care s-au adeverit toate in dinamica cursei.
Pentru că Tudor Dobre nu mai putea puncta în clasamentul general al etapei, după absența de la contratimp, fiind prezent dimineața la startul AtlantisMan Jupiter - 2km înot în Marea Neagră, obiectivul său pentru fond era să îi ajute pe David Manea și Andrei Dobrescu.
Dinamica cursei ne-a purtat prin mai multe "filme" iar la jumătatea probei, Andrei a avut o problemă mecanică – lanțul sărit – și a pierdut contactul cu plutonul.
În acel moment n-a mai fost nevoie de prea multe explicații iar David și Tudor au rămas alături de el, au muncit împreună și l-au readus în cursă.
Pentru nivel juvenil, a fost unul dintre acele momente pe care, ca antrenor, îți place enorm să le vezi: trei sportivi care au înțeles situația, și-au asumat rolurile dată fiind poziționarea lor în cursă și au pus interesul echipei în varianta finală de strategie

Un mic „masterpiece” de muncă în echipă. 🤝🐺 Super mândri de ei ❤️

Din păcate, finalul nu ne-a răsplătit pe măsura cursei făcute. Revenit în pluton și poziționat foarte bine pentru sprint, Andrei a făcut o greșeală în ultimii metri: o privire spre dreapta, bicicleta plecată spre stânga și o căzătură care i-a spulberat șansa unei clasări foarte bune.

Rămâne însă un Top 10, dar mai ales rămâne experiența.

Și rămâne ceva ce pentru noi valorează enorm: gestul lui Tudor și David, colegialitatea dintre ei și încrederea că, atunci când situația o cere, încep să gândească și să concureze ca o echipă. Uneori rezultatul spune povestea unei curse. Alteori spune doar o mică parte din ea iar ciclismul începând cu vârsta lor nu mai este doar un sport
Individual.

La Tuzla, pentru noi, partea cea mai importantă nu a fost scrisă în clasament. A fost despre experiență, decizii, greșeli din care învățăm, colegialitate și despre sportivi care cresc de la o cursă la alta.

De la U9 la U15, fiecare este într-un alt punct al drumului. Dar direcția este aceeași. Înainte. Împreună.

Felicitări, copii! 👏 Felicitări, părinți!

Alătură-te haitei! 🐺
Powered by Living Bike , noi suntem


📸 ©️ Titus Marius

Living Bike Faresin Team | Living Bike Kids Târgoviște | Pensiunea Negoiu | Faresin Romania | Powerbar | Artbinary | Biklo.ro by DirtBike | Comuna Șotânga | Primăria Bucșani | Romsilva - O.S. Târgoviște | SCOTT Sports

Photos from Living Bike Kids Târgoviște 's post 02/09/2026

Întârziați la postări, dar nu la rezultate.
📍 Turul Vrancei – Cupa Rikora | 23 august, competiție înscrisă în calendarul Federatia Romana de Ciclism.

Trei sportivi la start, toți la categoria U15, într-o cursă în care am urmărit mai mult decât rezultatul final.
Odată cu experiența acumulată în competiții, cresc și obiectivele noastre. Nu mai vorbim doar despre a pedala cât mai tare, ci despre cm citim o cursă, cm ne poziționăm, când atacăm, când avem răbdare și cm luăm deciziile potrivite în momentele importante.
Înainte de start am discutat tactica și câteva scenarii de cursă, iar pe traseu băieții au reușit să pună în practică o bună parte din ceea ce pregătisem. Au concurat curajos, au fost implicați și au arătat că încep să înțeleagă tot mai bine ce înseamnă să construiești o cursă, nu doar să o termini, indiferent de rezultat, în echipă sau individual.
Rând pe rând, băieții și-au asumat momente în care au mers în fruntea cursei, iar spre final am reușit să îi avem pe Andrei și Tudor în prim-plan, în urmărirea liderului și la doar 10–15 secunde de locul al doilea. Am fost aproape să închidem diferența, iar cu puțin mai multă coordonare în partea finală poate am fi reușit.
Dar tocmai aici găsim una dintre cele mai importante lecții ale acestei curse.
Ciclismul nu înseamnă doar performanță individuală. Înseamnă și să înveți să concurezi împreună, să îți ajuți colegul, să comunici și să înțelegi că uneori rezultatul echipei se construiește prin efortul fiecăruia. 🤝
Iar faptul că vedem tot mai multă colegialitate și legături puternice între sportivii noștri ne bucură cel puțin la fel de mult ca rezultatele.

👉Despre rezultate:

🥉 Andrei Dobrescu – locul 3
4️⃣ Tudor Andrei Dobre – locul 4
8️⃣ David Manea – locul 8

Trei clasări bune, dar pentru noi contează poate și mai mult felul în care au fost obținute.
Continuăm să învățăm, să acumulăm experiență și să ridicăm standardele de la o competiție la alta. Rezultatele contează, dar progresul care le face posibile contează și mai mult.
Felicitări, băieți, pentru cursă, atitudine și determinare! 👏

Alătură-te haitei! 🐺
Powered by Living Bike, noi suntem


📸 ©️ AlphaMind

Living Bike Faresin Team | Living Bike Kids Târgoviște | Pensiunea Negoiu | Faresin Romania | Powerbar | Artbinary | Biklo.ro by DirtBike Comuna Șotânga | Primăria Bucșani | Romsilva - O.S. Târgoviște | SCOTT Sports

Photos from Living Bike Kids Târgoviște 's post 13/08/2026

BikeXpert Alpine Challenge | Competiția de acasă
O zi frumoasă de MTB, chiar la noi acasă, în Dâmbovița, la Pucioasa și o nouă experiență importantă pentru riderii Living Bike Kids Târgoviște ! 💙
BikeXpert Alpine Challenge, eveniment organizat de BikeXpert Racing Team sub egida Federatia Romana de Ciclism și cofinanțat de Consiliul Județean Dâmbovița, ne-a adus o zi dedicată maratonului MTB, cu trei trasee și multă energie pe potecile din Dâmbovița: traseul lung, gazdă a Cupei Naționale de XCM, traseul mediu de 42 km și traseul scurt de 17 km.
Am fost la start cu 8 rideri, fiecare cu propria provocare și propriul obiectiv. Am adunat kilometri, experiență și lecții importante, dar mai ales ne-am bucurat să vedem motivația, ambiția și dorința riderilor dâmbovițeni de a deveni mai buni de la o cursă la alta. 💪

🐺 Rezultatele haitei 🤙
🔵 traseul mediu - 163 participanți
🔟 general - Andrei MANEA - 6 cat U19

🔵 traseul scurt - 107 participanți
2️⃣ general - Andrei DOBRESCU - 🥈U15
7️⃣ David MANEA - 4 cat U15
17 Tudor DOBRE - 7 cat U15
37 David Panait - 12 cat U15
39 Eduard Manea - 🥉U11
40 Darius DRĂGOI - 4 cat U11
46 Matei BOBE - 6 cat U11

Felicitări, copii, pentru efort, atitudine și determinare! 👏
Mulțumim părinților, partenerilor și tuturor celor care ne sunt alături în parcursul nostru! 🤝

Alătură-te haitei! 🐺
Powered by Living Bike , noi suntem


📸 ©️ Elena Panait / Marius Anton / Ana Georgescu / Traian Olinici / David Mihăilescu / Cristian Nistor / Aurora Toma /

Living Bike Faresin Team | Living Bike Kids Târgoviște | Pensiunea Negoiu | Faresin Romania | Powerbar | Artbinary | Biklo.ro by DirtBike | Comuna Șotânga | Primăria Bucșani | Romsilva - O.S. Târgoviște | SCOTT Sports

Photos from Living Bike's post 13/08/2026
Photos from Living Bike Kids Târgoviște 's post 24/06/2026

Campionatele Naționale de Șosea, Loamneș și Ocna Sibiului, 19–21 iunie, unul dintre cele mai importante momente ale sezonului competițional.

Într-o competiție care a reunit cei mai valoroși sportivi din țară, cicliștii noștri au concurat cu determinare, responsabilitate și multă îndârjire, transformând fiecare din cele două curse într-o experiență valoroasă pentru dezvoltarea lor sportivă.

Dincolo de clasamente, plecăm cu încredere, motivație și lecții importante care ne confirmă că progresul se construiește prin muncă, perseverență și participarea constantă la competiții de cel mai înalt nivel.

Felicitări copii pentru efortul depus și mulțumiri celor care ne sunt alături în acest parcurs!

Rezultatele haitei 🤙

📅 Vineri - contratimp individual
🔵 U19 feminin - 6/6 - Alesia FOCȘA +6'02"
🔵 U19 masculin - 14/20 - Andrei MANEA +5'16"

🔵 U15 - 13 participanți
7️⃣- Tudor DOBRE +1'26"
9️⃣- Andrei DOBRESCU +1'41"
11 - David MANEA +3'02"

🔵 U13 - 12 participanți
9️⃣- Tibi SOARE +54"

🔵 U11- 16 participanți
🔟 - Eduard MANEA +29"
12 - Mihnea OPREA +49"
13 - Matei BOBE +57"
16 - Darius DRĂGOI +2'28"

🔵 U9 - 5 participanți
4️⃣ - Matias BĂDICU +30"

📅 Sâmbătă - fond
🔵 U19 feminin - 5/8 - Alesia FOCȘA +25'57"
🔵 U19 masculin - 20/27 - Andrei MANEA +16'35"

🔵 U15 - 15 participanți
7️⃣ - Tudor DOBRE +39"
8️⃣ - Andrei DOBRESCU +53"
12 - David MANEA +3'18"

🔵 U13 - 13 participanți
🔟- Tibi SOARE +1'06"

🔵 U11- 16 participanți
11 - Eduard MANEA +1'38"
12 - Mihnea OPREA +1'38"
13 - Darius DRĂGOI +2'43"
14 - Matei BOBE +2'45"

🔵 U11 feminin - 7 participante
7️⃣ Eva JIBOC +5'03"

🔵 U9 - 5 participanți
4️⃣ - Matias BĂDICU +1'35"

Alătură-te haitei!
Powered by Living Bike, noi suntem


📸©️ Tibi Hila / Traian Olinici

Living Bike Faresin Team | Living Bike Kids Târgoviște | Pensiunea Negoiu | Faresin Romania | Powerbar | Artbinary | Biklo.ro by DirtBike | Comuna Șotânga | Primăria Bucșani | Romsilva - O.S. Târgoviște | SCOTT Sports

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Targoviste?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Telephone

Address


Targoviste