Asociația Club Sportiv "Ambasadorii Speranței"

Asociația Club Sportiv "Ambasadorii Speranței"

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Asociația Club Sportiv "Ambasadorii Speranței", Strada Constantin cel Mare, nr. 95, bl. 258, Timisoara.

Asociația Club Sportiv Ambasadorii Speranței a fost înființata în 2021, își desfășoară activitatea la Timișoara și se adresează sportivilor, atat copii, cât și adulți cu dizabiltati.

17/08/2026

💜 VEȘTI MINUNATE! CAMPIONII SPERANȚEI – EDIȚIA A II-A, 2026! 💜

Cu emoție, bucurie și multă recunoștință, vă anunțăm că ACS Ambasadorii Speranței Timișoara a câștigat și în acest an finanțarea pentru proiectul „Campionii Speranței – Ediția a II-a, 2026”! 🏆💜

Un proiect în care credem enorm și care continuă povestea începută anul trecut, datorită sprijinului oferit de Muncipiul Timișoara, prin Sport Club Municipal Timișoara. 🙏💜

Pentru noi, „Campionii Speranței” nu este doar un proiect sportiv. Este despre copii, curaj, prietenie, incluziune și șansa de a demonstra că dizabilitatea nu poate pune limite visurilor. 🫶

Și pentru că anul trecut am trăit împreună momente extraordinare, în 2026 vom continua pe același drum! 🏊‍♂️🏆

✨ Vom organiza programe de antrenamente de înot, oferind copiilor cu dizabilități posibilitatea de a se pregăti, de a progresa și de a descoperi bucuria sportului.

✨ Vom organiza, din nou, o Competiție Națională de Înot de tip Special Olympics, la Timișoara, unde sportivi din mai multe județe se vor întâlni pentru a concura, dar mai ales pentru a se bucura împreună de sport.

Pentru că, dincolo de medalii, clasamente și rezultate, adevărata victorie este momentul în care un copil își depășește propriile limite, intră în apă cu încredere și își spune: „POT!” 💪💜

🥇 Fiecare antrenament înseamnă progres.
🏊 Fiecare competiție înseamnă curaj.
🤝 Fiecare întâlnire înseamnă prietenie.
❤️ Fiecare copil înseamnă o poveste care merită să fie văzută și aplaudată.

Campionii Speranței continuă!
Iar noi suntem pregătiți să scriem împreună un nou capitol. 📖💜

Mulțumim Primăria Municipiului Timișoara și SCM Timișoara pentru încredere și pentru că aleg să susțină sportul, incluziunea și șansele egale pentru copiii cu dizabilități! 🙏

Mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi – sportivi, părinți, antrenori, voluntari, parteneri și prieteni. Fără voi, această poveste nu ar fi posibilă! 🤗💜

EDIȚIA A II-A – 2026
CAMPIONII SPERANȚEI 🏆💜

Pentru că noi credem că singura dizabilitate este să nu vezi ABILITATEA! ❤️









14/08/2026

💜 Dăm startul înscrierilor pentru „ 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞 și 𝐈𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞”!

Sunt copii și tineri pentru care un lucru aparent simplu - să lege o prietenie, să capete mai multă încredere în ei, să devină puțin mai independenți sau să își găsească locul în comunitate – poate însemna o reușită uriașă.

Pentru ei și pentru familiile care le sunt alături zi de zi am creat „Academia pentru Autonomie și Incluziune” – un proiect în care nu ne uităm la limite, ci la abilități, progres, curaj și potențial. 💜

📣 ACS Ambasadorii Speranței recrutează 25 de copii și tineri cu dizabilități, încadrați în grad de handicap, din județul Timiș, alături de 25 de persoane de sprijin – părinți, reprezentanți legali sau asistenți personali.

În cadrul Academiei vom lucra împreună prin:
🟣 activități de psihomotricitate și dezvoltare a autonomiei;
🟡 ateliere de dezvoltare emoțională și socială;
🟣 activități pentru dezvoltarea competențelor digitale și utilizarea în siguranță a mediului online;
🟡 activități de informare privind drepturile și de orientare socio-profesională;
🟣 consiliere și sprijin pentru părinți și persoanele de sprijin;
🟡 activități de participare comunitară și evenimente incluzive.

Ne dorim ca fiecare participant să găsească aici un loc în care să fie văzut pentru ceea ce poate face, să fie încurajat să încerce, să își descopere și să își dezvolte abilitățile și să primească sprijinul de care are nevoie pentru a face următorul pas spre autonomie și o participare cât mai activă la viața comunității.

În același timp, ne dorim ca părinții și persoanele care îi sprijină zi de zi să știe că, pe acest drum, nu sunt singuri. ❤️

✨ Participarea este GRATUITĂ!

📞 Informații și înscrieri: 0752 259 498
📩 E-mail: [email protected]

Proiectul „Academia pentru Autonomie și Incluziune” este finanțat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD).

Autoritatea Națională - Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități

Photos from Asociația Club Sportiv "Ambasadorii Speranței"'s post 27/06/2026

Dragi prieteni, am ajuns la finalul unui cantonament cu adevărat de neuitat al Clubului Sportiv Ambasadorii Speranței.💜

Ultimele zile au fost pur și simplu superbe. Copiii noștri au strălucit în fiecare activitate, iar fiecare provocare a fost o ocazie de a depăși limitele. Am încheiat cu un concurs tip Exatlon, unde sportivii noștri au dat dovadă de o perseverență incredibilă. Fair-play-ul a fost mereu în centrul atenției, pentru că, de fapt, toți copiii au fost învingători. 🥇🎉👏

Tabăra s-a încheiat cu un foc de tabără emoționant, plin de lacrimi de bucurie, alături de părinți, iar pentru mulți dintre ei, aceasta a fost prima lor experiență într-un cantonament. Împreună, am demonstrat că potențialul copiilor cu dizabilități este infinit, iar limitele sunt făcute doar ca să fie depășite. 💜🤍💜🤍💜

Mulțumim tuturor pentru sprijin și pentru că faceți parte din această călătorie de neprețuit!

Felicitări tuturor! 🙏🤗💜

Mulțumim: PAD Spedition Damaro Auto Service Cupio Dream Team MEWI Voore Centru de Recuperare și Refacere "Marius Pârjol"






Photos from Asociația Club Sportiv "Ambasadorii Speranței"'s post 19/06/2026

Din inima Iașiului, sportivii noștri au plecat direct de la competiția de rugby, purtând cu ei visurile lor, spre munții de la Surduc, județul Cluj. 🏈💜🙏🏔

Aici, în perioada 18 și 21 iunie, sportivii noștri, atât de speciali, își depășesc limitele. Cu o dăruire care taie respirația, ei ne arată că fiecare zi aduce o nouă provocare pe care o înfruntă cu curaj. Avem cu noi și copii care sunt pentru pentru prima dată într-un cantonament și se descurcă atât de frumos, arătând cât de mult își doresc să fie cei mai buni. 💜🤍💜🤍💜

Alături de ei, antrenorii noștri, Marius Pârjol și Marius Similie, îi ghidează cu răbdare și pasiune. Le mulțumim din suflet tuturor celor care ne sunt alături, pentru că împreună transformăm visele în realitate. În această poveste, ei sunt speranța, ei sunt viitorul, și sunt mai puternici decât orice obstacol.🙏




Photos from Asociația Club Sportiv "Ambasadorii Speranței"'s post 16/06/2026

Astăzi, la Iași, am avut ultima etapă a primului campionat național de rugby tag Special Olympics din România! Suntem copleșiți de bucurie să vedem câtă determinare au arătat copiii cu dizABILITĂȚI. Am reușit să ducem la capăt un campionat cu adevărat special și suntem mândri de fiecare rezultat.

Vrem să felicităm toate celelalte echipe participante: echipa de la Iași, echipa de la Suceava, echipa de la Câmpulung Moldovenesc, echipa de la Ploiești, pentru efortul lor extraordinar și pentru spiritul lor competitiv. 🏈💜🙏

Felicitări din suflet tuturor sportivilor noștri din club, care ne-au inspirat în această frumoasă competiție incepută la Timișoara și termină la Iași.🙏🤗😘

Vrem să felicităm, bineînțeles, organizatorii și toți antrenorii care se ocupă de acești copii minunați, iar în mod special antrenorul nostru, Marin Marian.🙏🤗

Mulțumim din suflet tuturor celor care nu sunt alături și cred in potențialul acestor sportivi minunați: PAD Spedition Cupio Damaro Auto Service MEWI Voore Oglinzii Centru de Recuperare și Refacere "Marius Pârjol"
!🙏🙏🙏

Ambiția și dedicarea lor ne arată că sportul aduce speranță și depășește orice limită. 💜

"Singura dizABILITATE este să nu vezi ABILITATEA"







11/06/2026

Sportul este o poartă către libertate pentru persoanele cu dizabilități. Le oferă încredere, forță, speranță și incluziune. 💜🤍💜

Astăzi, la Ambasadorii Speranței, am început ziua cu zâmbetul pe buze, exact așa cm trăiesc bucuria copiii noștri când înoată, când schiază, când sunt campioni... fie în înot, fie în ski, fie în rugby. În perioada următoare, va fi o perioadă foarte grea si aglomerată....pe lângă antrenamentele si cantonamentele intense vom participa la foarte multe competiții naționale și internaționale unde vom reprezenta România, și avem nevoie de sprijinul vostru.

Vom avea nevoie de fonduri pentru drum, cazare, masă și transport. Am lăsat contul mai jos, pentru cei care vor să ne ajute să ajungem la aceste competiții. Alături de voi, campionii noștri pot merge mai departe. 🙏

RO58INGB0000999912067831

Asociația Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței



23/05/2026

Pentru tine înseamnă doar câteva minute.
Pentru copiii și tinerii noștri, poate însemna enorm. ❤️

Prin completarea Formularului 230 pentru Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței, ajuți copii și tineri cu dizabilități să simtă că aparțin, că sunt văzuți, susținuți și încurajați să creadă în propriile puteri.

Le oferi o familie, sprijin, recuperare prin sport, prietenii și aripi spre reușită.

Noi credem că „Singura dizabilitate este să nu vezi abilitatea.”
Dacă și tu crezi asta, fii parte din povestea noastră. 🤍

https://formular230.ro/asociatia-clubul-sportiv-ambasadorii-sperantei

Photos from Special Olympics Romania's post 20/05/2026

💜🤍💜🤍💜

Photos from Asociația Club Sportiv "Ambasadorii Speranței"'s post 14/05/2026

💜 ROTA SPORTS - TIMIȘOARA 💜

Dragii noștri, pe 2 mai am avut bucuria de a participa la RotarSports Timișoara, un eveniment sportiv dedicat incluziunii, organizat de cele 5 cluburi Rotaract și Interact din Timișoara. Au fost șase sporturi deosebite, iar banii strânși în urma evenimentului bor fii donați clubului nostru. Mulțumim din suflet Rotaract Timișoara pentru această inițiativă frumoasă!💜🤍💜

Ne-am bucurat enorm să facem parte din acest eveniment, să explorăm toate sporturile și să simțim susținerea voastră. Ne inspirați și ne arătați cât de importantă este credința în performanța sportivă a persoanelor cu dizabilități.🙏🤗😘

Vă mulțumim! 🙏🤗😘





Rotaract Club Timisoara Ripensis

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Timisoara?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Website

Address


Strada Constantin Cel Mare, Nr. 95, Bl. 258
Timisoara
300269

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00
Saturday 09:00 - 17:00