20/10/2026
În Constelațiile familiale, relația cu părinții este privită și din perspectiva locului din care ne raportăm la ei. Pe măsură ce creștem, începem să îi vedem nu doar ca pe mama și tata, ci și ca pe doi oameni, fiecare cu propria poveste, cu rănile, limitele și alegerile sale.
Pentru mine, armonia nu înseamnă să uităm ce ne-a durut sau să pretindem că totul a fost bine, ci să putem privi povestea lor cu mai multă înțelegere. Judecata este, de fapt, o formă de excludere, iar atunci când putem accepta că părinții noștri au făcut, atât cât au știut și au putut, ceea ce au crezut că este mai bine, începem să ne împăcăm cu trecutul.
Atunci când îi primim așa cm au fost și lăsăm fiecăruia locul său în inima noastră, fără să negăm ceea ce ne-a durut, facem loc unei liniști interioare din care viața poate curge mai firesc.
