02/09/2026
🚌 Proiectul pilot de transport școlar urban este pregătit să intre în etapa de implementare.
Conducerea Primăriei Municipiului Zalău s-a întâlnit cu reprezentanții societății de transport public S.C. Transurbis S.A., conducerea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Zalău, reprezentanții Poliției Locale a Municipiului Zalău și reprezentanții părinților, pentru stabilirea ultimelor detalii înainte de debutul proiectului.
Începând cu 14 septembrie, autobuzele dedicate elevilor incluși în proiectul pilot vor circula pe traseele stabilite. Pentru ca deplasarea elevilor să se desfășoare în condiții de siguranță, în fiecare autobuz vor fi prezente două persoane din cadrul S.C. Transurbis S.A., care îi vor supraveghea pe întreaga durată a călătoriei.
Ne dorim ca acest proiect să fie funcțional și de durată. Primele săptămâni vor reprezenta o perioadă de evaluare, în care vom urmări modul de desfășurare a transportului și vom face ajustările necesare, astfel încât acesta să răspundă cât mai bine nevoilor elevilor.
Totodată, facem apel la participanții la trafic să sprijine buna desfășurare a proiectului, prin respectarea regulilor de circulație, evitarea opririlor și staționărilor neregulamentare și menținerea liberă a căilor de acces pe traseele autobuzelor școlare.
02/09/2026
Administrația locală continuă proiectele de investiții în unitățile de învățământ din municipiu. La Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” au fost executate lucrări de reparații curente la fațada principală a clădirilor C1 și C2, contribuind la îmbunătățirea aspectului și stării generale a clădirilor.
Investiția, se alătură proiectelor de modernizare și eficientizare energetică realizate prin fonduri europene în unitățile de învățământ din municipiu, pentru crearea unor condiții cât mai bune pentru elevi și cadrele didactice.
02/09/2026
Sunt publicate în procedură de Transparență Decizională următoarele proiecte de hotărâre:
📌Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal pentru parcelare și reglementare zonă de locuit "
📌Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor biletelor si abonamentelor de intrare la evenimentele sportive organizate de catre Clubul Sportiv Sport Club Municipal Zalau la stadionul Municipal si Sala Sporturilor "Gheorghe Tadici, proprietatea publica a Municipiului Zalău
Documentele aferente proiectelor de hotărâre pot fi consultate aici: https://www.zalausj.ro/portal/zalau/portal.nsf/AllByUNID/transparenta-decizionala-00001a5e?OpenDocument
01/09/2026
Combaterea ambroziei este o obligație legală! 🌿
Primăria Municipiului Zalău, prin inspectorii din cadrul Direcției Corp Control, desfășoară verificări în teren pentru identificarea și combaterea ambroziei. Pe domeniul public, intervențiile pentru combaterea acesteia sunt realizate de către Societatea Citadin.
Pe terenurile private, obligația aplicării metodelor de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia revine proprietarilor de terenuri. Neaplicarea acestor măsuri poate fi sancționată cu amendă contravențională. Legea nr. 62/2018, cu modificările și completările ulterioare, reglementează combaterea ambroziei în România.
Implicarea fiecăruia contează! Dacă întâlniți zone cu ambrozie, acestea pot fi raportate și prin aplicația Let’s Do It, Romania!, disponibilă gratuit pentru iOS și Android. Raportările sunt verificate și transmise către autoritățile responsabile.
📱 Scanează codul QR din imagine, descarcă aplicația și raportează zonele cu ambrozie pe care le întâlnești.
01/09/2026
Societatea Brantner Sălaj informează cetățenii că în data de 7 septembrie 2026 va avea loc o campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase (mobilier, covoare, saltele și alte obiecte de mari dimensiuni).
📍 Locație: În spate la Michelin (platforma betonată), lângă fosta Uzină Electrică.
♻️ Vă încurajăm să valorificați această oportunitate pentru eliminarea responsabilă a deșeurilor voluminoase
31/08/2026
Începând de maine, 1 septembrie, Citadin Zalău demarează lucrările de reparații capitale pe strada Pictor Ioan Sima, pe o lungime de aproximativ 440 de metri liniari.
Lucrările vizează modernizarea tramei stradale, realizarea unei noi rețele de canalizare plivială, amenajarea intrărilor și acceselor la blocuri, realizarea de rampe pentru persoanele cu dizabilități şi montarea de mobilier urban.
Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, circulația va fi restricționată, iar strada va fi închisă pe tronsoane, parțial, în funcție de etapa lucrărilor.
31/08/2026
În urma ședinței Comisiei de avizare a cererilor de adunări publice, având în vedere timpul necesar pentru demontarea și desfacerea roții panoramice, a fost avizată menținerea restricției de circulație până astăzi, la ora 18:00.
Astfel, circulația rămâne restricționată pe Bulevardul Mihai Viteazul, pe tronsonul cuprins între zona intersecției din dreptul Magazinului Silvania și zona Carrefour, până la trecerea de pietoni din fața Blocului Perla, la intersecția Bulevardului Mihai Viteazul cu strada Tudor Vladimirescu.
Totodată, echipele Citadin Salubrizare au finalizat lucrările de igienizare a zonei. În cursul nopții, acestea au intervenit cu spălare mecanizată și manuală, iar în acest moment se lucrează la dezafectarea instalației electrice.
30/08/2026
Folclorul ne-a adus împreună și ne-a reamintit cât de frumoase sunt tradițiile care ne leagă. ❤️