George Buricea

Din 1997, de la 18 ani, fiecare aniversare am petrecut-o în cantonament. Fie că eram jucator sau antrenor, 1 august mă prindea mereu cu echipa în perioada de pregătire. Departe de familie, dar aproape de handbal.

Acum e invers. Ar fi fost al 30-lea an consecutiv când îmi serbez ziua în cantonament, însă de această dată sunt acasă. Mă bucur, pe de o parte, dar mă și întristez din cauza situației mele. De ziua mea, dorința pe care mi-o pun e ca următorul 1 august să ma găsească în cantonament, făcând ce iubesc de o viață întreagă.

Vă mulțumesc tuturor pentru urări și vă doresc multă sănătate și fericire. Doamne ajută!

O medalie obținută încă din primul meu sezon aici. Felicitări tuturor celor implicați, de la jucători și staff până la conducătorii clubului și toți cei care susțin financiar această echipă.

Dincolo de performanța echipei, cea mai mare bucurie a mea este sala arhiplină care a creat o atmosferă incendiară. Sunt foarte fericit și mândru de jucătorii mei și de ce am reușit împreună pentru acest oraș. Promitem că nu ne vom opri aici.

Sezonul se apropie de final, iar gândul meu zboară la începutul lui, atunci când am fost primit la aeroport cu mesajul din ultima poză. L-am păstrat visând că o să pun cândva o medalie lângă el. Așa s-a întâmplat și sper că nu va fi singura. Bravo, Timișoara! ⚪️🟣

Nu m-am ascuns niciodată, nu o voi face nici acum. Mi-am asumat mereu greșelile și rezultatele, indiferent că a fost vorba de echipa de club sau de națională. Același lucru e valabil și de această dată, după înfrângerea dureroasă cu Turcia - împreună cu jucătorii, îmi asum total responsabilitatea pentru acest rezultat dezamăgitor.

Însă de la joc și rezultat până la tot ce s-a discutat după și cm am fost catalogat e cale foarte lungă, chiar mai lungă decât până la Campionatul Mondial. Regulamentul nu e schimbat de ieri și, culmea, probabil mulți au uitat, dar am avut o situație asemănatoare acum câțiva ani, când am eliminat-o pe Granollers din Europa după lovituri de la 7 metri, deci nu doar că știam regulamentul, dar trecusem deja prin asta.

A fost o exprimare nefericită, din cauza emoțiilor și a presiunii infernale din finalul meciului, iar dacă aveți timp să procesați tot contextul, fără să judecați acea scăpare, ați realiza că România oricum trebuia să stea în atac până la finalul meciului, pentru că aveam asigurat cel puțin egalul la scorul general, iar dacă marcam era cu atât mai bine, deci faptul că s-a pierdut mingea nu are nicio legătură cu indicații tactice sau necunoașterea regulamentului. Nu îl condamn nicio secundă pe Ilie, e jucătorul care a adus victorii mari la echipa de club și la națională - vina e în egală măsură a tuturor.

Cu toții stiam regulamentul, nu doar staff-ul și jucătorii, ni l-au repetat și oficialii, iar acesta e motivul pentru care nici jucătorii nu m-au contrazis la time-out, pentru că știau ce vreau să zic - să stăm în atac până la final. Mulți din presă au realizat că nu aveam cm să nu știu regulamentul și m-au sunat să-mi ceară scuze pentru comentarii sau articole, însă nu mai contează. Înțeleg goana după click-uri și m-am obișnuit cu împroșcarea cu noroi atunci când lucrurile merg rau, însă recunosc că nici măcar eu, care credeam că le-am văzut pe toate în 30 de ani de handbal profesionist, nu mă așteptam la asta.

De când am venit selecționer, nu am vazut o dată un articol sau măcar o mențiune pozitivă despre jocul României, deși au fost destule momente foarte bune în acești doi ani, Portugalia sau Polonia fiind doar două exemple. În schimb, am auzit laude de la oficialii altor echipe internaționale, chiar și la Campionatul European, acolo unde am fost la un mic pas de o clasare mai bună decât cea obținută de un antrenor mult mai galonat și mai apreciat de către media de la noi.

Revenind la joc, chiar dacă am avut nu mai puțin de 9 absențe importante și un astfel de context te pune în fața unei misiuni extrem de dificile, indiferent de scorul din tur sau de valoarea adversarului, neatenția și lipsa de concentrare ne-au costat enorm și au dus la gestionarea slabă a avantajului din primul meci. Nu mi se pare corect, însă, ca acest rezultat să fie un avantaj în lupta pentru putere din handbal și declarațiile anumitor oficiali să se lege de scorul meciului sau de cuvintele mele. E trist să profiți de așa ceva și să construiești un discurs plecând de la un astfel de moment.

Această experiență mi-a arătat încă o dată, din păcate, cât de dezbinată este lumea handbalului și cât de răi suntem între noi. Asta nu poate decât să-mi confirme că ne va fi aproape imposibil să revenim și să ne revenim. Ar trebui să ne trezim și să realizăm că nu o scăpare a selecționerului într-un time-out sau un final de meci gestionat greșit sunt problemele fundamentale ale handbalului românesc. Nu este prima dată când spun că ne aflăm în fața unui "moment zero" de unde trebuie să pornească o reformă, nu un nou scandal care nu va duce nicăieri, ba mai rău - va îngropa și mai mult handbalul.

Chiar și așa, eu nu voi renunța nici de această dată și voi munci enorm în continuare, alegând să visez că România va putea ajunge din nou acolo unde a fost cândva.

Mulțumesc. Hai, România, trezește-te.

George Buricea,
Fost selecționer România

(contractul meu ar fi expirat oricum la finalul lunii aprilie, ceva îmi spune că este posibil ca această titulatură de "fost selecționer" să se fi aplicat azi, indiferent de rezultatul dublei cu Turcia)

Încă procesez înfrângerea cu Macedonia de Nord. E greu să pierzi într-o asemenea manieră, dar așa e în sport, iar handbalul nu e o excepție. Mi s-a demonstrat, încă o dată, cât de mult pot însemna o secundă sau un gol și cât de dureros poate fi să ți se întâmple asta într-un meci de o asemenea importanță, un meci de care poate depinde și traseul spre un eventual campionat mondial.

Le mulțumesc băieților pentru atitudinea arătată la turneul final. Privind în urmă la campania de calificare și la aceste 3 meciuri, văd multe lucruri bune pe care le-am reușit împreună. Și poate am fi reușit chiar mai multe la EURO dacă nu am fi avut câteva accidentări sau alte probleme de sănătate, însă eu sunt mulțumit că jucătorii mei au dat totul și îi felicit pentru asta.

Mulțumesc întregului staff și federației pentru sprijin, sper să mai urmeze și alte turnee mari împreună. Poate că ne întoarcem fără puncte din Danemarca, dar venim cu multe amintiri și cu o legătură puternică pe care putem construi, în timp, performanțele pe care le visăm.

Pentru mine, a fost o experiența extraordinară care mă va ajuta enorm de-acum încolo în cariera mea de antrenor și sunt convins că acest European va avea același efect și asupra jucătorilor echipei naționale. Dacă vrem să ținem aproape de prima scenă a handbalului, atunci oamenii cu putere de decizie ar trebui să se pună la aceeași masă cu un singur scop comun: viitorul acestui sport în România.